Peste 50 de percheziţii au loc joi dimineaţă în şapte judeţe, într-un dosar privind adeverinţe false de vaccinare, în care sunt cercetate 95 de persoane, informează news.ro.
"În această dimineaţă, poliţiştii din Mehedinţi în colaborare cu poliţiştii din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, cu sprijinul D.G.A.-Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, efectuează 56 de percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, la persoane bănuite de uz de fals. Activităţile se desfăşoară în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic", anunţă Poliţia.
Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2021- iunie 2021, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, în prezent arestat preventiv, ar fi intrat în incinta a două centre de vaccinare din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi accesat fără drept evidenţa electronică cu persoanele vaccinate împotriva COVID 19 şi ar fi modificat datele informatice, în sensul că ar fi suprascris peste datele de identificare ale persoanelor vaccinate, datele altor persoane nevaccinate, cărora le-ar fi generat adeverinţe de vaccinare.
Totodată, în această cauză se fac cercetări şi faţă de 95 de persoane, beneficiari ai adeverinţelor false de vaccinare şi complicii bărbatului, dintre care, 4 persoane cercetate sub control judiciar.
Vor fi puse în executare 55 de mandate de aducere, pentru audieri şi propunerea măsurilor legale.