Compania Pirelli va investi pe piaţa noastră 105 milioane de euro, în următorii cinci ani, mai precis până în 2017, potrivit planului de investiţii anunţat, ieri, în timpul unei vizite pe care premierul Victor Ponta a făcut-o la fabrica de la Slatina.
Investiţia companiei Pirelli, sprijinită de Guvernul român cu 35 milioane euro, este destinată creşterii capacităţii de producţie a fabricii, de la 10 milioane de anvelope la sfârşitul anului 2013 la 13 milioane anvelope, în 2017.
Această investiţie se alătură planului companiei pentru perioada 2005 - 2014, care presupune un buget de investiţii de 450 milioane euro.
Investiţia anunţată ieri de premierul ţării urmăreşte creşterea suprafeţei fabricii de anvelope de la 180.000 mp, în prezent, la 200.000 mp, în 2017 şi dezvoltarea capacităţii de producţie, care este, în prezent, de 8,5 milioane de anvelope pe an. Astfel, la sfârşitul anului 2013, unitatea de producţie din Olt va avea o capacitate de 10 milioane de anvelope.
Potrivit noului plan de investiţii, vor fi create 500 de locuri de muncă, până în anul 2017, compania urmând să ajungă la 3.500 de salariaţi.
Fabrica de anvelope de la Slatina este una dintre cele mai moderne unităţi de producţie pentru autoturisme din grupul Pirelli şi realizează anvelope din gama Premium.
Planul de investiţii a fost prezentat premierului Victor Ponta de directorul tehnic al grupului Pirelli Maurizio Boiocchi şi de directorul de operaţiuni al grupului Giuliano Menassi.