Petiţia prin care se cere redeschiderea "Dosarului 10 august" a strâns peste 57.000 de semnături

J.P.
Miscellanea / 3 august 2020

Petiţia prin care se cere redeschiderea "Dosarului 10 august" a strâns peste 57.000 de semnături

Peste 57.000 de persoane au semnat petiţia iniţiată de comunitatea Declic prin care procurorului general Gabriela Scutea i se solicită să anuleze soluţia de clasare a Dosarului 10 august, conform Hotnews.

"Pentru a mai avea încredere în justiţie, vrem să vedem o anchetă temeinică şi imparţială, care să descopere vinovaţii pentru represiunea din 10 august. Altfel, riscăm ca ancheta 10 august să devină un nou dosar "fără vinovaţi", precum dosarele Revoluţiei şi Mineriadei", spun autorii documentului.

Petiţia a fost creată după ce DIICOT a anunţat public că i-a scos de sub urmărire penală pe şefii din Jandarmerie.

"Procurorii DIICOT susţin că protestatarii paşnici au fost "complici" şi sunt vinovaţi pentru că au fost gazaţi ori bătuţi. O asemenea argumentaţie încalcă dreptul la protest paşnic, garantat prin Constituţie. Să acuzi femei, copii şi bătrâni gazaţi ori agresaţi de jandarmi că şi-au exprimat public opinia, în Piaţa Victoriei, pe 10 august 2018, este inadmisibil.

De aceea, considerăm că este necesară reluarea anchetei şi soluţionarea dosarului în baza probelor, a mărturiilor celor prezenţi, nu pe baza unor opinii personale ale procurorului de caz", spune sursa citată.

Petiţia, intitulată "Vrem anchetă corectă în dosarul 10 august!", are ca ţintă strângerea a 100.000 de semnături.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb