Patrick Young: 2012, un an pierdut pentru România

Reporter: Domnule Young, cum a fost anul 2012 din punct de vedere economico-financiar, la nivel global, regional şi local?

Patrick Young: Anul trecut a fost unul dificil pentru multe economii şi, în timp ce întreaga lume a "şchiopătat" (cu excepţia unor puţine zone de expansiune a consumului precum Rusia), situaţia din UE a fost de la precară, în cele mai bune cazuri, la dezastruoasă în cele mai afectate zone.

Referitor la România, am sentimentul că 2012 a fost un an în mare parte pierdut din perspectiva creşterii economice, fapt regretabil când vedem bogăţia de resurse şi talente din această ţară minunată.

Pentru fiecare Guvern problema din 2012 a fost necesitatea de a conştientiza că nu-şi mai permite să menţină calea de mijloc şi că vechea şi nerealista eră europeană a unei modalităţi de cheltuială cvasi-socialistă pentru controlarea unor părţi vaste ale economiei este pur şi simplu inacceptabilă. Dar acest lucru a nu a fost realizat de către niciun guvern important până în momentul de faţă. Acum, unele naţiuni cum ar fi Grecia suferă şocuri îngrozitoare pentru că banii s-au terminat în timp ce altele cum ar fi Spania au probleme mari cu şomajul în rândul tinerilor şi cu lipsa locurilor de muncă în general. De asemenea, investitorii nu sunt foarte motivaţi să investească în ţări unde nu văd foarte mult potenţial de schimbare, reformă. Aici, guvernele nu au avut curajul să "ia glonţul în piept", să ia măsurile necesare. În termeni simpli, era risipei, a cheltuielilor guvernamentale nejustificate, s-a încheiat.

Reporter: Cum credeţi că vor evolua lucrurile în 2013 din aceeaşi perspectivă economico-financiară, la nivel global, regional şi local?

Patrick Young: Ei bine, aici avem de a face cu faptul că SUA se leagănă în mod periculos deasupra "prăpastiei fiscale". (n.r. - fiscal cliff). Abordarea guvernului SUA este asemănătoare cu modul în care "cheltuieşte o soţie de fotbalist". În doar 30 de ani politica de tip "pork barell" (n.r. - acest tip de politică implică finanţarea pentru programe guvernamentale ale căror servicii şi beneficii sunt concentrate într-o anumită zonă dar ele cărei costuri sunt suportate de către toţi contribuabilii), a multiplicat bilanţul SUA de la o datorie totală de 908 miliarde de dolari acum 30 de ani, la împrumuturi de 100 miliarde de dolari pe lună în prezent! Şi nu cred că ar trebui să ne obosim să echivalăm aceste sume în lei, ele sunt suficient de sumbre când sunt exprimate în dolari! Recent, în 2011, limita cheltuielilor guvernamentale americane a fost crescută de la 14,3 trilioane la 16,4 trilioane de dolari. Vorbind despre a cheltui ceea ce nu îţi permiţi şi comparând Europa de Vest şi SUA este greu de spus cine stă mai rău! Şi să nu mai vorbim de Japonia unde datoriile au depăşit 200% din PIB, un procent îngrozitor pentru orice naţiune!

Chiar dacă Guvernul SUA reuşeşte să treacă peste dependenţa de a cheltui, consumatorii ameri-cani ar putea pur şi simplu să stea departe de magazine. În Europa occidentală este un vid total în ceea ce priveşte leadershipul economic iar guverne precum cel al Franţei trăiesc într-o lume idilică de tip "Shangri-la" (n.r. - o aşezare fictivă descrisă în romanul Orizontul Pierdut al autorului britanic James Hilton. Acesta descrie Shangri-La ca o vale mistică, armonioasă, un loc al fericirii şi păcii absolute) unde gravitaţia economică poate fi aparent sfidată. Sintetizând, sunt extrem de îngrijorat că, din nefericire, numeroase capitole din cartea "The Gathering Storm", pe care am redactat-o acum câţiva ani, devin realitate. La nivel regional, "Noua Europă" va suferi de pe urma oricărei furtuni, fie ea din vest, fie din orientul îndepărtat. Mai mult, chiar Polonia, liderul economic al regiunii, întâmpină deja dificultăţi în sus-ţinerea creşterii. Momentan, se pare că doar în Rusia există încă o cerere susţinută (sustenabilă) a consumatorilor dar şi aceasta s-ar putea încheia dacă o recesiune brus-că în vest ar afecta cererea de petrol şi gaze. Per ansamblu, văd că ne aşteaptă un an al provocărilor dar, ca un optimist în sine, trebuie să subliniez că există oportunităţi extraordinare în Noua Europă şi în România în special. Cu toate acestea, identificarea de resurse de finanţare pentru achiziţii va fi extrem de dificilă şi acest fapt va ţine o mulţime de investitori de pe margine.

Reporter: Ce părere aveţi despre evoluţia pieţei de capital din România în 2012? Care sunt perspectivele pe 2013?

Patrick Young: Nu vreau deloc să fiu foarte cinic dar adevărul este că piaţa de capital din România este în criză. Atât brokerii cât şi investitorii au părăsit pieţele de inves-tiţii iar BVB şi Sibex sunt văzute în cel mai bun caz ca instituţii periferice de către investitori. În aceste condiţii, este dificil să se jus-tifice menţinerea unor echipe pe aceste pieţe de capital într-un mediu de piaţă care nu începe măcar să-şi atingă potenţialul. Ajustarea preţurilor ar putea da un impuls scurt dar problema este că bursele din România sunt ca nişte "buticuri" sau prăvălii de colţul străzii, când de fapt este nevoie de un supermarket.

Din câte observ nu există un plan coerent pentru conceperea şi crearea unei pieţe de capital tangibile. Aşa cum am înţeles, sunt mai puţin de 85.000 de conturi de clienţi la bursele din România. Chiar într-un an foarte dificil pentru piaţa de capital, la Bursa din Varşovia s-au deschis mai mult de 25.000 de conturi într-o singură lună. Concluzia e simplă: nimeni nu are încredere şi nu vede beneficiul de a investi pe piaţa de capital din România şi nu există leadership care să facă lucrurile să evolueze. Este tragic pentru mulţi oameni capabili şi profesionişti angajaţi în această industrie, în-trucât sunt ţinuţi pe loc de o totală lipsă de înţelegere a modului cum trebuie abordată furnizarea serviciilor pieţei de capital pentru economia din România şi din regiune.

Este o situaţie foarte frustrantă dar încrederea este un lucru foarte preţios. Din păcate, pieţele româneşti, ca întreg, nu generează încredere nici pentru investitorii locali şi nici pentru cei din străinătate. În prezent, în mintea investitorilor străini, imaginea cu privire la o investiţie în Româ-nia e că în această ţară se găsesc mulţi mincinoşi, şarlatani şi escroci. Şi ştim cu toţii că, anul trecut, piaţa de capital din România a fost scena unei astfel de subiect.

Un aspect pozitiv şi un pas foarte complex va fi crearea unei singure entităţi de supraveghere financiară. Şi nu spun asta pentru a critica CNVM, ci pentru că o autoritate unică a pieţei poate marca un nou început pentru pieţele din România, în toa-te privinţele. Va fi mult de lucru pentru a crea acest nou organism dar acest lucru poate aduce mult bine. Sper ca acest demers să aibă succes.

Reporter: Ştim că sunteţi un antreprenor activ. Aţi investi în Româ-nia în viitor sau aţi sfătui pe cineva să investească în piaţa de capital sau oricare alt domeniu?

Patrick Young: Am investit recent în România, ca şi în state din Noua Europă şi îmi menţin o echipă de angajaţi la Sibiu. Apoi, eu sunt dispus să fiu un investitor nonconformist, cu opinii diferite faţă de majoritatea investitorilor. Exis-tă multe atracţii incredibile în România cum ar fi fondul de entuziasm, de talent şi hărnicie şi de oameni foarte bine calificaţi, costurile operaţionale reduse şi servicii de internet de foarte bună calitate, pentru a numi doar trei aspecte de bază. Dar ele sunt adesea umbrite de birocraţia de-a dreptul sclerotică şi de corupţie. În prezent continui să caut investiţii şi sunt interesat atât de afacerile din domeniul privat cât şi de cel public, pe piaţa de capital sau orice alt segment. Văd multe oportunităţi neexploatate în România. La fel se poate spune şi despre Polonia, Serbia şi toate statele din fosta Iugoslavie, Slovacia şi numeroase alte state din aceas-tă Nouă Europă la care mă refer. Este o piaţă competitivă pentru investiţii dar pentru a reuşi, o naţiune trebuie să ofere încredere investitorilor.

Reporter: Ca acţionar al Sibex, ce aşteptări aveţi de la noul Consiliu de Administraţie? Sunteţi satis-făcut de rezultate?

Patrick Young: Am sperat să văd acţiuni imediate după AGA în vederea recâştigării încrederii în piaţă dar de fapt, până acum se pare că există o lipsă totală de interes şi nu s-a întreprins nimic. Piaţa nu a făcut nicio încercare de a se debarasa, de a se căi de trecutul său scandalos şi fiecare membru din consiliul de administraţie trebuie încă să demonstreze că înţelege eşecurile bursei. În cele din urmă există foarte puţină încredere în Sibex. Bursa nu deţine un mix de produse esenţial pentru pieţele locale. Managementul nu este credibil şi, din câte văd, singurul plan este de a cârpi, de a improviza în jurul produselor deja existente, când de fapt bursa are nevoie de o revoluţie totală şi de o reconstrucţie de la bază. E adevărat că nici Roma nu a ars într-o singură zi iar situaţia de la Sibex continuă să se agraveze. Sibex nu mai este cu adevărat o bursă ci mai mult o entitate discreditată care ratează un adevărat filon de oportunităţi. Planul din prezent al Sibex este ca şi cum unui om aflat în comă i s-ar cumpăra o pereche de pantofi de sport, cu speranţa că aceştia îl vor face să devină din nou sănătos şi în formă!

Cu toate acestea, pornind chiar de la harababura actuală, cu schimbările de rigoare, platformele Sibex rămân o arenă interesantă pentru dezvoltare şi, aflată în mâinile potrivite, există încă o mare oportunitate de a fi creată o piaţă regională, care poate în câţiva ani, să valoreze 30-50 milioane de euro sau chiar mult. Firesc, acum, sunt un mic acţionar foarte dezamăgit. Am inves-tit într-o bursă cu viitor (n.r. - în aprilie 2011) şi m-am trezit în scurt timp că deţin acţiuni la o "glorioasă" schemă Ponzi. Acum avem o companie foarte bolnavă fără o direcţie clară. Aceasta este o altă tragedie a pieţei româneşti de capital.

Sper sincer că 2013 va fi mai bun de cât 2012 dar în momentul de faţă nu sunt foarte încrezător.