PLASAMENTE ALTERNATIVE Cavalcadă pe piaţa românească de artă

Nici în glumă nu s-ar putea spune că şedinţa de duminica trecută de la Alis a fost una bună. Cu siguranţă a fost de vină căldura, anul trecut pe vremea asta casa de licitaţii de artă şi obiecte de colecţie care se produce pe scena Operetei se pregătea să tragă obloanele. Concret, ponderea lucrărilor neadjudecate este foarte mare la toate secţiunile, iar preţurile care au crescut sînt puţine şi salturile mici. Primele două preţuri ale vînzării vin, totuşi, de la pictură, dar şi acolo sînt mai degrabă excepţii. După un 125 şi respectiv 115 milioane, întîmplări pe care le vom descoase peste cîteva paragrafe, vine un panou-vitraliu de 95 de milioane, bun de pus în fereastră la o vilă de miliarde. Este o piesă deosebită, deşi cuvintele precum scenă renascentistă şi chiar vitraliu, folosite în descriere, sînt cam tari.

În topul preţurilor mari dintre cele destul de mici realizate la Alis-ul de duminică urmează două bijuterii cu descrieri menite să taie răsuflarea prezentatorului. Nu prin măreţie, ci din cauza lungimii lor. Astfel, cu 90 de milioane, în urcare de la 80, s-a vîndut, şi acum aşezaţi-vă că avem mult de citit, un colier ce se poate purta şi ca brăţară din aur 14K marcat, cu elemente inferioare, ştifturi metalice, execuţie manuală, elemente decorative cu email, gravură, în greutate de 35,05 grame, cu un smarald central, tăiat în trepte, cu jardinaj, anturat de 14 diamante cu şlefuire veche, 0,03 carate fiecare, defecte din şlefuire, 5 rubine fasetate, uşor atinse din purtare, 4 smaralde fasetate, dimensiuni diferite, jardinaj care pătrunde foarte puţin pe suprafeţe, Viena, Austro-Ungaria sfîrşitul secolului al XIX-lea, contrapoanson cap de lupoaică, început secol XX, foarte mici defecte, în caseta originală. Cu 28 de litere mai puţin durează descrierea celei de a doua bijuterii din top, o brăţară care nu se poate folosi şi drept colier, spre deosebire de precedentul colier, care se putea folosi şi ca brăţară. Numita piesă din aur de 14 carate, cu 37 de briliante mici pe cap, plus ceva diamante rozetă, a pornit de la 72 de milioane, dar nu a făcut nici un pas şi s-a dat tot cu atît. Cu doar 2 milioane mai puţin s-a vîndut un piedestal care nu poate fi folosit decît drept piedestal, cel mult măsuţă de telefon pentru o persoană suficient de înaltă şi bogată ca să-şi fi luat şi această piesă, dar şi cele cîteva bahuturi în acelaşi stil şi manieră, care au circulat prin licitaţii şi ar fi mers grozav cu piedestalul.

Cu 10 milioane mai jos, dar pe treapta următoare dăm, lucru mai rar, de o icoană, şi nu una cu suferinţă rusească sau riză de metale preţioase, ci o cinstită, omenoasă şi autohtonă tempera pe lemn. Cu o apariţie pe lume plasată la îngînarea secolului al XVIII-lea cu secolul al XIX-lea şi în Transilvania, icoana de dimensiuni mari îl reprezintă pe Iisus binecuvîntînd, adică Pantocrator.

Să revenim, însă, la secţiunea care atrage cei mai mulţi spectatori, duminică dimineaţa, din două în două săptămîni, la Teatrul de Operetă, cînd intrarea este liberă. Este oricum secţiunea cu cea mai numeroasă ofertă, astfel că dacă vin numai proprietarii sau o mare parte a lor şi tot se naşte vînzoleală pe hol, scări şi în sală, la venire, dar mai ales la plecare. Şi cam asta se întîmplă, adică majoritatea spectatorilor sînt proprietarii care îi verifică pe organizatori sau vor să mai vadă încă o dată o pictură dragă, pe care o aveau de mult în casă. Mulţi se bucură că nu a fost vîndută, dar asta nu îi ajută să plătească întreţinerea sau să-şi ia un bilet de avion să meargă şi anul ăsta la copii, în străinătate.

Dar astea sînt divagaţii şi speculaţii, sigur e faptul că s-a dat o superbă scenă de epocă, o blondă de acum un secol care se amuză sincer jucîndu-se cu o mandolină. Impropriu numită "Ora de muzică" nefiind nici un profesor sau nici un ceas în cadru, pictura semnată de Emil Pap, un pictor despre care nu se pot spune prea multe, că nu se ştiu, dar despre care se poate afirma cu certitudine că era şcolit la marele atelier al clasicismului şi avea talent din plin. Lucrarea sa a urcat de la 82 la 125 de milioane de lei. Pentru a găsi o altă lucrare de Emil Pap apărută la licitaţiile Alis trebuie să ne întoarcem în timp doi ani, în august 2002, cînd nu era timp de amuzament, ci de muncă. "Fata cosînd", cam un sfert din cea care cîntă, a fost propusă, atunci, cu 7,5 milioane dar nu s-a vîndut. Cert este că în ultimii doi ani nu s-a aflat cînd a murit Emil Pap, cel născut în 1884, tocmai bun de sărbătorit de 1,2 secole în acest an electoral, cînd un coleg artist plastic a intrat direct în politica de vîrf.

Dacă despre Emil Pap nu ştim mai nimic, cu totul altfel stau lucrurile cu Magdalena Rădulescu, despre care dacă nu ştim totul măcar îi sîntem contemporani. Altfel, a trăit 82 de ani, din 1902 pînă în 1983, spun cei de la Alis. Dar criticul Mircea Deac, care i-a făcut o monografie în care se pare că apare şi lucrarea vîndută duminică, consideră că s-a născut în 1899, la Bucureşti, şi a murit în 1981, la Paris, urna sa cu cenuşă fiind adusă şi "înmormîntată" după cum scrie criticul, la Bucureşti. Volumul V al Enciclopediei artiştilor români contemporani, scos în 2003, în condiţii grafice deosebite, de editura Arc 2000, ne bagă şi mai tare în ceaţă: Magdalena Rădulescu s-a născut în 1902, la Rîmnicu Vîlcea, şi a murit în 1948, la Bucureşti, distrusă, probabil, de faptul că se stabilise în străinătate cu un an înainte, după cum se menţionează trei rînduri mai jos. Dacă artista ar fi fost Nicolae Grigorescu, istoricul de artă Remus Niculescu i-ar fi confirmat autenticitatea picturilor, dar aşa ne mulţumim cu poziţia 16 din numita monografie. Suficient ca preţul unei "Cavalcade" în care şi caii şi călăreţii ne arată spatele să crească de la 50 la 115 milioane de lei. Ca să luăm de la Mircea Deac şi o frază folosită cu prea mare insistenţă în volumul său "250 de pictori români. 1890 - 1945", cota picturii sale este în creştere. Cel mai mare preţ realizat pînă acum pentru o pictură de Magdalena Rădulescu era de 100 de milioane, obţinut în aprilie 2003, pentru un "Dans".

De fapt, temele dinamice precum dansul sau cavalcada sînt caracteristice pentru artista româncă stabilită în 1947 în străinătate, iar 2003 este anul în care multe dintre lucrările sale au apărut în licitaţie şi s-au dat cu preţuri mai mari decît cele de pornire şi care erau mici oricum. Pe lîngă "Dansul" vîndut în aprilie, provenit din colecţia Ilie Mirea şi trecut, uşor, şi printr-o expoziţie post-decembristă, o lucrare cu aceeaşi temă preferată a artistei s-a dat, în iunie 2003, cu 37 de milioane, în creştere de la 25. Cam asta era cota momentului pentru că, două săptămîni mai tîrziu, un caiet cu 37 de desene realizate la Nisa, în 1970, s-a dat cu 27,5 milioane de lei, atît cît s-a cerut. În aceeaşi şedinţă, însă, o "Cavalcadă" în ulei pe carton apreciată la 17,8 milioane de lei, a rămas nevîndută. Singura explicaţie este aceea că amatorul de lucrări ale Magdalenei Rădulescu din ziua aceea era, probabil, un negustor care îşi făcuse calculul că 37 de desene cu 27 de milioane vine cu mult sub un milion pe bucată, ceea ce nici studenţii de la arte bele nu mai acceptă, iar o pictură, fie ea şi în ulei, este singură şi indivizibilă. Nu este nimic, tema se vede că nu a avut de suferit şi oricum, în mai, se dăduse o "Cavalcadă" în tehnică mixtă cu 38 de milioane, în creştere mare de la 20.

O creştere mare de preţ a înregistrat, în septembrie, şi o "Scenă idilică", subiect inedit pentru Magdaelna Rădulescu, care a urcat vertiginos de la 10 la 24 de milioane. Este vorba de un laviu care a devenit cea mai scumpă lucrare de grafică a artistei, probabil pentru că a figurat în expoziţia artistei din 1944. În februarie, "Joc de circ", acuarelă pe hîrtie autentificată de regretata Amelia Pavel, ajunsese la 10 milioane pornind de la 7,5, preţ la care s-a vîndut, mai tîrziu, în luna mai, o "Dansatoare" în tuş pe care se ceruseră doar 2,7 milioane de lei.

Cel mai bun preţ al anului 2003 pentru un "Dans" de Magdalena Rădulescu a fost obţinut, totuşi, în ianuarie 2004, în amintirea anului bun trecut. Uleiul pe carton cu această temă propus pe 25 ianuarie cu 15 milioane a fost adjudecat cu triplul său, 46 de milioane. Iar acum o lună, la licitaţia din 13 iunie, la care nu au venit minerii, autoportretul de dimensiuni mari al artistei, realizat în ulei pe carton, şi care pe fondul de altădată, de dezinteres pentru lucrările sale, şi pe cel actual, pentru portrete, nu se bucura de prea multe şanse, a fost vîndut cu 28,5 milioane, anunţînd cavalcada de duminica trecută.