PLASAMENTE ALTERNATIVE Paştile, când şi de ce?

Cam adormită atmosfera de Paşti, din această ediţie, 2023! Un pic de mişcare a generat povestea lui Dan Diaconescu şi virginele de aur. Mulţi tineri vor zice: dar cine mai e şi ăsta, alţii vor tăcea vinovaţi, amintindu-şi că la vârsta lor pierdeau nopţile cu ochii pe televiziunea de buzunar a vieţii adevărate. Acum, fostul public ardent se uită la sexul lui vinovat care nu se ştie dacă a fost în realitate sau doar oral, adică e doar pe bandă, nu în grup, ci înregistrat. Adică s-a vorbit mult şi mai mult despre asta, în schimb de abia s-a amintit despre speţe grase, care au sucombat la trecerea timpului, de au rămas bieţii oameni nepedepsiţi şi cu banii neluaţi. Altfel spus, tâlharii au primit libertatea fără să aibă ocazia de a se pocăi.

Singura tentativă de a mai înviora atmosfera, venind din domeniu, a fost zumzetul plictisit pornit din izvorul, nesecat şi clujean, al înţelepciunii multifuncţionale. De ce sărbătorim noi Paştile în aceeaşi zi cu ruşii?! De parcă ar conta, bine că nu sărbătorim Paştile ca ruşii, bombardând ucrainenii! Formula de stabilire a Paştilor este comună la vestici şi la estici, ceva cu luna nouă. Vine de la vechii evrei, cei care au fost sclavi în Egipt şi au primit aceste reguli la fuga lor din ţara faraonului asupritor. Problema este cu calendarul oamenilor. În 1582, papa Grigore cu numărul de ordine 13 a lansat un nou calendar, care corecta brusc o rămânere în urmă, de la tot felul de resturi, a calendarului "erei noastre", sau "după Cristos". La nivel bisericesc şi chiar social, esticii au rămas cu vechiul calendar, iulian, încă aproape patru secole. România a trecut la calendarul gregorian la 1 aprilie 1919 care, ca să nu fie luat drept o păcăleală, a devenit 14 aprilie 1919. Dar Biserica Ortodoxă Română nu a adoptat noul calendar, cel gregorian, astfel că Paştile au fost sărbătorite în continuare la date diferite. În 1923, anul în care s-a proclamat Republica Turcă, s-a ţinut, la Constantinopol, o conferinţă pan-ortodoxă care a decis adoptarea calendarului gregorian. Nu au acceptat asta ruşii şi sârbii, iar din celelalte biserici s-au rupt adepţi ai vechiului calendar. Românii au adoptat noul calendar în biserica oficială în 1924. Iar în 1925, BOR a fost ridicată la grad de patriarhie. Dar, calendarul gregorian a fost aplicat de ortodocşii români doar până în 1934, când s-a decis revenirea la cel iulian, cel puţin în stabilirea datei Paştilor, a Învierii Domnului. Şi aşa a rămas până astăzi. În 1934, Vaticanul a permis şi chiar recomandat credincioşilor din Est să sărbătorească Paştile după practica locului. În România, soluţia a fost foarte înţeleaptă, deşi nu lipsită de supărări, chiar şi din partea unora care nu erau parte în discuţie. Astfel, lucru puţin remarcat, greco-catolicii sărbătoresc Paştile după formula estică, niceană, iar romano-catolicii, după cea vestică. Explicabil, romano-catolicii sunt mai ales unguri, mulţi germani, dar şi alte etnii din Ardeal, în timp ce greco-catolicii sunt mai ales români, precum ortodocşii, din rândul cărora provin, inclusiv liturgic. De aceea, mult hulitul, de către semidocţi, strai bisericesc ortodox, plin de elemente aurii, pentru că preia haina imperială a Bizanţului, se regăseşte şi la greco-catolici. Normal, bisericile lor se mai numesc şi bisericile catolice de rit bizantin.

Dar nu doar românii ortodocşi aplică acest calendar pentru Paşti, ci şi grecii, care sărbătoresc, totuşi, Crăciunul pe 25 decembrie. Astfel, expresia că românii şi grecii folosesc în biserică vechiul calendar iulian este greşită. Îl folosesc doar pentru Paşti. Şi nu este exclus să aibă dreptate. Vechiul calendar, cel cu rest de zile la un număr de ani, este cel folosit pentru vechile vremuri, ale evreilor din Egipt, de când s-a născut Iisus şi de când a fost răstignit, chiar şi din timpul Conciliului de la Nicea, din 325, care a lansat formula clasică: prima duminică după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Da, echinocţiul, că am găsit destul surse care vorbesc de "solstiţiul de primăvară"!

Când Grigore al XIII-lea a băgat zilele uitate pe parcurs în calendar, acest moment legat de calendarul lunii a sărit şi el peste anumite momente. Astfel, niciodată Învierea Domnului, sau Paştile, în varianta estică nu va pica înainte de aceeaşi sărbătoare la vestici, ci cel mult în aceeaşi zi. Dar Nicea mai zice ceva, ca Paştile să fie sărbătorite de toţi creştinii în aceeaşi zi, şi să nu coincidă cu Pesahul, Paştile evreieşti, sărbătoarea care evocă eliberarea evreilor din sclavia egipteană, sub conducerea lui Moise.

Genialul Dionisie Exigul, de loc din Scitia Minor, de pe la noi, a pregătit calendarul ultraoficial şi bisericesc pentru sărbătorirea Paştilor, dar apariţia calendarului oficial iulian, mai bine de o mie de ani după moartea lui, i-a anulat lucrarea. Astfel, nici interdicţia suprapunerii cu Pesahul şi nici unitatea zilei sărbătorite pentru toţi creştinii nu au mai fost respectate. Cel puţin în Vest, pentru că Estul, rămânând cu calendarul iulian în civilie, a stat pe datele de respiraţie niceană ale lui Dionisie-Dyonisius-Denis Exiguus. De aceea, Paştile ortodocse nu coincid cu Pesahul, pentru a delimita cele două sărbători. În Vechiul Testament avem clar şi explicit Paştile evreieşti, Noul Testament este despre Iisus, Răstignirea şi Învierea Sa. De aceea, a transmite urări de Vinerea mare şi chiar în sâmbăta de doliu ce urmează este foarte nepotrivit. Dar, de duminică, Învierea Domnului, Paştile creştine, trebuie să fie zile de sărbătoare, cu generozitate şi bucurie, cu lumină şi gânduri bune, cu mâncare şi băutură, cum vrea fiecare. Important este să nu acordăm acestora semnificaţii divine, să nu le facem mai importante decât sunt, ca instrumente ale bucuriei şi ale sărbătoririi. Practic, nu există interdicţii, după postul ce precede Învierea, nici de ouă, nici de cozonaci, nici de vin şi ţuică, că whisky nu era pe atunci, nici de iepuraşi, care au venit târziu, nici de ciocolată, nici de cinstitul boeuf sau sfânta sarma ecumenică, dar să nu se pice în viciu şi în alte practici ce îl apropie pe om de animal, că nu mai este nici bucurie, nici sărbătoare şi nici credinţă.

Pe piaţa de artă, pregătirile de Paşti au cuprins şi vânzări de icoane, dar şi de whisky, vinuri şi trabucuri. Din cele 206 loturi ale licitaţiei de profil, 57 au fost icoane pe sticlă, româneşti, mai multe icoane pe lemn, ruseşti, cu ferecătură, şi româneşti şi ruseşti, în unul sau mai multe registre, stiluri şi perioade diferite, mici sau mari, scumpe sau neadjudecate. Cea mai scumpă icoană adjudecată la licitaţia Artmark cu temă religioasă a fost o icoană pe lemn cu ferecătură din argint aurit şi email, cu tema "Acoperământul Maicii Domnului", de şcoală rusească şi de la începutul secolului XX. Nu este prea mare, 52 pe 37 centimetri, dar are un autor cunoscut, Ivan Gubkin. Maniera este aparte iar poansonul său este celebru. O lucrare de Ivan Semionovici Gubkin a mai apărut la Artmark şi în aprilie 2022. A fost oferită la o mie de euro, dar nu s-a dat. Acum, însă, a pornit de la două mii şi s-a oprit la 6,5 mii de euro. Se poate spune aproape cu certitudine că icoana rusească nu a fost implicată în războiul inter-ortodox din Ucraina. Care nu a luat vreo pauză nici în timpul Paştilor, nici al anchetării lui Dan Diaconescu.