Peste 1.000 de voluntari vor participa la ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti

G.U.
Miscellanea / 25 mai 2021

Peste 1.000 de voluntari vor participa la ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti

Peste 1.000 de medici, studenţi, asistenţi medicali şi personal administrativ vor participa pe bază de voluntariat la ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti, care va avea loc în perioada 28-31 mai, transmite Agerpres.

Ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti va începe vineri, 28 mai, la ora 16,00, şi se va încheia luni, 31 mai, ora 8,00.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, sunt aşteptaţi la maraton atât cei care au primit prima doză la Maratonul Vaccinării Bucureşti, ediţia I, ce a avut loc în perioada 7 - 10 mai, şi care trebuie să facă rapelul, cât şi cei care doresc să facă acum prima doză, urmând ca rapelul să îl facă, după trei săptămâni, la oricare dintre centrele de vaccinare unde sunt locuri disponibile.

Una dintre noutăţile aduse de această ediţie a Maratonului Vaccinării Bucureşti o reprezintă posibilitatea imunizării, la Sala Palatului, cu vaccinul Johnson&Johnson, ser ce se administrează într-o singură doză. În acest sens, au fost pregătite circuite separate, destinate exclusiv imunizării cu acest ser, notează sursa citată.

În cele două centre de vaccinare - Sala Palatului şi Biblioteca Naţională a României - vor fi amenajate în total 50 de fluxuri de vaccinare: 35 la Sala Palatului şi 15 la Biblioteca Naţională.

"Ţinând cont de experienţa acumulată la ediţia anterioară, vom încerca să eficientizăm şi mai mult procesul de vaccinare. Astfel, am crescut numărul de fluxuri de vaccinare de la Biblioteca Naţională a României, pentru a veni în întâmpinarea cererii mari pe care am constat-o la prima ediţie a Maratonului Vaccinării - Ediţia Bucureşti. De asemenea, ca o noutate absolută, am decis să le oferim şi celor care doresc imunizarea cu un vaccin într-o singură doză posibilitatea de a alege vaccinarea cu serul Johnson&Johnson, pentru care nu este nevoie de rapel. Fiecare om vaccinat înseamnă un pas mai aproape de normalitate. Timp de 3 zile îi aşteptăm, la orice oră din zi şi din noapte, pe toţi cei care doresc să se vaccineze la Maratonul Vaccinării Bucureşti, ediţia a II-a, fie că este vorba rapel, prima doză sau singura doză", a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", citat în comunicatul de presă.

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a subliniat importanţa implicării în această campanie a specialiştilor de la "Carol Davila".

"Este un gest de responsabilitate, de solidaritate şi de grijă faţă de nevoia fiecărui om, printr-o implicare voluntară a întregului corp medical şi academic al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Societatea românească are nevoie de asemenea demersuri care vin să confirme dorinţa de a ajunge la normalitatea care ne-a lipsit atât de mult. Mesajul provaccinare transmis de cea mai înaltă instituţie medicală din România are un rol important de recâştigare a încrederii oamenilor în actul medical şi în medicină în general", a subliniat Valeriu Gheorghiţă, potrivit aceluiaşi comunicat.

Maratonul Vaccinării Bucureşti, ediţia a II-a, este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România - Filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) şi al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI).

La prima etapă a Maratonului Vaccinării Bucureşti, desfăşurată în perioada 7-10 mai 2021, s-au vaccinat 20.360 de persoane.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Va fi o uriasa dezamagire. Pe lista de vaccinare mai sunt 800 de persoane din care 600 in Bucuresti.

    1. O sa ii vaccineze inca o data pe voluntari.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb