PENTRU ANUL TRECUT Agroland Agribusiness a raportat venituri de 32,3 milioane lei, în creştere cu 75%

G.U.
Piaţa de Capital / 18 februarie 2022

Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness

Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness

Agroland Agribusiness raportează venituri din exploatare de 32,3 milioane de lei pentru anul 2021, în creştere cu 75% faţă de 2020, EBITDA de 2,7 milioane de lei, o apreciere cu 83% comparativ cu 2020 şi un profit net de 2,2 milioane de lei profit net, cu 77% în plus faţă de 2020, potrivit unui comunicat al companiei.

Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness, a declarat: "Rezultatele pentru anul 2021, precum şi evoluţia dinamică înregistrată faţă de 2020, ne oferă un bun indiciu asupra potenţialului pe care Agroland Agribusiness îl are pe piaţa din România. Ne bucurăm că pe parcursul anului trecut am reuşit să ne mărim portofoliul de fermieri şi gradul de acoperirea teritorială, ceea ce pentru noi se traduce printr-o creştere a încrederii în consultanţii noştri din teren, precum şi în tehnologiile propuse de compania noastră. Deşi anul acesta ne aşteptăm să înfruntăm o serie de provocări, precum cele legate de inflaţie şi creşterea costurilor în toate industriile, ambiţiile noastre de dezvoltare rămân la cote înalte. Aşa cum am anunţat la începutul acestei luni, ne dorim ca până în 2023 să devenim furnizorul principal pentru piaţa agriculturii ecologice din România. Vom continua să investim în dezvoltarea companiei, prin extinderea echipei, deschiderea a două noi birouri şi depozite regionale, în Bucureşti şi Timişoara, precum şi prin lansarea unei game de produse ecologice pentru fermierii mici şi gospodării. Le mulţumim acţionarilor pentru încrederea acordată şi le transmitem că deşi suntem satisfăcuţi de rezultatele livrate în 2021, avem în vedere să creştem şi mai mult în 2022, dar şi în anii ce urmează".

Potrivit sursei citate, creşterea cu 75% a veniturilor din exploatare a fost determinată în primul rând de o majorare cu 67% a veniturilor din vânzarea de mărfuri care au ajuns la 37,9 milioane lei, şi a fost compensată de 6,4 milioane lei în reduceri comerciale care au fost acordate clienţilor pentru produsele care au fost achitate la timp.

În ceea ce priveşte împărţirea veniturilor pe categorii, îngrăşămintele au contribuit cel mai mult la vânzările totale, în valoare de aproximativ 17 milioane de lei, o creştere de 156% faţă de 2020. Vânzările de pesticide au crescut cu 36%, la 12,9 milioane de lei, în timp ce vânzările de seminţe au crescut cu 12% ajungând la 6,9 milioane de lei. Celelalte categorii, precum combustibil, alte produse şi trading de cereale au furnizat venituri totale cumulate de 1 milion de lei.

Conform comunicatului, pentru anul 2022, Agroland Agribusiness vizează vânzări nete de 47,9 milioane de lei, EBITDA de 4,2 milioane de lei şi un profit net de 3,3 milioane de lei. Pentru realizarea acestor cifre, compania se bazează pe mai mulţi piloni de dezvoltare, precum mărirea echipei, extinderea geografică, realizarea de parteneriate cu furnizori din România şi din străinătate şi lansarea unei game de produse din categoria pesticidelor, îngrăşămintelor şi nu numai. În prezent, Agroland Agribusiness activează în zona de Sud-Vest a ţării, respectiv în judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Argeş, Teleorman, Vâlcea şi Gorj.

Acţiunile Agroland Agribusiness SA sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând cu data de 15 iunie 2021 şi se tranzacţionează sub simbolul AAB. Compania are o capitalizare de piaţă de peste 35 milioane de lei, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acţiunile AAB sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru piaţa AeRO.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Oare cum or calcula astia 'marja Ebitda' de le da 81% in tabel?Mai au exemple din lume cu asemenea marje?

    Mie imi da ca e de 10 ori mai mica,dar nu ne incurcam de o virgula lipsa. 

    Asa era si la rezultatele la T3 deci au ei un mod special de a raporta(ca si la AG unde gresesc mereu raportarile). 

    Se anunta vremuri extrem de grele pentru furnizorii de inputuri,rata de recuperare a creantelor se va duce in balarii,necesarul de fond de rulment e la cer. 

    Cel putin bine ca anunta si ei cu jumatate de gura ca se strica treaba.

    Nu e vorba ca nu au pus mare lucru la profit in termeni nominali cand in cel mai bun an agricol care ar putea exista,e despre ce se anunta la orizont.Inflatie uriasa la inputuri imposibil de transferat in preturile de vanzare ale producatorilor agricoli.Cu seceta instalata inca din toamna e de refacut total calculul la toate astea care sunt tangente cu agribusiness. 

    greu de priceput cum poti cumpara la PER mai mare de 6-8 o firma de comert care vinde agricultorilor si are 10 milioane datorii prin obligatiuni, in vremurile ce vin

    sunt curios daca le face auditorul testul pe creante ca la 15% default pe ele intra pe pierdere foarte mare! si ei nu vand unor firme din IT sau macar statului, vand la unii tocmai intrati in stare de calamitate economica 

    1. au 99% recuperare creante, pana anul viitor 100%

      informeaza-te inainte sa aberezi  

    consider ca este firma cu cel mai mare potential de crestere de pe AERO

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb