Piaţa Sudului va fi evacuată de reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 numai după expirarea termenului legal de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din cadrul SC "Comprest 3399 Import-Export" SRL, care administrează, în prezent, acest spaţiu agroalimentar.
Surse din Primăria sectorului 4 au declarat, marţi, citate de Rompres, că prima şedinţă a AGA trebuia să aibă loc sîmbătă, 4 iunie, dar a fost amînată. Administraţia locală a sectorului 4 aşteaptă să expire termenul legal de 72 de ore, pentru o nouă convocare a membrilor AGA.
Primăria sectorului 4 ar putea, însă, dispune evacuarea silită, în această săptămînă, prin executor judecătoresc, a firmei care administrează Piaţa Sudului, deoarece aceasta nu s-a conformat somaţiei emise de administraţia locală în baza sentinţei date de justiţie. Termenul limită pentru predarea patrimoniului deţinut în Piaţa Sudului era 20 mai 2005.
Piaţa Sudului deţine 72 de spaţii comerciale, SC Comprest 3399 Import-Export SRL avînd în administrare cinci birouri, 600 de tarabe pentru agenţi economici şi peste 260 de tarabe pentru producători agricoli.
Instanţa a dispus, prin decizia nr.5737 din 4 noiembrie 2004, anularea licitaţiei din anul 1999 prin care SC Comprest 3399 Import-Export SRL a cîştigat exploatarea Pieţei Sudului. Sentinţa penală dată în acest caz a fost urmată de o hotărîre a consilierilor locali privind preluarea în administrare a Pieţei Sudului. Ca urmare, actualele contracte ale agenţilor comerciali care îşi desfăşoară activitatea în piaţă vor fi preluate de către Consiliul Local.
În acest context, primarul Adrian Inimăroiu a declarat că Piaţa Sudului va fi supusă unui proiect de modernizare, pentru a fi adusă la "standarde cu adevărat europene".