PAUL ANGHEL, ANPC: "Avem 49 de cazuri deschise în instanţă împotriva băncilor"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 februarie 2017

"Avem 49 de cazuri deschise în instanţă împotriva băncilor"

Obiectul dosarelor din justiţie este reprezentat de clauzele abuzive, variaţiile pe dobânzi fiind cele mai frecvente

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) are 49 de procese deschise în justiţie împotriva băncilor, după cum ne-a spus domnul Paul Anghel, directorul general al instituţiei.

Domnia sa ne-a declarat: "Avem peste 50 de procese în instanţă pe clauze abuzive, din care doar în jur de 4-5 sunt în domeniul telefoniei mobile, restul de 49 fiind deschise împotriva băncilor. Pe fiecare dintre procesele verbale încheiate avem câteva clauze sesizate, în total câteva sute de clauze abuzive care fac obiectele dosarelor aflate pe rolul instanţelor. Cele mai multe dintre acestea sunt pe variaţiile de dobânzi. De asemenea, mai sunt clauze abuzive şi pe comisioane".

Câteva dintre procesele de tip "class action" (colective) deschise de ANPC în justiţie au avut termen în această lună, unele dintre ele fiind judecate pe fond, iar altele în apel. Printre acestea se numără câteva îndreptate împotriva BCR, dar şi unele care au ca părţi reclamate ING Bank şi Banca Românească.

Domnul Paul Anghel ne-a spus că o parte din acestea se află în pronunţare, altele fiind amânate. "Nu este o situaţie clară în justiţie, referitoare la aceste dosare".

Singura deizie pronunţată, în ultima perioadă, în justiţie, în procesele ANPC contra băncilor este cea din 10 februarie, în care Autoritatea a câştigat definitiv împotriva OTP Bank, într-un dosar care are ca obiect clauza de dobândă din toate contractele băncii cu ipotecă încheiate cu persoanele fizice înainte de perioada de criză. Instanţa a eliminat clauza care prevedea modificarea dobânzii în funcţie de politica proprie a băncii. OTP este prima instituţie financiară care a pierdut definitiv într-un proces cu efecte erga omnes deschis de ANPC, existând şi alte bănci care au pierdut, pe fond, în faţa ANPC. În cazul OTP Bank România, pronunţarea a fost făcută în ultimă instanţă, banca fiind obligată să modifice toate contractele de credit ipotecar şi de credit de consum cu ipotecă ce conţin o astfel de clauză, prin care banca îşi arogă dreptul să schimbe dobânda după politica proprie, generând costuri suplimentare pentru debitori.

Respectiva clauză arată: "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex EURIBOR (EUR)ILIBOR (CHF)/ROBOR (RON), etc) fără a exista Consimţământul Clientului (...)".

În următoarea perioadă, urmează să aibă loc alte câteva procese de acest tip, între ANPC şi bănci.

Primele dosare în care urmează să se pronunţe judecătorii de la Tribunalul Bucureşti sunt îndreptate împotriva Băncii Româneşti şi Piraeus Bank şi sunt programate pentru 28 februarie, potrivit informaţiilor disponibile. Ambele vizează contracte de credite ipotecare.

În 6 şi 16 martie, La Curtea de Apel Bucureşti urmează să se deruleze procesele împotriva Alpha Bank, respectiv Bancpost. Primul dintre acestea a fost câştigat pe fond de ANPC, iar cel de-al doilea - pierdut pe fond.

Un alt proces, care va fi judecat pe fond la Tribunalul Bucureşti, este deschis împotriva Piraeus Bank şi urmează să aibă loc în 20 martie. Dosarul care conţine clauzele considerate abuzive vizează un credit de nevoi personale cu garanţieimobiliară.

Acesta prevede: "Având în vedere faptul că dobânda poate varia în funcţie de indicele de referinţă, informaţie publică, Împrumutatul este obligat să urmărească fluctuaţiile indicelui de referinţă şi să se prezinte la bancă ori de câte ori este necesar pentru a primi noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către Împrumutat/Co-plătitor şi garant, fără a fi necesară semnătura lor şi indiferent dacă aceştia au primit sau nu Graficul de Rambursare. În cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată Împrumutatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire împreună cu noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către Împrumutat. În cazul majorării dobânzii, ca urmare a măririi marjei băncii, Împrumutatul are dreptul să declare Băncii, în interval de 30 de zile de la comunicarea ratei dobânzii, că nu acceptă noile rate ale dobânzii. În această situaţie, Împrumutatul se obligă să restituie Limita de creditare pe care a utilizat-o împreună cu dobânzile şi comisioanele datorate până la data plăţii în acelaşi interval de 30 de zile, Banca nepercepând costuri suplimentare. Dacă termenul de mai sus este depăşit, se consideră că Împrumutatul a acceptat modificarea dobânzii".

În 24 martie, la Curtea de Apel Bucureşti, se va judeca un dosar pierdut pe fond. Instituţia vizată este tot OTP Bank România, iar tipul de contract are ca obiect creditul ipotecar.

Printre altele, respectivul tip de contract prevede: "Începând cu data de 01.09.2008 inclusiv, dobânda aplicabilă prezentului Credit va fi calculată ca fiind: LIBOR (CHF) la 3 luni +5,5%.

Începand cu data de 01.09.2008 inclusiv, Banca îşi rezervă dreptul să revizuiască rata dobânzii în funcţie de politica Băncii şi de evoluţia indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni.

Noile valori ale ratei de dobandă şi ratei lunare de plătit vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple, trimisă la adresa de corespondenţă specificată de Client. Clientul convine că această metodă de notificare este suficientă şi renunţă la orice plângere şi orice opoziţie/contestaţie ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă.

În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobândă de către bancă, împrumutatul nu va rambursa ratele scadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de cel mult zece zile calendaristice de la data trimiterii notificării privind modificarea dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă.

Pentru întârzierile la plata ratelor de capital şi/sau a dobânzilor, Clientul datorează Băncii dobânzi penalizatoare.

Rata de dobândă penalizatoare este egală, la orice moment pe durata derulării Creditului, cu rata de dobândă curentă în vigoare , plus 10%.

Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul taxelor şi comisioanelor, fără consimţământul Clientului. Noul nivel al taxelor şi comisioanelor va fi publicat în Tariful de comisioane şi va fi afişat la sediile băncii".

Toate procesele ANPC sunt de tip colectiv, ceea ce înseamnă că, dacă Autoritatea câştigă în instanţă, atunci clauzele declarate abuzive în justiţie vor fi eliminate din toate contractele similare celor din dosarele de pe rolul instanţelor.

De la sfârşitul anului 2013, Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte prevede că instanţele dispun scoaterea clauzelor abuzive din toate contractele încheiate de către profesionistul chemat în judecată de ANPC sau de către o asociaţie de consumatori semnificativă. În multe dintre procesele deschise de ANPC, Asociaţia Parakletos este intervenient.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb