Piraeus Bank aduce în ţara noastră tehnologia terminalelor neasistate

F. A.
Bănci-Asigurări / 29 noiembrie 2010

Misiunea primelor terminale POS neasistate este de a oferi deţinătorilor de card bancar confort şi libertate de mişcare în achitarea taxelor, impozitelor locale şi amenzilor. Noua tehnologie adusă în ţara noastră în premieră de Piraeus Bank pentru acest proiect înlătură constrângerile presupuse de plata obligaţiilor financiare menţionate mai sus care, pentru a fi onorate, presupuneau deplasarea la sediile Serviciului Public pentru Finanţe Publice Locale (SPFPL) Sector 6, Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

"Aceste terminale sunt de fapt nişte funcţionari virtuali care stau la dispoziţia locuitorilor sectorului 6 până la orele târzii la care aceştia îşi încheie programul de lucru sau sâmbăta şi duminica. Preluând orarul centrelor comerciale în care sunt amplasate, rolul lor este a ne ajuta să folosim eficient timpul de care dispunem. Acesta este un prim pas şi sperăm ca pe viitor să găsim parteneri împreună cu care să lărgim aria de utilizare a acestor terminale", a declarat Mioara Georgescu, Manager Dezvoltare Produse Carduri, Piraeus Bank România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4986
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3071
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8889
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.0585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb