Scandalurile care au avut loc în ultima vreme în piaţa de capital, "atitudinile bulevardiere şi bătăliile personale" reduc atractivitatea sectorului, este de părere Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), subliniind: "Să nu vă aşteptaţi ca eu să arbitrez un meci în care jucătorii sunt interesaţi să-şi dea la picioare". Astfel, Mircea Ursache a menţionat că ASF nu se va ocupa de conflictele de tip "can-can" din piaţă.
Domnia sa a precizat că reglementările ASF trebuie să rezolve într-o măsură mai mare problemele din domeniu, pentru a opri "orice derivă a pieţei" şi pentru a disciplina acest sector.
"Sancţiunile de până acum vor continua pentru cei care încalcă reglementările pieţei", a dat asigurări domnia sa, spunând că ţara noastră va trebui ca, în anii următori, să se supună unei reglementări europene, nu naţionale.
Piaţa de capital a început să devină neproductivă ca urmare a suprareglementării ei, a mai afirmat Mircea Ursache, adăugând că Autoritatea pe care o reprezintă face demersuri pentru transformarea legislaţiei din domeniu.
"Toate adăugirile la lege nu au făcut decât să împovăreze piaţa", a conchis domnia sa, precizând că, până în prezent, a fost abordată legislaţia secundară din domeniu, în vederea îmbunătăţirii ei, urmând să se lucreze şi pe legislaţia primară şi existând demersuri pentru reglementarea pieţei Rasdaq: "În prezent, revizuirea întregii legislaţii secundare nu va face decât să creeze un mediu legislativ favorabil pieţei. Trebuie acum să ne ocupăm de legislaţia primară. În perioada următoare, va fi adoptat un act normativ pentru a rezolva, de exemplu, situaţiile existente pe Piaţa Rasdaq. Pe 29 iulie, am transmis Ministerului de Finanţe forma finală a actului normativ, în funcţie de observaţiile făcute de Ministerul de Justiţie. De asemenea, pe 30 iulie a.c. am înaintat legiuitorului proiectul de modificare a legislaţiei ce priveşte fondurile alternative. Dacă aceste aspecte se rezolvă, imaginea pieţei de capital va fi alta".
Recent, a fost adoptat un document prin care România "s-a racordat" la o măsură legislativă adoptată în SUA cu privire la prevenirea evaziunii fiscale din zonele transfrontaliere. Totodată, ASF a analizat un proiect transmis de BNR care prevede redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit, documentul fiind tratat pentru instituţiile financiare din piaţa de capital, potrivit domnului Ursache, care a menţionat că Autoritatea pe care o conduce a stabilit cu BNR ca, la nivelul ASF, să existe un fond de rezoluţie destinat exclusiv instituţiilor financiare, separat de cel al Băncii Centrale.