PETRU DANDEA, CNS CARTEL ALFA: "25% din angajaţii administraţiilor locale au salarii sub minimul pe economie"

IOANA ŞTEFAN
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 aprilie 2015

"25% din angajaţii administraţiilor locale au salarii sub minimul pe economie"

Angajaţii autorităţilor locale anunţă o grevă de protest la nivel naţional

Actualizare 11:36 CNS "Cartel ALFA" susţine revendicările sindicaliştilor din administraţie

Membrii CNS "Cartel ALFA" se solidarizează cu colegii lor din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) pentru mişcările de protest şi acţiunile sindicale pe care le întreprind, transmit aceştia, într-un comunicat.

FNSA va întrerupe activitatea timp de o zi, mâine, în instituţiile din administraţia publică locală, ca urmare a faptului că niciuna din solicitările sale nu au fost soluţionate în mod favorabil de către angajator.

Sindicaliştii din administraţie cer, în primul rând, reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. În al doilea rând, aceştia solicită creşteri salariale pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

CNS "Cartel ALFA" transmite că susţine revendicările tuturor lucrătorilor din administraţie prin care se promovează: o politică de salarizare unitară cu respectarea principiului "la muncă egală, salariu de valoare egal", principiile muncii decente şi ale dialogului social participativ.

"Atitudinea indiferentă a factorilor de decizie guvernamentali care au simulat dialogul social în relaţia cu reprezentanţii sindicali şi care nu au dorit să soluţioneze nici măcar revendicarile care presupuneau costuri minore, a împins oamenii, funcţionari publici sau personal contractual, la această forma extremă de protest care subliniază disperarea lor", motivează reprezentanţii CNS "Cartel ALFA", conchizând că rămân consecvenţi în sprijinirea luptei pentru apărarea drepturilor lucrătorilor şi salută fiecare demers democratic al lucrătorilor, membrii de sindicat.

(Elena Deacu)

---

Salariaţii din administraţia publică locală au anunţat, pentru mâine, o grevă de proporţii care ar urma să aibă loc la nivel naţional.

Nemulţumiţi de faptul că legea salarizării unitare nu se aplică, peste 29.000 de angajaţi din cadrul autorităţilor locale spun că, mâine, deşi vor fi prezenţi la locurile de muncă, nu-şi vor exercita atribuţiile, blocând încasarea dărilor şi eliberarea de acte.

Potrivit liderilor sindicali, certificatele de deces vor fi eliberate de către primari.

Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), a precizat, citat de Agerpres: "Politicile actualului Guvern cu privire la administraţia publică locală din România nu diferă cu nimic faţă de cele aplicate de guvernele anterioare. Din momentul în care s-a declanşat conflictul de muncă am avut două întâlniri cu reprezentanţii Guvernului pe marginea problemelor angajaţilor din primării şi consilii judeţene, însă nu au fost luate în considerare solicitările noastre. În consecinţă, am hotărât ca pe 30 aprilie să declanşăm greva generală timp de o zi în administraţia publică locală".

Tot pentru mâine, până la 600 de salariaţi şi-au anunţat prezenţa în faţa Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, ca să protesteze pe aceeaşi temă.

Petru Dandea, vicepreşedintele CNS Cartel Alfa, a declarat: "Am încercat să găsim soluţii printr-un dialog cu reprezentanţi ai Guvernului, dar nu am putut până în acest moment să avem un punct de vedere comun. Mai bine de 20 de clase de salarizare se află la pragul salariului mediu sau chiar sub acest prag. Aproximativ 25% din personalul din administraţia publică se află în zona salariului minim, sub 1.000 de lei. Amânarea acestei legi este complet aberantă din punctul nostru de vedere".

Liderii sindicali aprecieză că salariaţii din administraţia publică neafiliaţi la grupările sindicale vor solidariza cu protestatarii.

Domnul Dandea a amintit că Guvernul acuză ilegalitatea protestului, "interpretând, de fapt, într-un mod ciudat prevederile legale în materia organizării conflictelor de muncă", şi a adăugat: "legislaţia ţării noastre interzice organizarea unei greve pentru solicitarea aprobării unui act normativ, dar de data aceasta colegii noştri nu cer şi nu organizează această grevă pentru aprobarea unui act normativ, ci cer respectarea şi aplicarea unuia deja aprobat de Guvernul României".

Sindicaliştii au subliniat că preşedintele Klaus Iohaniss i-a invitat oficial pe reprezentanţii confederaţiei sindicale la discuţii.

Reprezentanţii FNSA spun că vor continua acţiunile cu un miting în Capitală, la care estimează că vor participa 3.000 de persoane şi în cadrul căruia vor să strângă semnături în vederea organizării unei greve generale pe termen nelimitat, în luna octombrie.

Revendicările sindicaliştilor din administraţie vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii, precum şi creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sigur ca da, din nou se tot vorbeste despre salarii, dar nu si despre multiplele tipuri de bonusuri care se adauga la salarii. Si se vorbeste doar despre salariile cele mai mici, dar in final functionarii de stat vor cere cu totii majorarea salariilor, chiar daca salariul mediu in domeniul public este mai mare decat salariul mediu in sectorul privat. Si totusi, mediul privat produce banii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb