SIF-URILE: 20 DE ANI DE ACTIVITATE Fără investiţiile SIF, BVB ar fi fost mult mai săracă

La 2 august 1992, prin două ordonanţe de urgenţă, guvernul Stolojan a numit consiliile de administraţie ale celor 5 FPP-uri şi statutul cadru al acestora. În statutele proprii, acestea urmau să-şi stabilească numai sediul social, codul de înregistrare la registrul comerţului şi capitalul social. În luna septembrie a aceluiaşi an, s-a înregistrat primul FPP, cel de la Bucureşti. Fostele FPP-uri urmau să administreze cele 30% din acţiunile societăţilor comerciale, conform legii 85/1991 privind privatizarea. Totodată, s-au stabilit domeniile de activitate exclusive, repartizarea teritorială şi societăţile comerciale la care toate cele cinci FPP-uri aveau participare. Băncile şi societăţile de asigurări au fost repartizate tuturor, câte 6 % din acţiuni.

Specializarea pe ramuri a stabilit ca FPP 1 Banat Crişana să aibă domeniul metalurgiei neferoase, FPP 2 Moldova - industria uşoară, FPP 3 Transilvania - turismul, transporturile şi construcţiile navale, FPP 4 Muntenia - industria de medicamente, materiale de construcţii şi porţelan-faianţă, iar FPP 5 Oltenia - industria electronică şi electrotehnică.

FPP-urile au primit şi societăţi comerciale repartizate pe principiul teritorial, din 8-10 judeţe fiecare, cu excepţia FPP Muntenia căruia i-au revenit Capitala şi două judeţe, Prahova şi Călăraşi. Această repartizare relativ echilibrată trebuia să conducă implicit şi la o specializare iniţială pe domenii de activitate, care trebuia să crească randamentul ulterior al aces-tora, dar şi să nască o competitivitate între ele.

Conform legii, după patru ani, FPP-urile urmau să se transforme în Societăţi de Investiţii Financiare - SIF, acţiune care s-a finalizat în 1996, după implementarea Programului de Privatizare în Masă, PPM, adoptat în timpul guvernului Văcăroiu. Cu toată rivalitatea care trebuia să se nască, între FPP-uri şi, apoi, între SIF-uri a existat o bună coordonare şi colaborare, încât cele cinci FPP-uri au adoptat statute asemănătoare, ce-i drept trecând peste statutul cadru prevăzut de legea de transformare a FFP-urilor în SIF-uri. Mă refer desigur la pragul de deţinere, care în lege era de 1% pentru persoane fizice şi 5% pentru persoane juridice de tipul băncilor, al fondurilor de investiţii sau de pensii.

În plus, a fost întârziată nepermis de mult listarea la bursă a celor cinci SIF-uri, care a avut loc la 1 noiembrie 1999. Limitarea la 0,1% a deţinerii nu a fost sufucient de atractivă pentru investitorii instituţionali, aşa că preţul acţiunilor a fost destul de mic.

Odată cu listarea, a apărut şi prima posibilitate reală de a se face comparaţia între SIF-uri pe baza performanţei, care s-a reflectat în prima raportare referitoare la activul net pe acţiune.

Astfel, SIF 4 Muntenia a raportat o VUAN de circa 4950 lei vechi pe acţiune, SIF 1 şi SIF 3, valori apropiate, de circa 3250- 3300 lei vechi, SIF 5 Oltenia 2370 lei vechi pe acţiune, iar SIF 2 Moldova numai 1740 lei vechi.

Fie că s-au numit FPP sau SIF, cele cinci societăţi au avut posibilitatea să participe la administrarea societăţilor din portofoliu, numind membrii în CA şi reprezentanţi în AGA. Fiecare a avut astfel şansa de a-şi perfecţiona oamenii, de a-i specializa şi, dacă aceştia au îndeplinit corect misiunea lor, mai ales de informare corectă asupra activităţii societăţilor comerciale, au putut orienta în deplină cunoştinţă de cauză investiţiile ulterioare, după ce acţiunile societăţilor comerciale au început să se tranzacţioneze pe RASDAQ la început şi apoi pe bursă.

Acum, după aproape 13 ani de la listare, putem aprecia evoluţia valorii activului net, dar şi performanţele care le fac mai mult sau mai puţin atractive pentru acţionari. De-abia acum se poate vorbi într-adevăr de o competitivitate între SIF-uri, deşi colaborarea lor nu este abandonată. S-a văzut aceasta destul de recent în problema BCR.

Cât despre specializarea iniţială, aceasta este oarecum istorie.

Singurul SIF care a marşat pe ea este SIF Transilvania, care a profitat din plin de posibilitatea schimburilor de acţiuni, necesară ca urmare a suprasubscrierii peste 30% la programul PPM şi a putut deveni acţionar majoritar la o parte importantă din turism.

SIF Muntenia a neglijat aproape total industria de medicamente, spre care s-au orientat SIF 5, SIF 2 şi SIF1.

SIF Muntenia a abandonat şi PETROM, la care era acţionar iniţial prin Petrobrazi, în schimb SIF 3 şi-a majorat aici participarea, fiind cel mai mare acţionar minoritar. Au mai fost diferenţe de orientare privitoare la bănci, dar acum totul este istorie.

Pentru piaţa de capital însă, rolul lor a fost şi este încă esenţial. SIF-urile au fost mereu în topul lichidităţii şi, fără ele, Bursa de Valori nu ar fi fost unde este. Desigur sunt diferenţe mari. Moldova şi Oltenia, fiind zonele tradiţional cele mai sărace, acţionarii cuponari ai SIF 2 şi SIF 5 au fost şi primii care au vândut, aici având loc şi cea mai mare concentrare de capital.

În prezent, mai ales după creşterea pragului la 5%, lichiditatea s-a echilibrat.

Mai mult de atât, acţionarii au devenit mult mai conştienţi de dreptul lor de a beneficia de uzufructul inves-tiţiilor şi SIF-urile au început să ofere dividende atractive.

Pe viitor, va fi dificil pentru administratorii care nu reuşesc să scoată profit ca să acorde dividende. În plus, cel puţin unele dintre SIF-uri au devenit jucători importanţi pe piaţă. Fără investiţiile SIF, BVB ar fi fost mult mai săracă. Aportul lor la dezvoltarea pieţei de capital ar fi fost şi ar putea fi mult mai mare dacă statul, "cel mai prost administrator", ar lista mai multe societăţi atractive pe bursă. Acest lucru se vede numai şi din faptul că SIF 5, de exemplu, are peste 5,6 % din Transgaz. Până atunci, SIF-urile se mulţumesc cu ce oferă piaţa.