PARTIDUL VERDE: Corpul de Control al Prim Ministrului să cerceteze selecţia AFM pentru proiectele din programul de conştientizare

Elena Deacu
Companii #Mediu / 25 martie 2015

Partidul Verde susţine sesizarea realizată de Coaliţia pentru Mediu din România prin care solicită Corpului de Control al Prim Ministrului să cerceteze modul în care au fost selectate proiectele din programul de conştientizare în valoare de 20 de milioane de lei de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Partidul Verde din România, membru al familiei Verzilor Europeni, trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a gestionat alocarea financiară pentru programul de conştientizare şi solicită Comisiei Parlamentare pentru Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic să demareze procedura de audieri parlamentare cu privire la modul în care AFM foloseşte fondurile disponibile.

Potrivit Partidului Verde, în urma afişării rezultatelor procesului de evaluare a proiectelor depuse în cadrul programului menţionat mai sus am demarat o anchetă de constatare a motivelor de respingere a unui număr record de proiecte, un procent de 80%, încă din etapa admistrativă de evaluare. Ceea ce a ridicat suspiciuni asupra modului de evaluare al AFM este faptul că aceste proiecte respinse au fost depuse de organizaţii neguvernamentale de mediu cu experienţă relevantă în acest domeniu de ani de zile, în vreme ce majoritatea proiectelor aprobate se dovedesc a fi ale unor organizaţii ce au strânse legături cu mediul politic din România şi fără să aibă neapărat experienţă în activităţi pe mediu. Mai exact 121 de proiecte depuse au fost respinse în etapa de evaluare administrativă, fără a intra în competiţia pe fond şi doar 28 de proiecte au primit finanţare.

Aceste concluzii reies şi în urma investigaţiilor jurnalistice realizate de Digi 24 şi www.arq.ro. Ambele investigaţii jurnalistice arată că din cele 28 de proiecte câştigătoare unele aparţin, după cum am mai spus unor organizaţii cu relaţii politice, altele nou înfiinţate sau unele fără activitate:


- Asociaţia Iniţiativă Ecologistă Europeană, preşedinte Lavinia Şandru, soţia ministrului PSD Darius Vâlcov. Grant în valoare de 897.148 lei.


- Asociaţia Pro Consulting 12 din Gorj al cărei preşedinte este Valeriu Petrică, fost şef al Direcţiei Agricole Gorj, din partea PSD, o asociaţie înfiinţată în martie 2014, cu doar patru luni înainte de sesiunea de depunere a proiectelor, din iulie 2014. Grantul primit este de 163.000 de lei, adică 35.000 de euro.

- Asociaţia Tinerilor PRO NATURA din judeţul Braşov are în registrul O.N.G, baza de date a Ministerului Justiţiei, ca preşedinte al asociaţiei pe primarul oraşului Predeal, Liviu Cocoş. Grantul aprobat este în valoare de 718.000 lei.

- Asociaţia O Şansă pentru Viitor este o asociaţie apropiată PNL. În perioada 2008 - 2009, preşedintele asociaţiei a fost Alina Gorghiu, membru PNL, actual preşedinte al formaţiunii politice. Conducerea a fost preluată de Mara Calista, consilier al Alinei Gorghiu, în prezent fiind preşedinte Alexandra Bogdan. Finanţarea obţinută este în valoare de 653.801 lei.

- Asociaţia Culturală Cetatea Albă Bucureşti al cărei preşedinte este Daniel Bucur, soţul fostului purtător de cuvânt al ministrului Sulfina Barbu. Grant de 250.377 lei


La lista neregulilor prezentate mai sus se adaugă şi faptul că bugetul AFM pe 2015, deşi teoretic se afla în dezbatere publică pe site-ul www.mmediu.ro, practic era trimis în formă finală spre avizare. Acest aspect este cu atat mai grav cu cat programul Programul Rabla are alocate 200 mil. lei, în timp ce programul pentru Arii Protejate, program mult mai relevant pentru bunăstarea mediului din România, dispune doar de 1 mil. lei în 2015.

"Considerăm că cele prezentate mai sus constiuite argumente puternice în a vă solicita să dispuneţi demararea unei anchete interne pentru a depista neregulile comise în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu din România, iar pe cale de consecinţă asumarea politică a acestui eşec prin demiterea preşedintelui AFM, domnul Adrian Gearâp", transmite Partidul Verde.

De asemenea, Partidul Verde solicită organizarea unei dezbateri publice, în termini imediaţi, privind priorităţile susţinute din bugetul AFM pe 2015.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb