Pericolul administrării preventive de pastile cu iod

Tratamentul după "ureche" a făcut întotdeauna mai mult rău decât bine. Nici în faţa unei ameninţări nucleare nu este recomandat să se procedeze impulsiv în ceea ce priveşte administrarea de medicamente. Pastilele cu iodură de potasiu (KI) conţin o cantitate de iod de aproximativ o mie de ori mai mare decât necesarul zilnic. Din acest motiv, administrarea lor preventivă nu este deloc recomandată, acestea folosindu-se doar în cazul unui accident/atac nuclear cu eliberare de iod radioactiv. Iodul este materia primă pe care celulele tiroidiene o folosesc pentru producerea de hormoni tiroidieni şi ajunge la nivelul tiroidei cu ajutorul sângelui. Celula tiroidiană nu poate face diferenţa între iodul radioactiv şi cel neradioactiv, astfel încât va permite intrarea ambelor forme de iod. Însă, radioactivitatea poate duce, în timp, la apariţia cancerului tiroidian. Doctor Alina Rusu, medic specialist endocrinolog în cadrul Clinicii DigestMed, a declarat: "Sub nicio formă pastilele cu iod nu se administrează preventiv pentru că pot produce disfuncţii tiroidiene. Pastilele de KI se administrează doar în cazul unei eliberări cunoscute de iod radioactiv. În cazul accidentului sau atacului nuclear, pastilele cu iod se administrează pentru a satura (încărca) glanda tiroidă astfel încât aceasta să nu mai primească iodul radioactiv intrat în circulaţia noastră sangvină".

Administrarea pastilelor cu iod se face numai la indicaţia autorităţilor, la anumite persoane (copii, adolescenţi, tineri sub 40 de ani şi femei însărcinate), la scurt timp după un accident sau atac nuclear (până în 6 ore de la expunere). La persoanele de peste 40 ani riscul de a dezvolta cancer tiroidian după expunere la iod radioactiv este mai mic. Potrivit medicului Alina Rusu: "Riscul cel mai mare este pentru populaţia care se află la câţiva (zeci de) kilometri de locul exploziei. În ziua/zilele în care norul radioactiv se află deasupra tării noastre este foarte important să ne adăpostim, ideal în buncăre subterane sau în case, asigurându-ne că toate uşile şi geamurile sunt închise ermetic şi că avem în casă suficientă apă şi alimente pentru câteva zile (minim 2 zile) cât va trebui să le petrecem adăpostiţi. De asemenea, este important să ne asigurăm că avem în casă tratamentul cronic pe care îl urmăm". Chestiunea este cât se poate de clară în această privinţă, riscurile la care se expun cei care decid să facă prevenţie în acest stil fiind mult prea mari.