La nivel global, de la începutul anului (YTD) 2023 s-au înregistrat 615 IPO-uri, cu un capital mobilizat de 60,9 miliarde USD, o scădere de 5% şi de 36% de la an la an (YOY), se precizează în studiul EY Global IPO Trends Q2 2023. Rezultatele reflectă creşterea economică globală mai lentă, politicile monetare restrictive şi tensiunile geopolitice mai mari. Cu toate acestea, unele pieţe emergente sunt în plină expansiune, deoarece au beneficiat de cererea globală de resurse minerale, de populaţia numeroasă, de numărul de companii unicorn în creştere şi de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) cu spirit antreprenorial.
Sectorul tehnologic continuă să fie lider în IPO-uri până în acest moment, iar veniturile obţinute din IPO-uri de către companiile din sectorul energetic s-au diminuat pe fondul preţurilor mai scăzute ale energiei la nivel mondial. De asemenea, activitatea transfrontalieră a înregistrat o creştere semnificativă atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi încasările, atribuită în primul rând afluxului tot mai mare dinspre China către SUA şi unui flux constant către bursa elveţiană.
Piaţa societăţilor de achiziţie cu scop special (SPAC) a continuat să fie pusă la încercare, negocierile devenind din ce în ce mai complexe. Există încă un număr exorbitant de SPAC-uri care nu au anunţat sau nu au finalizat încă o acţiune de-SPAC (fuziune care implică societăţi de achiziţie cu scop special - SPAC şi o întreprindere privată ţintă), care se confruntă cu lichidarea până la termenul de expirare în următoarele şase luni din 2023. Cu toate acestea, ne aşteptăm ca activităţile de IPO pe segmentul SPAC să revină la un nivel mai ridicat şi mai sustenabil, cum au fost observate înainte de 2021.
În timp ce numărul de oferte publice iniţiale a rămas stabil, regiunea Americilor a înregistrat o creştere a încasărilor de 86%, obţinând 9,1 miliarde de USD, de la an la an. Această creştere a fost atribuită în principal unui singur mega spin-off IPO, care s-a întâmplat să fie cel mai mare IPO din SUA din noiembrie 2021 încoace. SUA a înregistrat o creştere determinată în principal de câteva tranzacţii mari şi se aşteaptă mai multe activităţi IPO în SUA în 2023 sau 2024. Cu toate acestea, în pofida evoluţiilor pozitive, este posibil ca recuperarea pieţei IPO din America în general să dureze mai mult timp decât au prognozat mulţi participanţi din piaţă la începutul anului, din cauza crizei bancare neprevăzute din 2023.
YTD 2023, piaţa IPO din Asia-Pacific şi-a menţinut poziţia de lider global în ceea ce priveşte volumul şi valoarea IPO, cu o cotă de aproximativ 60%. Dintre primele 10 IPO-uri la nivel global, jumătate au fost din China continentală şi una din Japonia. În această perioadă, în regiune au avut loc 371 de IPO-uri care au atras 39,4 miliarde USD, ceea ce reprezintă o scădere anuală de 2% şi, respectiv, 40% - încasările au scăzut semnificativ din cauza unei pieţe de IPO-uri din China continentală mai îngheţată decât se aştepta, multe IPO-uri mari fiind în aşteptare. Pentru prima dată în mai bine de 20 de ani, Indonezia a depăşit Hong Kong în clasamentul mondial al burselor de valori ca număr de tranzacţii.
Activitatea IPO din EMEIA a continuat să se reducă, cu 167 de listări care au atras 12,4 miliarde USD în decursul anului, ceea ce reprezintă o scădere de 12% şi, respectiv, 50% faţă de anul precedent. În ciuda acestui fapt, regiunea şi-a păstrat poziţia de a doua piaţă de IPO, cu 27% din totalul tranzacţiilor, şi a înregistrat a doua cea mai mare ofertă publică iniţială, de 2,5 miliarde USD. Bursele din India au întrerupt, de asemenea, o tendinţă dominantă timp de două decenii, ajungând pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii. Cu toate acestea, nivelurile inflaţiei în majoritatea ţărilor europene rămân mari, iar lipsa de lichidităţi continuă să încetinească activitatea IPO.
Paul Go, EY Global IPO Leader a trasmis: "Pe fondul unei economii globale divergente şi al unui peisaj geopolitic imprevizibil, unele pieţe bursiere ating un maxim de lungă durată şi se bucură de o volatilitate scăzută. Anumite sectoare axate pe teme precum tehnologia şi energia verde semnalează o creştere a activităţii IPO. Companiile mari, stabile, demonstrează o rezistenţă de durată, în timp ce piaţ a începe să devină mai receptivă la naraţiunile de creştere cu o evaluare mai realistă şi mai acceptabilă În acest mediu în schimbare, companiile trebuie să fie pregătite pentru IPO şi să valorifice oportunităţile viitoare."
Se anticipează o revenire a activităţii IPO la nivel mondial la sfârşitul anului 2023, pe măsură ce condiţiile economice se îmbunătăţesc treptat şi politica monetară restrictivă intră în faza finală.
După debutul unui mega IPO de tip spin-off în SUA, care a surclasat toate celelalte IPO-uri tradiţionale, este foarte probabil ca această tendinţă să persiste. Este probabil ca marile divizări de corporaţii şi listările să apară pe marile pieţe, pe măsură ce companiile încearcă să creeze mai multă valore pentru acţionari prin cesionare, în timp ce investitorii se orientează către companii mature, generatoare de profit, pe fondul unei pieţe de IPO-uri care încă nu şi-a revenit.
Înţelegerea diferitelor cerinţe ale fiecărei pieţe de IPO pe care companiile intenţionează să intre este esenţială pentru a răspunde aşteptărilor investitorilor şi pentru a evita eventualele întârzieri datorate problemelor de reglementare. Investitorii vor continua să fie mai selectivi, orientându-se către companii cu fundaţie solidă şi cu un istoric dovedit. Trebuie luate în considerare toate opţiunile, de la procese alternative de IPO (listare directă sau fuziune de-SPAC), la alte metode de finanţare (capital privat, creanţe sau vânzare comercială).