"Pentru deservicii aduse României"

A trecut surprinzător neobservată o declaraţie făcută cu puţină vreme în urmă de consultantul financiar Bogdan Baltazar, care afirma nici mai mult nici mai puţin că: "Noi am obţinut statutul de piaţă funcţională cu ajutorul tablourilor date lui Verheugen şi copilaşii trimişi la Prodi şi Berlusconi". Dacă despre copiii abandonaţi care au luat drumul Italiei, încălcîndu-se flagrant moratoriul privind adopţiile internaţionale, ca "mesageri" ai caldelor sentimente pe care Guvernul Năstase le nutrea pentru oricine urma să facă un raport despre România s-a aflat la vremea respectivă şi a declanşat un scandal de pomină, despre darurile la care s-a îndulcit inflexibilul Verheugen nu a transpirat nimic într-o presă care, de multe ori, s-a dovedit mai inspirată în investigaţii decît serviciile abilitate ale statului. Faptul că fostul comisar pentru integrare a avut o atitudine cel puţin ciudată în felul în care a susţinut România, dovedind un nepermis partizanat, este confirmat şi de europarlamentarul Uniunii Creştin Sociale Bavareze, Markus Ferber, în remarcabilul interviu publicat de Gelu Trandafir în România Liberă, din 23 iulie a.c. Într-un moment în care lupta împotriva corupţiei, sub toate formele ei, este stindardul sub care îşi concentrează eforturile comune o groază de instituţii ar fi extrem de instructiv să se investigheze costurile reale ale paşilor făcuţi pe calea integrării de cei care au guvernat ţara în legis-latura trecută. În context, întrebările referitoare la tablourile care au ajuns în colecţia lui Verheugen nu ar trebui să rămînă fără răspuns. Pentru început: cîte tablouri au fost date? E vorba de lucrări din patrimoniul naţional? Din ce fonduri au fost achiziţionate? Cum au fost scoase din ţară? Cine a coordonat operaţiunea "Şpagă pentru Verheugen"?...

Sigur, întrebările de mai sus ascund o notă de candoare pe care ne-o asumăm cu toate ris-curile, pentru că oricîtă reformă s-ar forţa în instituţiile statului, ştim prea bine că inerţia şi reaua-credinţă sînt infinit mai puternice şi mai autentice decît hei-rupismul cu care vrem să luăm faţa celor care stau cu ochii pe noi. Din fericire, nu prea mai reuşim să-i ducem cu zăhărelul, micile învîrteli chiar dacă au avut cîştig de cauză într-un moment sau altul ajung să fie devoalate şi imaginea şi credibilitatea oamenilor politici români care susţin azi cauza ţării sînt aprioric semnificativ amputate. Numele lui Markus Ferber a fost omologat ca fiind al unuia dintre adversarii cei mai inflexibili la aderarea României în 2007. Dar cînd un europarlamentar cu vechimea şi cu statutul liderului creştin-democraţilor germani din PE declară că: "În ultimii ani am primit orice de la România, cu excepţia adevărului. Comisia a crezut în hîrtii, nu în realităţi... Am primit doar minciuni de la cei care au fost la putere". Nu poţi să nu înţelegi că perioada de graţii între România şi UE ţine de domeniul trecutului şi că cei care au ajuns să decidă asupra viitorului integrării noastre nu au nici un motiv să continue pe calea concesiilor, de orice natură ar fi ele. E datoria celor aflaţi la guvernare să impună cît mai rapid măsurile cu care sîntem datori şi să prevină, atît cît se mai poate, demersurile obstrucţioniste ale cîrtiţelor psd-iste, plasate în centri vitali ai statului de drept. Sigur, din punct de vedere juridic o decizie a Curţii Constituţionale nu se discută, dar nici nu putem rămîne indiferenţi cînd prestaţia adversarilor aderării României ajunge să fie reţinută ca probă împotriva ţării: "Avem decizia Curţii Constituţionale. Asta arată că România nu va fi în stare să îndeplinească toate criteriile de aderare. Cred că acum, după această decizie a Curţii Constituţionale, 1 ianuarie 2007 este de nerealizat şi sper ca, în următorul raport, Comisia să propună folosirea clauzei de salvgardare şi atunci Consiliul European va decide". Dacă lucrurile vor fi aşa, şi trebuie să ne administrăm o doză zdravănă de optimism ca să credem altfel, echipa de şoc condusă de inegalabilii Predescu şi Gaşpar vor primi, cu siguranţă, o decoraţie din partea celor care le-au încredinţat înalta misiune de a deturna Curtea Constituţională de la raţiunea ei de a fi. Ordinul "Pentru deservicii aduse României" e distincţia pe care PSD va fi dator să o înmîneze tuturor celor care, aidoma unor bombe cu ceas, vor reuşi şi pe mai departe să arunce în aer aspiraţii la care o ţară întreagă năzuieşte de cincisprezece ani de zile.