PETRE DAEA: "Important e că am stabilizat piaţa, pentru că preţurile o luaseră de înţepau şi tavanul"

G.F.
Macroeconomie / 10 decembrie 2017

Petre Daea (Sursa foto: Facebook)

Petre Daea (Sursa foto: Facebook)

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat vineri că urmăreşte zilnic preţurile produselor alimentare, pentru că acestea "o luaseră de înţepau şi tavanul", apreciind că în prezent piaţa s-a stabilizat, iar "preţurile s-au potolit".

"Aştept de la Consiliul Concurenţei raportul privind preţurile. Ei sunt cu rapoartele, dânşii culeg, dânşii caută, dânşii au responsabilitatea. Important este că am stabilizat piaţa, pentru că o luaseră preţurile de înţepau şi tavanul. Preţurile s-au potolit. Noi avem informaţii pe fiecare magazin în parte, le puteţi vedea. Le urmăresc zilnic, pentru că avem acest interes şi această dorinţă - şi am pe masa mea aceste informaţii în fiecare zi. Toate preţurile de la produsele principale nu au mai crescut absolut deloc. S-au potolit, pentru că frica păzeşte via", a precizat ministrul Agriculturii, întrebat dacă are vreun răspuns din partea Consiliului Concurenţei în privinţa analizei pe preţurile produselor alimentare.

Daea a adăugat că autoritatea de concurenţă încă lucrează la acest raport şi le oferă libertatea de timp astfel încât "să nu greşească", dar "nu aşteaptă doi ani".

Ministrul a arătat presei un document de câteva sute de pagini, un îndrumar cu toate actele normative din agricultură, "biblia noastră pe care trebuie să o învăţăm", subliniind că este pentru prima dată când toate acestea au fost puse la un loc.

"Vă prezint ceva foarte important. Este pentru prima dată în România când am reuşit să punem la un loc actele normative pentru agricultură. Este biblia noastră pe care trebuie să o învăţăm şi pe asta ca să putem să mergem înainte, în aşa fel încât producătorul, sau dacă cineva vrea să se informeze şi îşi doreşte să intre în producţia vegetală cu o anumită afacere, deschide acest îndrumar, se duce la cuprins şi vede unde sunt actele normative pentru acest domeniu. Are multe pagini, iar acum se află în procesul de multiplicare şi de legare", a adăugat şeful de la Agricultură.

Consiliul Concurenţei a demarat o analiză, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a determina cauzele scumpirii accelerate a alimentelor, unul dintre posibilele motive fiind creşterea deficitului bugetar, care duce la majorarea importurilor şi pune presiune pe inflaţie, a declarat pe 21 noiembrie, pentru Agerpres, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

"Am primit de la Ministerul Agriculturii o solicitare pentru analiza preţurilor la alimente, în special la unt, ouă şi unele produse din carne, unde preţurile au avut evoluţii radicale. Foarte bine că ne-au făcut o astfel de sesizare, dar ar fi foarte bine să vină şi cu date, cu mai multe informaţii. Le-am cerut şi noi acest lucru, întrucât ministerul de resort are informaţii mai multe pe această temă", a spus Chiriţoiu.

El a arătat că unele creşteri de preţuri par să aibă caracter regional, cum este cazul ouălor şi untului, însă acest lucru nu ar justifica pe deplin scumpirile din România care s-au produs în luna noiembrie.

Totodată, întrebat dacă se suspectează o înţelegere între retaileri, Chiriţoiu a răspuns: "Nu aş putea să spun acum acest lucru, este prea devreme. Vom analiza tot lanţul, de la producţie la raft, să vedem dacă avem de-a face cu un mecanism de piaţă funcţional".

"Sunt evoluţii recente, apărute în luna noiembrie, în contextul în care, potrivit INS, creşterea preţului alimentelor în octombrie 2017 faţă de 2016 este de doar 3%, similară cu creşterea preţului la produsele nealimentare", a adăugat el.

Potrivit lui Chiriţoiu, scumpirile ar putea fi efectul creşterii deficitului bugetar.

Preşedintele Concurenţei nu a putut oferi un orizont de timp în care analiza ar putea fi finalizată, exprimându-şi speranţa că acest lucru va fi realizat cât mai repede posibil.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat pe 17 noiembrie, că a sesizat Consiliul Concurenţei în privinţa scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne şi produse lactate, întrucât analizele ministerului de resort nu au scos în evidenţă motive obiective care să determine majorări de preţuri, iar instituţia nu are instrumente şi prevederi legale pentru a interveni pe piaţă.

"Cerem sprijinul Consiliului Concurenţei pentru a vedea dacă nu cumva sunt elemente care vizează o înţelegere între comercianţi, pentru că altfel nu se explică", a susţinut, atunci, Daea.

Acesta a adăugat că "a luat la pas" în perioada respectivă mai multe pieţe şi magazine din Bucureşti şi a constatat "anomalii şi lucruri de neînţeles", în condiţiile în care nu au fost înregistrate creşteri în costurile de producţie, însă preţul alimentelor s-a dublat la raft, în unele cazuri.

Fermierii au solicitat şi ei intervenţia autorităţilor, în contextul în care spun că îşi vând producţia la preţuri mai mici decât acum câteva săptămâni, însă, pe de altă parte, produsele ajung la consumator cu preţuri mult mai mari.

"În ultimele 60 de zile, preţul cărnii de porc a scăzut cu circa 30% la poarta fermei. Astăzi, fermierii vând cu 4,9 lei/kg la poarta fermei - cu mari presiuni din partea retailerilor pentru noi scăderi de preţ! Preţul la carnea de pasăre a scăzut la poarta fermei cu aproximativ 20% în timp ce preţul la carnea de vită se menţine stabil, dar cu tendinţe de scădere. Pentru sectorul de producţie ouă, cererea este foarte mare, dar preţurile au crescut la fermieri cu circa 26%, nu cu 100%, în timp ce laptele şi produsele lactate au preţul nemodificat la producător", susţineau, tot în noiembrie, reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP).

Reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) au precizat că preţul ouălor a crescut la poarta fermei cu doar 24% în octombrie 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut, această situaţie fiind determinată însă de "criza fipronilului" din luna august, care a distorsionat piaţa în unele state membre ale Uniunii Europene.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Daca marfa e din import ce control ai tu?

    Asociatiile cat pun laraft din cat vand supremarketurile? 1-10%? 

    Hartoage mai trebuie la fermier

    Raman doar cei albi in cap la sat care mai au un drum langa biserica  

    Nea Daea,preturile se stabilesc si se stabilizeaza singure intr-o economie de piata si libera,asa cum ne pretindem ca suntem.Problema nu e cum sa stabilizezi matale preturile,ci cauta si vezi daca ce se vinde e ce trebuie,adica rahaturile de la raft pe care le ingurgitam zilnic sunt chimicale,nemaiavand legatura cu originalul.Ca sa pricepi matale,iti dau un ex,branza nu mai e facuta din lapte sau,in cel mai fericit caz ,are urmeAici e nevoie de legislatie,ca altfel statul baga bani in medicamente sa trateze cancer ,diabet si altele.Mai bine previi decat sa tratezi.Si ,ca tot e domeniul matale,atunci cand interzici sa se mai vanda sub denumirea de branza,un inlocuitor al branzei,deci il obligi sa puna pe raft branza din lapte,ajuti taranul care creste vite ,face furaje etc.De aia a ajuns taranul vai mama lui,ca ati permis comercializarea alimentelor facute din te miri ce...Asta e rezolvarea matale la minister ,apropo de agricultura...

    1. Atentie : in UE , preturile sunt coordonate prin subventii de la stat . Deci exista o interventie in amonte . Pe de alta parte , este o educatie ref consum din forta interna ( vezi Franta, vezi Austruia, vezi Germania). Greseala negocierii in genunchi a politicii agricole din Ro , cand era Ciolos comisar UE si inainte cund era ministru agr in Ro , va fi ciorectata greu ... in multi ani si multa suferinta ( Daca !)

      Nea Daea,am o rugaminte,nu te mai filma prin piete.De mai bine de 2 decenii nu mai sunt,in realitate ,tarani.Nu vei mai gasi urma de taran autentic in nicio piata din orase,poate pe la vreo cumuna ,unde fiind mai dezvoltata,au si piata si acolo vei mai da de ei.

      Ati reusit sa le luati piata de desfacere,atat din pietele traditionale,prin protejarea intermediarilor din piete,cat ,mai les acum,cu supermarketurile care fac o concurenta teribila taranului,prin faptul ca pe raft scrie ''lapte'',dar nu e i,ar taranul care vinde lapte ,nu mai poate concura cu unul produs chimic ,unde costul este infim in comparatie cu unul natural...Halal! 

      negocierea in genunchi a politicii agricole si nu numai, s-a facut in perioada de preaderare adica PSD Adrian Nastase

    Preturile sunt stabilite de cerere si oferta,nicidecum de Daea .Se vede ca individul este paralel cu problema in cauza !

    1. Oligopolul din distribuție și comerț te face paralel cu cauza.

      Ce zici tu era valabil în 1800 toamna. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb