Petrecere de ziua copilului în magazinul IKEA

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 29 mai 2008

Magazinul IKEA sărbătoreşte duminică, 1 iunie, ziua internaţională a copilului cu toată familia.

Între orele 12.00-18.00, copiii şi părinţii vor fi întâmpinaţi chiar de la intrare de clovni pe catalige, cu baloane, scamatorii şi jonglerii. În atelierul amenajat pentru ei la intrarea în magazin, cei mici vor putea confecţiona fluturi, păsări şi alte figurine din hârtie. Şi pentru că ziua de 1 iunie, prima zi de vară, este în primul rând a lor, cei mici o vor începe cu o îngheţată oferită gratuit de IKEA Bistro. În plus, copiii, dar şi părinţii lor sau alţi vizitatori de orice vârstă, vor putea pleca acasă şi cu o amintire pictată de "face-painters" talentaţi.

"Copiii sunt foarte importanţi pentru noi şi ei sunt întotdeauna asteptaţi împreună cu întreaga familie la magazinul IKEA. De 1 iunie pregătim special pentru cei mici o mulţime de surprize", a declarat Cornel Oprişan, Retail Manager IKEA România.

Cumpărăturile în magazinul IKEA sunt o experienţă plăcută pentru întreaga familie în fiecare zi a anului. Cei mici sunt întotdeauna bineveniţi la IKEA. În parcarea din faţa magazinului există locuri speciale pentru familiile cu copii, situate foarte aproape de intrare. Cel mai mare loc de joacă special amenajat pentru copii este cel de la parter, unde principalul punct de atracţie sunt cele 80.000 de bile colorate. Copiii pot rămâne aici, gratuit, pentru o perioadă de o oră, sub supravegherea atentă a personalului IKEA, în timp ce părinţii fac cumpărături. Şi în interiorul magazinului, atât în zona de mobilă, cât şi în cea de accesorii, există spaţii speciale destinate copiilor, unde ei se pot juca în deplină siguranţă. Alegerea mobilei împreună cu cei mici poate fi la fel de distractivă pentru ei, întrucât au voie să testeze liber produsele împreună cu adulţii. Cărucioarele cu loc pentru bebeluş de la intrarea în magazin le permit părinţilor să îi plimbe pe cei mici în timp ce îşi fac cumpărăturile.

În cadrul magazinului IKEA există o zonă specială cu mobilă şi accesorii pentru copiii de toate vârstele, de la bebeluşi până la adolescenţi: seturi complete de mobilier pentru camera copilului, măsuţe, scăunele, pătuţuri, mese de înfăşat şi accesorii pentru bebeluşii foarte mici, paturi care îşi pot ajusta lungimea pe măsură ce copiii cresc, paturi suspendate pentru familiile cu mai mulţi copii, accesorii textile pentru dormit, perdele şi draperii, covoare, corpuri de iluminat cu design specific vârstei, sisteme de depozitare, dar şi o gamă foarte variată de jucării menite să dezvolte imaginaţia celor mici. Atât produsele de mobilier, cât şi accesoriile şi jucăriile sunt special realizate pentru a asigura protecţia copiilor. În plus, gama de produse PATRULL este special proiectată pentru siguranţa copiilor în viaţa de zi cu zi (sisteme de protecţie împotriva prizelor, anti-derapare pentru scări, pentru mobilierul cu colţuri ascuţite, pentru sertare, etc.).

Şi restaurantul IKEA oferă în fiecare zi meniuri speciale pentru copii. O porţie de figurine de pui cu cartofi prăjiţi şi un pahar de suc sau lapte costă doar 5 lei, iar micuţii au propria lor "insulă" de joacă în zona restaurantului. În restaurant, există şi posibilitatea încălzirii biberonului, baveţele şi scaune înalte pentru bebeluşi. De asemenea, tinerele mămici au la dispoziţie camere cu facilităţi pentru alăptat şi schimbarea scutecelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb