CONFERINŢA "FINANŢARE PRIN PIAŢA DE CAPITAL", EDIŢIA A III-A / RĂZVAN NICOLESCU: "Companiile să nu mai facă lobby la Bruxelles pentru scumpirea gazului destinat populaţiei"

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 septembrie 2014

"Companiile să nu mai facă lobby la Bruxelles pentru scumpirea gazului destinat populaţiei"

Complexul Oltenia şi Hidroelectrica, următoarele pe lista programului de listări

Urmează să fie stabilită şi strategia de diversificare a acţionariatului OPCOM

Sectorul energetic are nevoie de 4-5 miliarde euro anual, iar piaţa de capital poate fi un instrument bun de finanţare

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a avertizat companiile din domeniul energetic, care au interese în creşterea preţului gazului natural plătit de populaţie să-şi reducă sau chiar să elimine acţiunile de lobby la Bruxelles.

Domnia sa a declarat, ieri, în deschiderea conferinţei BURSA dedicată finanţării prin piaţa de capital: "Avem argumente juridice, economice şi sociale pentru a ne susţine punctele de vedere şi sunt absolut convins că vom reuşi să facem ceea ce ne propunem. Rog companiile din domeniul energetic, care au interese în creşterea preţului gazului natural plătit de populaţie să-şi reducă sau chiar să elimine acţiunile de lobby la Bruxelles, pentru că avem şi argumente de natură juridică, economică şi socială pentru a câştiga cauza consumatorilor casnici. Decât să cheltuiască banii pe acţiuni de lobby ce nu vor da rezultate, mai bine ar folosi aceşti bani pentru a face mai multe investiţii, pentru a le da mai multe dividende acţionarilor, sau pentru a le mări salariile propriilor angajaţi".

Departamentul pentru Energie a lansat, recent, în dezbatere publică, proiectul de extindere a calendarului de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie până în 2021. Departamentul propune, în cadrul noului calendar o îngheţare a preţului gazelor pentru populaţie, începând din toamna acestui an. Dezbaterea se încheie pe 15 septembrie.

Răzvan Nicolescu a explicat că în procedura de infringement declanşată împotriva ţării noastre se vorbeşte că liberalizarea nu se face în mod corect, în sensul că se dă prioritate consumatorului casnic din România la gazul din intern. Domnia sa a explicat că în primul rând trebuie să finalizăm această procedură de infrigement şi ţării noastre să-i fie recunoscut dreptul de a da prioritate populaţiei la gazul din intern, şi apoi autorităţile trebuie să stabilească ce vor face cu preţul gazului pentru populaţie şi cât de suportabil este raportat la venituri.

Potrivit ministrului delegat pentru Energie, ca să fie amânată aplicarea majorărilor trimestriale ale preţului gazelor pentru populaţie, Guvernul va trebui să emită o hotărâre şi să modifice Legea energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012.

Calendarul de liberalizare a preţului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeană în 2012, prevede ca acest proces să se încheie la 31 decembrie 2018. În cazul în care Comisia va fi de acord cu propunerea Departamentului pentru Energie, liberalizarea va fi prelungită până la 1 iulie 2021.

Pentru industrie, preţul gazului este deja liberalizat.

Departamentul pentru Energie va continua programul de listări cu societăţile Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica, a declarat ministrul de resort Răzvan Nicolescu.

Domnia sa a precizat că îşi doreşte ca cele două societăţi să fie listate în 2015: "La Complexul Oltenia aşteptăm să se finalizeze evaluarea resurselor de cărbune. Estimez că la finalul semestrului I al anului viitor ar putea avea loc IPO-ul. La Hidroelectrica aşteptăm să iasă din insolvenţă, iar eu doresc ca şi această listare să poată avea loc în 2015".

De asemenea, bursa de energie OPCOM ar putea fi listată la BVB după transferul de la Transelectrica la Departamentul de Energie, a mai spus ministrul Nicolescu. Domnia sa a ţinut să menţioneze: "Listarea este una dintre soluţiile de extindere a acţionariatului. Ar putea fi făcută chiar înainte de listarea Complexului Oltenia şi Hidroelectrica. Vom avea o dezbatere publică privind oportunităţile de extindere acţionariatului, fiind posibile şi alte variante decât listarea la bursă".

Oficialul apreciază că sectorul energetic din ţara noastră are nevoie de investiţii de 4-5 miliarde euro pe an, în următorii zece ani. "Nu mă refer numai la proiecte noi, ci la necesarul întregului sistem, inclusiv cel petrolier. Mă refer şi la lucrări precum modernizarea reţelelor de transport, energe electrică, gaz şi ţiţei, explorările şi exploatările de gaz şi petrom, la producţia de energie electrică".

Ministrul Energiei apreciază că societăţile energetice de stat au un potenţial investiţional anual de circa 2 miliarde de euro. Investiţiile programate în 2014 de aceste companii ating suma de 1,3 miliarde de euro.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, apreciază că listările companiilor energetice au fost benefice întrucât au adus mai multă transparenţă şi au impus reguli de bună guvernanţă corporativă: "Cred însă că mai sunt multe de făcut pentru a îmbunătăţi lichiditatea Bursei de Valori. Bursa de la Budapesta are o lichiditate mai mare decât cea de la Bucureşti deşi are o capitalizare mai mică".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Serialul : “ SA NE CALIFICAM MINISTRII LA LOCUL DE MUNCA” e intr-un nou episod. Razvan Nicolescu vrea sa amane liberalizarea tarifului gazelor dupa plictiositor de mltele amanari obtinute de guvernele Romaniei an de an. Se pare ca departamentul a ramas complect descoperit in specialisti. Si cum de viclenie nu ducem lipsa ... inventam scenarii cu lobisti care “ne pun bete in roate” blocand la Bruxelles materializarea bunelor noastre intentii , acelea prin care vrem sa incalcam principiile TFUE, in speta : libera circulatie a materiilor prime si materialelor ... : principiul constituirii pietii comune imaginate in 1954 de Robert Shumann. SOLUTIA EXISTA ... DAR NU E ASTA. Se pleaca de la corectarea jafului instalat in LEGEA 51/2006 care a eliminat din serviciile publice definite anterior de LEGEA 326/2001 exact ALIMENTAREA POPULATIEI CU GAZE NATURALE . De aici totul devine simplu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb