Pe derdeluş, la vale

Cu fiecare mişcare nouă, a partidelor şi a Preşedintelui României, dinamica politică îşi lămureşte cursul. Urcat în vîrful derdeluşului puterii, unde se distra de minune, PD-L s-a trezit deodată împins la vale de opoziţia PSD + PNL. Sentimentul exisenţial, atît de neplăcut, al pîrtiei fugind de sub picioare, trebuia contracarat de ceva. De o mişcare abilă şi fulgerătoare. Aşa că, "cel de sus" le-a pus din mers o sanie sub fund şi a declarat deschisă noua competiţie de coborîre viteză. "Nu-i nimic că v-au îmbrîncit, voi o să ajungeţi primii la linia de sosire, pînă ce ei se vor dezmetici şi or să înţeleagă ce li se întîmplă!". Coborîrea de care vorbesc are la linia de sosire alegerile parlamentare anticipate. Prin respingerea propunerilor de prim-ministru venite din partea noii majorităţi parlamentare formate şi prin desemnarea unui candidat, cu misiunea de a-şi găsi singur o majoritate dispusă să-i dea votul de învestitură, Preşedintele continuă să-i ţină de vorbă pe opozanţii şi contra-candidaţii săi prezidenţiali, pregătind terenul pentru dizolvarea actualului parlament. Este greu de crezut că se aşteaptă cineva, cu atît mai puţin Preşedintele, ca Lucian Croitoru să reuşească acolo unde PD-L a eşuat, adică în distrugerea majorităţii parlamentare PSD-PNL-UDMR. Formarea unei majorităţi favorabile învestiturii, care să aibă în rolul principal PD-L-ul este cel mult un vis politic. Desigur, nimeni nu poate ignora manevrele intense întreprinse pe lîngă UDMR, atât de către Preşedinte, cît şi de greii PD-L, dar şansa unei "răzgîndiri" a formaţiunii 7% nu este chiar foarte mare. După cum nici speranţa că, între timp, "munca de convingere de la om la om" dusă cu oportuniştii partidelor care fac acum front comun anti-băsescu şi anti PD-L, nu se simte mai bine. Dar, cum bine zice proverbul, speranţa moare ultima. Cine nu încearcă, nu cîştigă! Şi cine nu cîştigă, pierde! Iar, de aici în colo, complicaţiile devin atît de mari, încît nici Preşedintele, nici PD-L-ul nu îndrăznesc să le privească în faţă. Aşa că este pus la bătaie tot arsenalul disponibil, în speranţa că vor întoarce soarta confruntării.

De cealaltă parte, pseudo-alianţa PSD-PNL nu dă semne că ar fi foarte bine pregătită pentru a exploata succesul primei faze a confruntării. Ameninţarea cu "lăcrimaţia" la Curtea Constituţională poate provoca cel mult un sănătos hohot de rîs, mai ales la Cotroceni. Păi, Curtea o să-şi tot decline competenţele, pînă o să-i iasă fire albe în cap domnului Antonescu. Nimeni nu poate conta pe sprijinul acestei instituţii în jocul confruntării politice directe. Indirect, mai pişcă puţin, pe ici şi colo, mai ales în favoarea deţinătorilor puterii. Dar, pe faţă şi mai ales într-o asemenea fază a confruntării, implicarea politică ar descalifica-o, fără drept de apel. Niciunul dintre membrii înaltei curţi nu este dispus să-şi piardă statutul, privilegiile, viaţa dulce şi simbria, de dragul unor politicieni cărora le pot "supravieţui", fără niciun efort, altul decît acela de a scrie pe o bucată de hîrtie o declaraţie din care rezultă că nu au competenţă să rezolve teme, conflicte, ori încăierări de natură pur politică. La revedere!

Alte măsuri, PSD şi PNL nu au mai anunţat, în afară de faptul că înţeleg să-şi menţină poziţiile şi să contracareze orice mişcare va face Preşedintele. Nicio premisă de eşec nu este mai sigură, decît proasta ges­tiune a unei victorii. Cine nu crede, să cerceteze istoria bătăliei de la Ligny, cîştigată de Napoleon, doar cîteva zile înainte de Waterloo.

Pe măsură ce evenimentele se derulează, spaţiul de manevră al jucătorilor se reduce simţitor. Preşedintele mai are la dispoziţie doar două soluţii: să cedeze în faţa blocului PSD-PNL-UDMR, ori să intre definitiv pe bucla descrisă de art. 98 al Constituţiei, respectiv nominalizarea oficială a unui candidat pentru funcţia de premier care să fie respins de două ori de Parlament, în interiorul unui termen de 60 de zile. Atunci, Preşedintele poate dizolva Parlamentul şi decreta organizarea de noi alegeri legislative. Pentru ca acest scenariu să funcţioneze, în favoarea PD-L, există o singură condiţie sine qua non: actualul Preşedinte să dobîndească un nou mandat, în urma alegerilor din noiembrie.

Nici opozanţii Preşedintelui nu mai au de ales! Ori cedează, ori merg pînă la capăt. Iar capătul este unul singur, alegeri anticipate, după alegerile prezidenţiale.

Cu alte cuvinte, deşi toamna nu s-a terminat, chiar dacă iarna ne-a dat primele semne de zăpadă, politica românească a luat-o hotărît la vale, pe derdeluş, fiecare dintre partide cu speranţa în sîn că, la capătul văii, doar ceilalţi se vor alege cu cucuie!