Peste un milion de hectare de păduri, cuprinse de incendii în Rusia

S.B.
Internaţional / 11 iulie

Peste un milion de hectare de păduri, cuprinse de incendii în Rusia

Peste un milion de hectare de păduri erau în flăcări în Rusia, iar suprafeţe mai vaste decât în anii precedenţi au ars deja, anunţă autorităţile din această ţară, deosebit de expusă consecinţelor modificărilor climatice, informează news.ro.

Incendii uriaşe devastează în fiecare vară porţiuni vaste de păduri în Rusia, în regiuni adesea îndepărtate şi puţin populate, dar ameninţând uneori zone locuite.

"În prezent există peste 500 de focare de incendiu de pădure în ţară, pe o suprafaţă de peste un milion de hectare", a anunţat miercuri ministrul Suituaţiilor de Urgenţă Aleksandr Kurenkov într-o reuniune cu preşedintele Vladimir Putin, transmisă în direct la televizor.

De la începutul anului, "am înregistrat aproape 6.000 de focare de incendii naturale, pe oo suprafaţă de peste 3,5 milioane de hectare", a continuat ministrul.

Numărul focarelor de incendiu este în scădere faţă de anul trecut, însă "suprafaţa terenurilor arse a crescut, din contră, de 1,5 ori", a adăugat el.

Aleksandr Kurenkov a precizat că peste 6.000 de persoane au fost mobilizate să lupte împotriva incendiilor de pădure.

Incendiile de pădure au izbucnit tot mai devreme în Rusia în aceşti ani, favorizate de valuri timpurii de căldură.

Potrivit ministrului Mediului Aleksandr Kozlov, ele au început în acest an cu o lună mai devreme, "din cauza unei canicule anormale şi unor furtuni".

Cele mai afectate teritorii sunt Siberia de Est şi Extremul Orient, mai ales Iakutia, o regiune puţin populată afectată cu regularitate de dezastre climatice.

Este dificil ca un anumit incendiu să fie legat de modificări climatice, însă acestea din urmă fac aceste dezastre mai probabile şi mai virulente, un fenomen observat în numeroase ţări.

Ecologiştii arată cu degetul politica rusă a luptei împotriva incendiilor de pădure, care constă în ignorarea incendiilor, în cazul în care costurile stingerii acestora depăşeşte pagubele estimate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pai nu-i ajuta chinezii, nord coreeni sau iranienii? sau restul colegilor din tratatul euro-asiatic? Sau BRICS?

    Ce glume bune de aliante... 

    E nasol in Europa/UE unde iti sar toti vecinii in ajutor!

    1. le convine sa vada ca ruZZia arde, in mai multe feluri nu doar incendii de paduri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb