PIRAEUS BANK, DESPRE REDUCEREA AVANSULUI LA IPOTECARE: "Am înregistrat mai puţine notificări de dare în plată decât am estimat"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 august 2016

"Am înregistrat mai puţine notificări de dare în plată decât am estimat"

Primele analize ale băncilor scot la iveală că prognozele sistemului bancar legate de Legea dării în plată au fost greşite

Piraeus: "Scăderea pieţei imobiliare nu se profilează a avea amploarea iniţială estimată"

Piraeus Bank România a redus avansul la creditele cu ipotecă, având în vedere faptul că numărul notificărilor de dare în plată a fost mai mic decât cel estimat iniţial, ne-au transmis reprezentanţii băncii.

Piraeus a fost a doua bancă, după BCR, care a redus avansurile pentru creditele ipotecare.

Reprezentanţii băncii ne-au precizat: "De la 1 august 2016, avansul solicitat de Piraeus Bank România (PBR) pentru creditele imobiliare/ipotecare în lei este de 20%, iar pentru cele în euro este de 30%. Decizia PBR referitoare la diminuarea avansului la creditele imobiliare/ipotecare se bazează pe analiza primelor luni de evoluţie de la intrarea în vigoare a legii dării în plată, care evidenţiază un volum de solicitări mai mic decât cel estimat iniţial.

La momentul începerii discuţiilor referitoare la legea cu privire la darea în plată, PBR a analizat potenţialul impact al acestei legi considerând următoarele elemente: probabilitatea ca un număr semnificativ de clienţi să-şi exercite drepturile conferite prin noua legislaţie şi impactul pe care l-ar putea avea asupra evoluţiei preţului locuinţelor; o scădere semnificativă a pieţei imobiliare după momentul aprobării legii; având în vedere că scăderea estimată urma să se manifeste într-un orizont de timp scurt-mediu (sub 3 ani), un element determinant al deciziei clienţilor de a returna imobilul l-ar constitui comparaţia dintre devalorizarea imobilului achiziţionat şi ponderea sumelor rambursate din creditul contractat. Astfel, banca a decis diferenţierea avansului în funcţie de perioada de contractare a finanţării - 30% pentru credite cu maturitate mai mică de 15 ani şi 40% pentru restul creditelor.

La trei luni de la aprobare, s-au revizuit estimările iniţiale, luându-se în considerare următoarele aspecte: numărul clienţilor PBR care au dorit să beneficieze de prevederile noii legi a fost mult sub nivelul temerilor iniţiale; scăderea pieţei imobiliare nu se profilează a avea amploarea iniţială estimată; nemanifestarea scăderii abrupte a pieţei imobiliare a făcut ca diferenţierea avansului în funcţie de perioada de creditare să nu mai fie relevantă; în aceste condiţii de relativă stabilitate pe piaţa imobiliară s-a considerat că elementul diferenţiator în comportamentul de plată al clienţilor este expunerea la riscul valutar.

Astfel, PBR a revizuit în scădere riscul de neplată şi al pierderii asociate aferent noilor credite, considerând că, în acest moment, avansul de 20% la RON şi de 30% la EUR acoperă pierderile potenţiale asumate. În acest mod, se încurajează creditarea pe termen lung în moneda autohtonă, în concordanţă cu prevederile strategiei de risc".

Bancherii au spus, în câteva ocazii, în ultima vreme, că cererile din domeniul creditării sunt foarte puţine şi că instituţiile financiare analizează reducerea avansurilor la împrumuturile cu ipotecă. Prima instituţie financiară care a spus că analizează posibilitatea de reducere a avansului la creditele ipotecare a fost BRD Groupe Societe Generale. Aproape jumătate din sistemul bancar românesc a majorat avansurile solicitate pentru acordarea creditelor cu ipotecă. Printre instituţiile bancare ce au adoptat această măsură se numără BRD Groupe Societe Generale, OTP Bank, Banca Transilvania, Piraeus Bank, Banca Comercială Carpatica, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, CEC Bank, BCR, ING Bank, Bancpost, Banca Românească, Intesa San Paolo, Garanti Bank, UniCredit Bank, care au crescut avansul la 20% până la 50%, de la caz la caz. Măsura a fost luată în contextul adoptării Legii dării în plată, care prevede ştergerea unei creanţe odată cu cedarea către bancă a imobilului pus garanţie într-un contract de credit, legea adresându-se persoanelor fizice cu împrumuturi mai mici de 250.000 de euro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ah, "partenerii" mei de la Piraeus. Mai am putin si scap de un nefericit credit de nevoi personale in CHF, cea mai proasta decizie din viata mea. Am produsul "Happy Ending", care se tracude prin rate reduse cu 12 franci (wow) in ultimii 2 ani. Datorita acestei clauze au considerat ca pot creste doar marja bancii (2010) refuzand categoric sa revizuiasca Liborul.

    Deja am strans monede de 50 bani pentru ca la ultima rata sa am si eu parte de un "Happy Ending" adevarat. 

    1. felicitari. astept momentul meu cu Credit Europe Bank

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb