Prin listarea secundară a Fondului Proprietatea (FP) la Bursa din Londra vrem să atragem cerere suplimentară pentru acţiunile din portofoliul FP din partea investitorilor care nu au plasamente în România, afirmă Marius Dan, Investor Relations Manager la Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.
Domnia sa menţionează că sunt foarte mulţi investitori instituţionali care nu şi-au deschis conturi în România, "dintr-un motiv sau altul", pe care FP vrea să-i atragă prin această listare secundară.
"Noi investitori vor fi atraşi prin plasamente separate de acţiuni, facilitate de acţionarii existenţi", explică reprezentantul Franklin Templeton, adăugând că este vorba despre plasamente accelerate şi/sau tranzacţii individuale pe piaţa regular.
Marius Dan precizează că listarea secundară a FP la Londra va avea loc la finele acestei luni sau la începutul lui octombrie, ţinând cont de sezonalitatea pieţelor financiare şi de calendarul politic actual, în condiţiile în care Fondul primeşte evizele necesare de la ASF.
Reprezentantul Franklin Templeton subliniază că, prin listarea la Londra, companiile din portofoliul FP vor fi vizibile pentru investitorii străini.
Listarea FP la LSE se va adresa atât investitorilor britanici, cât şi celor străini instituţionali care au în administrare active de 100 de miliarde de dolari şi care nu sunt prezenţi în România.
Pe de altă parte, Marius Dan aduce în atenţie faptul că Franklin Templeton se va implica, în curând, în procesul de îmbunătăţire a educaţiei financiare a investitorilor retail, în vederea evaluării corecte a produselor.
FP va fi al treilea mare fond listat la LSE, în funcţie de valoarea activului net şi capitalizarea de piaţă, din cele 422 de fonduri prezente la bursa britanică, potrivit Franklin Templeton.
1. ASFul taraganeaza.
(mesaj trimis de Cernat T în data de 10.09.2014, 06:00)
ASFul amana aprobarile in cardasie cu depozitarul central de frica reducerii veniturilor. Depozitarul central si ASFul vor avea ceva mai poutine incasari dela FP.