Peste 1.000 miliarde euro - bugetul european propus pentru 2014-2020

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 iulie 2011

Agricultura ocupă prima poziţie pe lista de priorităţi a UE, cu 386,9 miliarde euro

Bugetul comunitar propus de Comisia Europeană (CE) pentru perioa-da 2014-2020 se ridică la 1.025 miliarde euro, a anunţat, ieri, Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Potrivit domniei sale, agricultura - singurul domeniu dotat cu o politică comună la nivel european - rămâne pe primul loc în lista de priorităţi a CE, urmând să beneficieze, conform proiectului de buget, de 386,9 miliarde euro. Din banii alocaţi pentru agricultură, 281,8 miliarde lei vor reprezenta plăţile curente către agricultori, alte 89 miliarde euro revenind politicilor de dezvoltare rurală (pentru înfiinţarea de ferme şi unităţi de procesare, formarea agricultorilor, sprijinul fermierilor etc.). Comisarul Cioloş a anunţat că există şi o sumă - 15,2 miliarde euro - care se va îndrepta către alte linii bugetare de interes pentru agricultori, în timp ce 4,5 miliarde euro vor fi alocate pentru cercetare şi dezvoltare în agricultură şi sectorul alimentar. Este pentru prima dată când se defineşte o sumă de bani pentru acest sector, potrivit lui Dacian Cioloş, care a subliniat că întreg bugetul pentru cercetare a crescut cu circa 30 miliarde euro, ajungând la 80 miliarde euro.

CE a propus un buget de 3,5 miliarde euro pentru situaţiile de criză din domeniul agricol şi alte 2,5 miliarde euro pentru sprijinul agricultorilor. Domnul Cioloş a ţinut să menţioneze că este necesară înfiinţarea unor fonduri mutuale, atât din colectarea, în anii buni, a contribuţiilor agricultorilor, cât şi din fonduri europene, din care să fie alocate sume de bani în anii cu producţie agricolă scăzută.

Alături de sectorul agricol, politica de coeziune reprezintă un alt domeniu prioritar pentru UE. De asemenea, a fost introdusă o nouă linie bugetară, de 50 miliarde euro, pentru susţinerea conexiunilor dintre statele membre, dar şi a reţelelor dintre ţările UE şi cele vecine Uniunii. Un alt sector important, care va primi fonduri de la UE, este cel energetic, autorităţile europene urmărind atât reducerea pierderilor din reţea, cât şi producţia de energie regenerabilă.

Noul buget comunitar reprezintă 1,05% din PIB-ul european, iar 95% din valoarea totală a bugetului aferent celor şapte ani se va întoarce în statele membre, doar o proporţie de 5% din buget fiind utilizată pentru cheltuieli administrative, a precizat Dacian Cioloş.

Gradul de absorbţie nu va mai fi principalul criteriu urmărit pentru alocarea fondurilor structurale

Noile fonduri europene vor fi alocate în baza unor noi criterii, gradul de absorbţie nemaifiind principalul criteriu urmărit de UE pentru alocarea fondurilor structurale. Pe parcursul următorului exerciţiu bugetar, CE va urmări măsura în care statele membre îşi vor atinge ţintele propuse iniţial, a afirmat Dacian Cioloş: "La nivel european, va fi o flexibilitate mai mare în realocările de fonduri, pe parcursul celor şapte ani. UE va simplifica regulile de bază în alocarea finanţării europene, fără a fi scăzut gradul de asigurare a bunei utilizări a acestora".

Totodată, potrivit domniei sale, CE şi-a propus trei mari obiective - susţinerea siguranţei alimentare, buna gestionare a resurselor naturale şi contribuţia agriculturii la coeziunea teritorială în spaţiul rural.

Comisarul european pentru agricultură a afirmat că nu există riscul ca fondurile structurale pentru agricultură alocate ţării noastre să fie sus-pendate: "Nu există riscul de sus-pendare a fondurilor structurale pentru agricultură. Nu avem niciun motiv de a suspenda fonduri pentru agricultură sau dezvoltare rurală. De asemenea, nu ştiu să existe vreun risc de suspendare a bugetului pentru alte proiecte. Depinde, însă, foarte mult de cum vor decurge lucrurile în continuare".

Gradul diferit de absorbţie, în agricultură comparativ cu celelalte domenii, provine atât din faptul că proiectele pentru obţinerea fondurilor structurale sunt foarte mari, faţă de cele privind dezvoltare rurală şi, în momentul unor contestaţii, sunt blocate sume importante de bani, cât şi din faptul că fondurile derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) sunt manageriate de un singur minister, a mai apreciat domnul Cioloş. Domnia sa este de părere, însă, că înfiinţarea unei entităţi unice pentru gestionarea tuturor fondurilor europene nu reprezintă "soluţia magică" pentru rezolvarea problemelor care apar în procesul de absorbţie a banilor comunitari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb