PE lansează procedura ridicării imunităţii a doi eurodeputaţi în ancheta de corupţie legată de Qatar

M.C.
Internaţional / 2 ianuarie 2023

PE lansează procedura ridicării imunităţii a doi eurodeputaţi în ancheta de corupţie legată de Qatar

Parlamentul European a anunţat astăzi că a iniţiat o procedură de urgenţă, în urma unei cereri formulate de justiţia belgiană, pentru ridicarea imunităţii a doi eurodeputaţi în cadrul anchetei de corupţie privind presupuse sume de bani oferite de Qatar unor oficiali şi funcţionari europeni, transmite AFP, conform Agerpres.

Cei doi eurodeputaţi sunt italianul Andrea Cozzolino şi belgianul Marc Tarabella, amândoi membri ai grupului social-democraţilor europeni (S&D).

''Răspunzând unei solicitări a autorităţilor judiciare belgiene, am lansat o procedură pentru ridicarea imunităţii a doi membri ai Parlamentului (European). Nu va exista nicio impunitate, absolut niciuna'', a promis pe Twitter preşedinta PE, Roberta Metsola.

Ea a cerut ''tuturor serviciilor şi comisiilor să acorde prioritate acestei proceduri, în vederea încheierii ei pe 13 februarie'', când începe a doua sesiunea plenară din acest an a PE. Prima sesiune plenară va fi în perioada 16-19 ianuarie, dar mecanismele birocratice europene nu ar permite finalizarea ei atunci, astfel că termenul avansat de Metsola este sesiunea din februarie.

Mai mulţi actuali şi foşti oficiali sau funcţionari europeni sunt inculpaţi în acest dosar legat de legate de presupuse sume de bani oferite de Qatar, dar şi de Maroc, pentru a influenţa decizii ale instituţiilor UE, numele cele mai notabile fiind eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, demisă din funcţia de vicepreşedintă a PE, şi partenerul ei de viaţă, italian Francesco Giorgi, care este asistentul europarlamentar lui Andrea Cozzolino.

Eva Kaili şi Francesco Giorgi se află în prezent în arest preventiv în Belgia, la fel şi fostul eurodeputat socialist italian Pier-Antonio Panzeri şi Niccolo Figa-Talamanca, responsabil al unui ONG.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb