Philip Morris numeşte un nou director Corporate Affairs în România

Simona Grigorescu
Companii / 7 septembrie 2015

Noul director Corporate Affairs al Philip Morris în Romania, începând din această lună, este Alexandra Olaru. Aceasta conduce departamentul care dezvoltă şi implementează strategia de comunicare şi de corporate affairs, transmite un comunicat remis azi redacţiei.

În această poziţie, Alexandra Olaru face parte şi din echipa de management a companiei.

"Corporate Affairs este o funcţie-cheie pentru compania noastră şi ne bucurăm că Alexandra ni s-a alăturat pentru a coordona comunicarea Philip Morris în Romania", a spus Steen Hjortholm, managing director Philip Morris în România.

Directorul a mai precizat că "Alexandra va contribui la îndeplinirea obiectivelor noastre prin experienţa sa în corporate affairs, relaţii publice, relaţii guvernamentale şi resurse umane, acumulată în companii de renume, cu rezultate excelente de-a lungul anilor. Sunt convins că expertiza şi cunoştinţele sale se vor dovedi foarte valoroase pentru consolidarea poziţionării companiei noastre ca partener de încredere, pe termen lung, atât pentru autorităţi, cât şi pentru mediul de business din România."

Înainte de a se alătura Philip Morris, Alexandra a lucrat pentru mari companii internaţionale, printre care Nestlé România, Unilever South Central Europe şi McDonald's România, pentru care a dezvoltat strategia de comunicare internă şi externă şi a coordonat toate activităţile de Public Affairs.

"Mă bucur să mă alătur Philip Morris din România, un investitor major pentru ţara noastră, o companie importantă, cu branduri valoroase - lideri globali pe o piaţă plină de provocări. Sunt sigură că, alături de echipa Philip Morris, vom implementa proiecte frumoase şi relevante, care să susţină eforturile companiei," a declarat Alexandra Olaru.

Cu o experienţă de 18 ani în comunicare, Alexandra a fost Preşedintele International Advertising Association (IAA) între 2011 şi 2013 şi membru în conducerea Consiliului Român de Publicitate, International Advertising Association şi Romalimenta. Noul Director Corporate Affairs al Philip Morris în România a absolvit în 1996 facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice.

Numirea Alexandrei Olaru vine în urma deciziei Soranei Mantho de a începe o carieră de consultant independent.

Philip Morris International Inc. (PMI) este o fabrică de produse din tutun şi deţine şase dintre cele 15 mărci internaţionale de top, printre care Marlboro, marca de ţigarete. Produsele PMI sunt comercializate în peste 180 de ţări. În 2014, compania deţinea o cotă de 15,6% din piaţa internaţională de ţigarete în afara SUA.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb