Planurile băncilor centrale nu mai valorează nimic, a rămas doar puterea de a distruge

Creşterea peste aşteptări a preţurilor de consum din SUA a depăşit atât aşteptările pieţelor cât şi ale oficialilor Federal Reserve.

"Am fost surprins", a declarat Richard Clarida, vicepreşedintele Federal Reserve, după cum scrie Wall Street Journal, iar apoi a precizat că "acest număr este cu mult peste ceea ce eu şi alţi economişti am aşteptat".

În aprilie 2021, preţurile de consum din Statele Unite şi-au accelerat creşterea anuală până la 4,2%, cea mai mare rată a inflaţiei din septembrie 2008, de la 2,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%. Ulterior, Bureau of Labor Statistics (BLS) a raportat şi accelerarea puternică a creşterii preţurilor importurilor, până la o rată anuală de 10,6%, de la 7% în luna precedentă, în condiţiile în care preţurile exporturilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 14,4%, de la 9,5% în luna anterioară.

În acest context, aşteptările inflaţioniste de pe piaţă s-au "rectificat" semnificativ. Rata breakeven a inflaţiei pentru 5 şi 10 ani a crescut până la 2,72%, cel mai ridicat nivel din luna mai 2006, respectiv 2,54%, cel mai ridicat nivel din luna martie 2013 (vezi graficul 1).

Nivelul celor doi indicatori la începutul anului a fost de 1,98%, respectiv 2,01%.

Rata breakeven a inflaţiei este diferenţa dintre randamentul nominal al obligaţiunilor guvernamentale şi randamentul obligaţiunilor cu maturitate similară indexate cu inflaţia, denumite TIPS (Treasury Inflation-Protected Securities). Valoarea principalului este indexată cu inflaţia pentru aceste obligaţiuni, iar plata cuponului se face la fiecare 6 luni prin raportarea dobânzii fixe la noua valoare a principalului.

Această rată a inflaţiei se numeşte "breakeven" deoarece la nivelul respectiv se va obţine acelaşi randament total dacă rata medie a inflaţiei se va menţine la acea valoare până la maturitatea titlurilor, indiferent dacă plasamentul este în instrumente TIPS sau obligaţiuni obişnuite.

Şi aşteptările inflaţioniste ale populaţiei s-au modificat semnificativ, pe fondul unei scăderi neaşteptate a încrederii consumatorilor. Pentru următoarele 12 luni acestea au înregistrat o creştere masivă, până la 4,6%, de la 3,4% în luna anterioară, conform datelor preliminare din sondajul realizat de University of Michigan în luna mai 2021. Acesta este cel mai ridicat nivel din august 2008 (vezi graficul 2).

"Poate că Dl. Clarida şi colegii săi de la Federal Reserve vor lua în considerare ideea că au creat deja suficienţi bani", se arată în articolul din WSJ, însă va mai trece ceva timp până atunci, în condiţiile în care acelaşi oficial al Fed-ului consideră că trebuie analizate mai multe date pentru evaluarea "corectă" a tendinţelor inflaţioniste.

Din păcate pentru puterea de cumpărare a populaţiei "de rând", nu există motivaţii puternice pentru oficialii băncilor centrale de a dovedi prudenţă în acţiunile lor sau de a acţiona suficient de rapid pentru remedierea "problemelor", care pornesc, de cele mai multe ori, tot de la ei.

Oare indexarea negativă a salariilor, cum ar fi un -10% lunar până la obţinerea stabilităţii preţurilor, şi "rechemarea" primelor de "performanţă" în cazul accelerării creşterii preţurilor ar constitui un "stimulent" suficient? Bineînţeles că bancherii centrali nu trebuie să participe în niciun fel la definirea stabilităţii preţurilor, deoarece în ultimele decade au oferit nenumărate dovezi privind grava neînţelegere a funcţiilor exponenţiale.

Jerome Powell, preşedintele Federal Reserve, a declarat recent că inflaţia ridicată poate fi explicată printr-un efect de bază nefavorabil, în condiţiile în care nu ratează nicio ocazie să sublinieze caracterul tranzitoriu al actualului "şoc" inflaţionist.

"Argumentul inflaţiei explicate prin efectul de bază nu are niciun sens" scrie Joseph Carson, fost economist-şef la Alliance Bernstein, pe blogul său, deoarece "pentru a fi corect argumentul efectului de bază, atunci indicele preţurilor din urmă cu 12 luni ar fi trebui să fie substanţial mai redus decât în perioada premergătoare pandemiei, însă nu s-a întâmplat aşa ceva".

Carson mai critică dur şi faptul că în toate declaraţiile sale, Powell spune nimic despre rolul politicii monetare în creşterea inflaţiei şi nici despre responsabilitatea acţiunilor de limitare a fenomenului.

Fostul bancher de investiţii David Goldman scrie în Asia Times că "există puţine locuri unde ne putem ascunde de inflaţie", după ce subliniază că "banii din elicopter de la Washington au stimulat cheltuielile în timp ce au ţinut oamenii departe de locurile de muncă". Şi acest argument, care subliniază barierele severe plasate în calea extinderii ofertei de bunuri şi servicii din SUA, este ignorat, atât de oficialii Federal Reserve cât şi de cei ai Trezoreriei conduse de Janet Yellen, fost preşedinte al băncii centrale americane.

În acest context sunt ridicate tot mai multe semne de întrebare privind menţinerea credibilităţii marilor bănci centrale, în special a Federal Reserve.

"În Statele Unite se realizează un experiment monetar uimitor. Federal Reserve continuă relaxarea cantitativă chiar şi pe fondul unei inflaţii de 4,2%", scrie Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph şi afirmă că "pieţele îşi pierd credinţa în credibilitatea Federal Reserve".

Aceasta este opinia lui Lars Christensen, fondatorul firmei de consultanţă Markets and Money Advisory, care a declarat pentru cotidianul britanic că "într-un anumit moment pieţele vor înceta să mai creadă că Fed-ul se comportă ca o bancă centrală credibilă".

"Ceea ce face Fed-ul este aplicarea în formă pură a teoriei banilor din elicopter", a mai precizat economistul danez. Christensen consideră că "inflaţia s-ar putea scrie cu două cifre până la sfârşitul anului".

Semnale îngrijorătoare vin şi din partea unor foşti oficiali de rang înalt din cadrul băncii centrale americane. William Dudley, fost preşedinte şi director executiv la Federal Reserve Bank of New York, cea mai puternică divizie din cadrul Federal Reserve, a declarat pentru Bloomberg că "amânarea acţiunilor pentru combaterea inflaţiei vor face intervenţiile ulterioare mult mai brutale", iar "randamentele obligaţiunilor de 10 ani pot ajunge foarte rapid la nivelul de 4%".

În prezent, acestea sunt la circa 1,6%, iar o astfel de creştere va avea efecte teribile nu doar pentru piaţa obligaţiunilor din SUA, ci şi pentru cea din Europa, iar consecinţele vor fi dramatice pentru datoriile guvernamentale şi capacitatea lor de refinanţare.

Orbite de dorinţa planificării cu orice preţ a unor fenomene pe care nu le înţeleg, marile bănci centrale au ajuns acum în stadiul în care toate planurile lor nu mai valorează nimic. Le-a mai rămas doar puterea de a distruge şi se pare că sunt hotărâte să o folosească până la capăt.