PLASAMENTE ALTERNATIVE Arta, ca salvare şi obicei bun

Că este prea mult, este evident. Problema este că se va mai continua ceva timp, forţele nu se dau sleite, dimpotrivă, se întăresc ca cimentul cu priză rapidă. Mijloacele moderne fac ravagii, mai ales cartea feţelor din lumea virtuală sau reală cât un şir de butoane. Este de neînchipuit ce se întâmplă acolo. Oameni sunt pe cale să explodeze de isterie, idei de doi bani ţi se vând fără ruşine faţă de inteligenţa pe care se presupune că o ai, manipulările au ca regulă manualul de începător în domeniu, şi acela prost tradus din manualul de diversiune dinainte de 11 septembrie. 2001, desigur. Adevărul, care este mereu pe la mijloc, plin de nuanţe, nu are nicio teamă să fie băgat în seamă. Oamenii se reped să se bage direct de unde, se presupune, că au venit. Pe lume. Cei care ne cred mereu proşti se trezesc mereu că au dreptate. Încearcă, indiferent cât de absurd eşti, şi sigur vei reuşi. Jumătate din cititorii unui site de glume le iau în serios şi se angoaseză, cu reacţie. Altfel, sunt nişte perle de imaginaţie şi informaţie, gustate de cunoscătorii ce s-au obişnuit să nu fie orbi. Vremea frumoasă ne strică planurile de revoluţie. A venit prea devreme, o aşteptau să vină în decembrie, poate îi ia pe ăia de i-a pus acum 24 de ani. Jandarmii ne provoacă la diabet cât de dulcici sunt. Tot de la vreme, pentru că în ianuarie 2012 nu era deloc cald, ba era chiar ger, cum să zaci în bocanci scurgându-ţi interzis privirile după demonstrante cu buletin nou-nouţ. Este cea mai tare diferenţiere între politicieni şi votanţi, deşi adevărul rămâne întotdeauna pe la mijloc, între noi şi ei, indiferent de cine suntem şi sunt unii sau alţii. Trebuie să existe şi o opoziţie. Că, dacă nu, vine cvartetul de coarde şi bastonarii încep să danseze în bocanci. Fugind de interminabilul cotidian al momentului, ajungi să vorbeşti numai şi numai de el.

Necunoscute, fără să stârnească vreun interes mediatic, s-au petrecut şi lucruri bune, totuşi. Adică pictorii au mai pictat, graficienii au desenat, sculptorii au mai sculptat iar fotografii au dat din aparatul de pozat. Luaţi de val era să scriem că şi cumpărătorii au cumpărat, ceea ce, evident, nu prea corespunde realităţii. S-au deschis mai multe expoziţii, semn că avem multă forţă pentru simeze, dublată de prea multe aşteptări. Tot în ultimele luni - puţine, dar de vară - a plouat abundent cu tabere de creaţie. Fenomenul este specific ţărilor din această parte a continentului bătrân şi putred, de bogat. Se alimentează direct din practicile dinainte de '89 dar este extrem de vital, fiind însuşit cu ardoare de tineri. Şi tot mai mulţi au putere economică suficientă şi excedentară să dea masă şi casă la artişti, iar ei să devină un pol de răspândire a microbului colecţionării de artă plastică. Pe caldarâmul bucureştean visez încă la posibilitatea că achiziţionarea de lucrări de artă, contemporane sau mai vechi, va fi o mare fiţă, la fel ca mersul la cluburi, afişarea în haine/maşini/case scumpe sau alte nebunii conectate la portofel. Cu nostalgie îmi amintesc de doamna Columbeanu căreia i-au mărit golanii preţul dar tot a plecat acasă cu un Nicu Enea, dacă nu mă înşală memoria.

Multe expoziţii s-au deschis în tot timpul verii şi cu osârdie după ce s-a întors la muncă luna septembrie. Amintim iar de expoziţiile ce se ţin pe culoarele ASE-ului, mai exact în clădirea veche, palatul istoric al Academiei centenare în acest an. Da, sub bilă sau pe la poalele ei. La uşa bibliotecii cu frescă, cea a lui Bălaşa, sunt expuse, acum, mai multe gravuri ale regretatului Ioan Octavian Penda, cel care făcea bani, la propriu, dar şi timbre, basoreliefuri, blazoane înalte. La etajul 2 ne invadează culoarea, în vortexuri nervoase, pline de vibraţie, adusă de dresoarea şi stăpâna lor, pictoriţa Marinela Măntescu. Pe holuri trec şi se minunează cei care vor învârti lumea pe bani, lumea mare, bani mulţi, exact locul unde trebuie să ajungă şi arta. Este locul perfect unde ar trebui să se vorbească de comerţul cu obiecte de artă, deşi suntem în situaţia de a ne mulţumi cu pedagogia intrinsecă, din viaţă, de pe pereţi. La pereţi frumoşi, cu lumină şi culoare, artă şi pasiune.

În curtea interioară a Alisului, acolo unde U Art Gallery priveşte guvernul de la înălţime, nu mai puţin de 7 pictori, printre care şi o doamnă, şi-au reunit forţele să modeleze peisajul. Nu-l strică pentru a-i stoarce aurul, ci, dimpotrivă, îl înnobilează cu arta lor. Ammar Alnahhas, sculptorul sirian ce pictează minunat româneşte, Vitalie Butescu, stăpânul Balcicului în pictură, Corneliu Drăgan-Târgovişte, acuarelistul momentului, Laurenţiu Midvichi, plecat cu expoziţia despre Saramago la Lisabona, Viti Dedu şi jocurile ei cromatice, Rareş Kerekeş, care face dealuri albastre şi văi violet mânuind, ca un zâmbet, doar cuţitul de pictură, şi Mihail Gavril, pictorul pelerin înţelept şi pur ca un brad la Putna.

Marţea, la două săptămâni, expoziţia de acolo lasă locul, temporar, licitaţiei de la Alis. Aşa a fost şi acum. S-a dat un Samuel Mutzner de antologie, peisaj de grădină exotică, din 1929, cu 34 de mii de lei, sau dacă banii vechi mai pot spune şi altceva decât comoditate psiho-senzorială, 340 de milioane de lei sau, chiar la fix, o treime de miliard. Un Ilfoveanu în toată regula, cu pisică hâtră pe umeri, a plecat pentru doar 4,6 mii de lei, un Mircea Ciobanu cam fără vlagă, la 4 mii, o gravură de Paul Neagu, londonezul, la 3 mii, o clădire din Slatina de Vergulescu, la numai 2,4 mii, Isachie Popescu la 3 sau 4 mii, destulă pictură la preţuri mici şi şi mai multă nevândută.

Avem şi aniversări care ne luminează criza şi monotonia furioaselor dezbaterii publice. Pictorul Emil Ciocoiu, care locuieşte în Aachen, la doi paşi de locul unde trei graniţe se întâlnesc într-un singur punct, împlineşte, chiar astăzi, 65 de ani. Sau 5 ani de când a împlinit 6 decenii, cu turneu de expoziţii prin ţară şi cu lansare de album monografic, cu aceeaşi semnătură ca şi articolul de faţă. Acum pregăteşte o mare retrospectivă, prima de care are chef, la Teatrul Naţional din Bucureşti, cel pe cale să ne arate o faţă nouă de după schelele pe plecare. Pe holurile măreţului edificiu vor fi expuse vreo 200 de picturi, multe de mari dimensiuni, din ciclurile tematice cu care Emil Ciocoiu ne ducea prin Cosmos, la izvorul universurilor, în vibraţii de energie. La mulţi ani şi bune simeze, lui Emil Ciocoiu şi pictorilor ce ne nasc cu fiecare tuşă de penel!