Peste 6 miliarde de ambalaje reciclate se vor procesa intr-un nou centru logistic TOMRA de 4.000 de metri pătraţi

A.C.
Companii / 11 iulie 2023

Peste 6 miliarde de ambalaje reciclate se vor procesa intr-un nou centru logistic TOMRA de 4.000 de metri pătraţi

Anual, peste 6 miliarde de ambalaje pentru băuturi se estimează a fi gestionate de Sistemul Garanţie-Returnare în România. Conform legislaţiei, din 30 noiembrie 2023 producătorii de băuturi şi comercianţii vor avea noi obligaţii privind colectarea şi reciclarea ambalajelor pentru băuturi, potrivit unui comunicat oferit de companie.

Cu doar cinci luni până la lansarea noului sistem naţional de colectare şi reciclare a ambalajelor pentru băuturi, TOMRA, furnizor global de sisteme automate de colectare, a deschis un nou centru logistic de 4.000 de metri pătraţi lângă Bucureşti.

Primul centru logistic naţional al companiei va asigura în principal funcţionarea şi întreţinerea echipamentelor care automatizează preluarea post-consum a ambalajelor pentru băuturi în vederea reciclării, şi va deservi întreaga reţea de sisteme de colectare TOMRA din România.

Centrul logistic de 4.000 de metri pătraţi a fost construit la standarde de siguranţă şi include o platformă pentru încărcarea şi descărcarea a până la 50 de camioane pe zi. De aici, atât sistemele de colectare TOMRA, cât şi piesele de schimb pentru întreţinerea acestora, sunt livrate la punctele de returnare SGR din toată ţara, asigurând costuri reduse şi timpi de intervenţie optimi pentru comercianţi.

TOMRA a deschis o filială în România în 2021 şi a dezvoltat rapid o reţea naţională de service şi mentenanţă, cu tehnicieni şi flote în fiecare judeţ, gata să sprijine comercianţii care vor opera punctele de returnare.

Pregătirile pentru Sistemul Garanţie-Returnare din România se intensifică pentru toţi participanţii la sistem, pe măsură ce se apropie data lansării din noiembrie. Administratorul SGR, ReturRO, a anunţat în luna iunie că peste 60.000 de companii s-au înregistrat deja pe platforma online a sistemului.

TOMRA este un partener de încredere pentru comercianţi în întreaga lume, cu aproximativ 82.000 de automate de preluare (RVS) instalate în 60 de pieţe, care colectează anual peste 45 de miliarde de ambalaje pentru băuturi în întreaga lume.

Sistemul Garanţie-Returnare din România vizează ambalajele primare de unică folosinţă, de sticlă, plastic sau metal pentru băuturi, cu volume cuprinse între 0,1 L şi 3 L. Consumatorii vor plăti o garanţie de 50 bani la achiziţionarea unei băuturi şi o vor recupera în momentul predării ambalajelor post-consum într-unul din punctele de returnare organizate de comercianţi.

Conform legislaţiei în vigoare, toţi comercianţii care vând băuturi în ambalaje SGR, indiferent de dimensiunea suprafeţei de vânzare, vor avea obligaţia să organizeze puncte de returnare, oferind astfel consumatorilor accesibilitatea la sistem prin posibilitatea de a returna facil ambalajele şi de a-şi recupera garanţia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb