Peste o sută de mii de turişti au vizitat, în acest sezon, staţiunea Arieşeni, unde se află pîrtia de la Vîrtop, transmite Rompres. Vîrtop este una dintre pîrtiile din ţară cu cea mai mare perioadă schiabilă natural, fără echipamente speciale de produs zăpadă, care durează 120- 150 de zile.
Potrivit şefului Serviciului Public Salvamont Alba, Lucian Forda, din acest total, aproximativ 85.000 au fost schiori. Datorită activităţii de prevenire şi a programului de permanen-ţă efectuat de salvamontişti, au fost înregistrate doar 87 de cazuri de intervenţie, dintre care numai opt au necesitat trans-portarea accidentatului la spital. Pîrtia de la Vîrtop este singura din ţară unde se află în permanenţă de o ambulanţă, ca urmare a unui protocol de colaborare încheiat între filiala Alba a Crucii Roşii Române şi Salvamont Alba.
Sezonul de schi pe pîrtia de la Vîrtop a fost deschis pe 27 no-iembrie, cu aproximativ 40 de zile mai devreme decît pe celelalte pîrtii din ţară. În aceste condiţii, afluxul de persoane care au venit să practice acest sport a fost foarte mare, depă-şind cu mult posibilităţile de cazare din zonă. Menţionăm faptul că un procent important dintre cei care vin, mai ales la sfîrşit de săp-tămînă, la Arieşeni sunt turişti din Ungaria. Pîrtia de la Vîrtop-Arieşeni are o lungime de 760 de metri, cu o diferenţă de nivel de 285 de metri şi cu o pantă maximă de 38 de grade. Capacitatea maximă de transport pe cablu este cu mult sub cerinţele actuale, de doar 720 de persoane pe oră.