"Romtelecom", divizie a grupului grec "OTE", a raportat, pentru primul trimestru al acestui an, un profit operaţional de 13,7 milioane de euro. În perioada similară a anului trecut, compania înregistra pierderi operaţionale în valoare de 14,2 milioane de euro.
Reprezentanţii acţionarului majoritar susţin că, încă din ultimele luni ale lui 2008, economia românească a suferit în urma impactului pe care l-a avut deprecierea monedei naţionale, care a scăzut cu aproape 16% din septembrie 2008 până în luna februarie a acestui an. În acest context, "Romtelecom" a înregistrat o scădere a veniturilor de circa 8% comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Principala cauză a acestei situaţii o constituie scăderea cu 12,3% a apelurilor de voce, precum şi o reducere a numărului de linii fixe cu 2,9%.
Strategia companiei este să compenseze micşorarea veniturilor din telefonia tradiţională prin sporirea cotei de piaţă pe partea de broadband şi televiziune prin satelit. Potrivit reprezentanţilor companiei, această strategie pare să fie una de succes, din moment ce veniturile înregistrate în primul trimestru al lui 2009 sunt cu 10% mai mari decât cele raportate pentru ultimul trimestru al anului trecut