Pirotehniştii vor interveni la Siriu pentru eliberarea Drumului Naţional 10

Ana Felea
Miscellanea / 19 martie 2021

Pirotehniştii vor interveni la Siriu pentru eliberarea Drumului Naţional 10

Actualizare - DN10 rămâne închis şi după detonarea unei stânci

Echipele de specialişti trimise astăzi pe DN10, la Siriu, unde carosabilul este blocat de mai bine de 24 de ore de o stâncă uriaşă căzută de pe versant au făcut o primă detonare. Drumul rămâne însă închis.

Specialiştii care au mers în zonă au decis că trebuie mai întâi asigurat versantul de pe care s-au desprins bolovanii, fiind pericolul desprinderii unor alte bucăţi de stânci.

"Prima activitate a fost de asigurare a versantului pentru că exista pericolul să ia o mai mare amploare fenomenul. Acum se curată materialul de la prima detonare pentru eliberarea blocului de stâncă ce urmează să fie mâine detonat", a spus Marieta Boloş, subprefectul Buzăului.

Dumarii curăţă carosabilul de pietrele desprinse de la prima detonare urmâdn ca specialiştii pirotehnicieni să intervină şi mâine când vor detona stânca căzută în noaptea de miercuri şi joi astfel încât să poată fi curăţat drumul.

Abia apoi se poate lua în calcul reluarea circulaţiei, însă, spun autorităţile, vremea este un factor important în luarea acestei decizii pentru că trebuie să fie înlătura orice risc de desprindere a pietrelor de pe versant.

"Circulaţia după părerea specialiştilor ar putea fi relaută mâine, în a doua parte a zilei. Dorim să înlăturăm orice pericol pentru participanţii la trafic. Dacă umiditatea se va păstra sau va fi din ce în ce mai accentuată vom lua măsurile necesare pentru că noi avem ca prioritate protejarea participanţilor la trafic", a mai spus Marieta Boloş.

O problemă majoră rămâne vremea. Astăzi a nins toată ziua la Siriu, iar meteorologii spun că ninsorile vor persista până la noapte şi chiar toată săptămâna viitoare, singura zi fără precipitaţii anunţate fiind cea de duminică.

---

Drumul Naţional 10 rămâne închis la Siriu, iar nimeni nu poate spune cu exactitate dacă circulaţia în zonă poate fi reluată astăzi. Cea mai circulată şosea care face legătura dintre Buzău şi Braşov este în continuare acoperită cu bucăţi de piatră desprinse de pe versant, printre ele şi o bucată de stâncă de peste 20 de metri lungime, ceea ce îngreunează eliberarea drumului. Din cauza dimeniunilor foarte mari bucata de piatră care blochează un sens de mers nu poate fi înlăturtă cu utilajele muncitorilor de la Drumuri Naţionale motiv pentru care echipele de specialişti sosite ieri la faţa locului, printre care şi o echipă de la CNAIR Bucureşti, au decis că este nevoie de ajutorul pirotehniştilor.

Astfel că astăzi, de dimineaţă, la Siriu a ajuns o echipă de specialişti în detonări de la ISU Buzău şi Bucureşti pentru ca în următoarele ore să pregătească operaţiunea de detonare a blocului de piatră şi să încerce să deblocheze circulaţia. Totuşi, totul se va întinde pe parcursul unor ore bune pentru că operaţiunea trebuie executată cu mare atenţie. După ce piatra de mari dimenisiune va fi detonată urmează ca drumarii să curăţe zona şi abia apoi se va decide dacă este sigură reluarea circulaţiei în zonă.

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia este oprită pe DN 10 Buzău - Braşov, la kilometrul 87+200 metri, în zona localităţii Siriu, judeţul Buzău, din cauza căderilor de pietre de mari dimensiuni de pe versant. Până la degajarea suprafeţei carosabile, traficul a fost deviat pe ruta DN 10 (Cislău) - DJ 102 B (Calvini) - Vălenii de Munte - DN 1A - Cheia - Braşov"

La rândul lor, reprezentanţii CNAIR au informat că au în lucru o expertiză care să decidă cea mai bună soluţie pentru remedierea problemelor din zona Siriu.

CNAIR a transmis: "Pentru identificarea soluţiilor de securizare a zonei respective, Regionala Bucureşti a demarat procedura de contractare a serviciilor de expertiză, astfel încât lucrările de execuţie să înceapă în cel mai scurt timp. Servicii de Expertiza tehnica «Punere în siguranţă drum naţional DN 10, sector km 79+650 - 80+150 dreapta şi km 80+891-80+962 dreapta pentru diminuarea riscului de blocare a acestuia ca urmare a căderii stâncilor de pe versanţii adiacenţi». Ordin de începere pentru Servicii de Expertiză tehnică din data de : 17.02.2021, durata de execuţie fiind de 40 de zile, adică 27 martie. Soluţia în principiu va fi amplasarea de plase ancorate şi bariere împotriva căderilor de roci (blocuri de piatră) pe zona afectată . Suprafaţa fiind de aproximativ 16.000 metri pătraţi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb