Ca regulă generală, nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr.1 de la Titlul VIII - Accize şi alte taxe speciale din Codul fiscal actualizat cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică, conform Ministerului Finanţelor.
Potrivit sursei citate, în contextul economic actual, prin Ordonanţa Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.716 din 15.07.2022, a fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru benzina fără plumb, benzina cu plumb şi motorină în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023 inclusiv, iar în situaţia în care nivelul accizelor pentru aceste produse, este mai mic decât nivelul minim prevăzut de Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii, se aplică nivelul minim prevăzut de directivă, respectiv, benzină fără plumb 1.776,30 lei/1000 l, benzină cu plumb 2083,07 lei/1000 l, motorină 1.632,81 lei/1000 l.
Ca urmare a acestei măsuri, în anul 2023, nivelul accizelor pentru aceste produse scade faţă de cel aplicat în anul 2022, după cum urmează:
• Benzină cu plumb de la 2.226,24 lei/1.000 litri la 2.083,07 lei/1.000 litri = > scădere de 143,17 lei/1.000 litri;
• Benzină fără plumb de la 1.892,72 lei/1.000 litri la 1.776,30 lei/1.000 litri = > scădere de 116,42 lei/1.000 litri;
• Motorină de la 1.734,66 lei/1.000 litri la 1.632,81 lei/1.000 litri = > scădere de 101,85 lei/1.000 litri.
În situaţia în care nu ar fi fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru benzina fără plumb, benzina cu plumb şi motorină în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023 inclusiv, nivelul accizelor pentru aceste produse ar fi crescut faţă de nivelul accizelor aplicabil în anul 2022, după cum urmează:
• Benzină cu plumb de la 2.226,24 lei/1.000 litri la 2.488,08 lei/1.000 litri = > creştere de 261,84 lei/1.000 litri;
• Benzină fără plumb de la 1.892,72 lei/1.000 litri la 2.115,34 lei/1.000 litri = > creştere de 222,62 lei/1.000 litri;
• Motorină de la 1.734,66 lei/1.000 litri la 1.938,69 lei/1.000 litri = > creştere de 204,03 lei/1.000 litri.
Având în vedere că actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produse ar fi condus la o creştere semnificativă a preţurilor carburanţilor şi ar fi accelerat şi agravat situaţia socio-economică întrucât preţul carburanţilor se reflectă în preţul tuturor produselor şi serviciilor de pe piaţă, s-a stabilit nivelul accizelor aplicabil în anul 2023 pentru aceste produse la nivelurile minime de impozitare prevăzute de Directiva 2003/96/CE, subliniază sursa citată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.12.2022, 18:02)
de ce acciza este purtatoare de tva?
2 taxe!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.12.2022, 00:56)
Una peste alta, statul roman prin guvernele de doi bani ,nu respecta dreptul la propietate, trebuie evitat la maxim, ce face prin ordonante ,