PLASAMENTE ALTERNATIVE Senzaţia de vacanţă şi aer condiţionat în artă

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 25 iulie 2004

Doar 14 dintre cele 69, scuzaţi expresia, lucrări de pictură şi grafică scoase la licitaţie, duminică, de Monavissa s-au şi vîndut, dar preţurile obţinute transformă statistica de vară într-un rezultat normal. În primul rînd, s-a dat vedet,ă o pictură de Gheorghe Petraşcu. "Vedere spre mare" are un nume şi un subiect cum nu se poate mai potrivite pentru acestă perioadă cînd pînă şi calculatorul s-ar vrea pe plajă. În rest, este o pictură în ulei care reprezintă nişte bărci cu pînze bucurîndu-se de briza şi răcoarea largului maritim, realizată de Petraşcu în 1934 şi vîndută în 2004 cu 7.500 de euro, preţ de pornire a licitaţiei. Am fost tentat să pun de o ediţie a rubricii dedicată picturilor cu subiect estival vîndute la licitaţii dar m-a făcut să mă răzgîndesc numărul mare de angajaţi care încă nu şi-au luat concediu şi de picturi cu subiect maritim şi de litoral care nu s-au vîndut. Mai exact, în afară de bărcile lui Petraşcu nu s-a mai vîndut nici o altă barcă, nici cele din jurul Rouen-ului, pictate de Jules Ch. Rozier, cel agreat de Akoun 2003 cu o cotă de peste 9.000 de euro, e drept, în scădere, şi scos la Monavissa la jumătate, nu s-au vîndut nici bărcile de la Balcic pictate de Justina Popescu-Orbeşteanu, propuse cu vreo 300 de euro, nici peisajul anonim de la Balcic, fără de bărci, pentru care s-a cerut 430 de euro.

Al doilea preţ al şedinţei, 2.500 de euro, a fost cerut şi dat pentru o acuarelă de Francisc Şirato, un peisaj cu casă albă, chiar aşa, şi nu cu majuscule, precum cea unde stă George Bush, cel care, asemenea noului său ambasador la Bucureşti, este "the second". În cazul imobilului a cărui imagine, în viziunea lui Şirato, a fost vîndută la Monavissa, 2.500 a fost chiar preţul de pornire al licitaţiei, iar lucrarea a fost realizată în 1932 şi dedicată în 1933.

2.000 de euro au fost obţinuţi chiar înaintea vînzării bărcilor lui Petraşcu pentru un peisaj, cum altfel s-ar fi putut mai răcoros, de iarnă! Pictura este semnată de Adam Bălţatu, un artist ale cărui lucrări apar des în licitaţii, cele de la noi, desigur.

Următorul nivel de preţ obţinut este unul pe la treimea precedentului, 650 de euro, mai exact, şi a fost obţinut pentru un portret pe care se cereau doar vreo 200. Un portret anonim are şanse minime de vînzare la noi, chiar dacă autorul este bine cotat. În cazul de faţă, însă, subiectul a făcut toţi banii. Este vorba de un tip hîtru şi ştirb, aproape un ţăran din satele noastre, dar care este totuşi din Napoli. În apropiere, cu 600 de euro, se află, redată într-o manieră artistică diferită dar caracteristică autorului, Ion Pacea, ceea ce ar fi putut fi masa napolitanului de dinainte, cu lămîi şi o pipă care se asortează de minune cu artistica sa eşarfă roşie de la gît.

Surle, trîmbiţe, artificii ca la alegerile locale! S-a vîndut o lucrare de Titina Călugăru, o tempera reprezentînd o fetiţă într-o rochie verde cu guler alb şi flori galbene, cu 110 euro. Dar nu pentru ea este organizarea de carnaval, ci pentru vînzarea următoare, a portretului unei fete ceva mai în vîrstă, o adolescentă. Tot tempera pe hîrtie şi de dimensiuni apropiate, lucrarea a urcat de la 130 la 475 de euro. Este un record absolut şi nesperat şi explicabil doar prin faptul că s-a recunoscut cineva în portretul de tinereţe. În general apar 2-3-4 lucrări de Titina Călugăru la fiecare şedinţă lunară de licitaţie şi nu se vinde nici una sau se obţin preţuri mici. În iunie, un desen în creion şi carioca, atribuit artistei, s-a dat, totuşi, cu 70 de euro, bănuiala mergînd tot spre ideea recunoaşterii străzii reprezentate sau a vreunei case revendicabile din peisaj. În mai s-au propus trei portrete de genul celor vîndute acum, din care unul era al lui Alexandru Sahia, şi nu s-a vîndut nici unul. De fapt, atunci, în mai, au apărut picturile Titinei Călugăru în licitaţie, şi cînd scriem licitaţie ne gîndim şi la ce se întîmplă la Operetă sau la Hanul cu tei.

Subiectele meridionale nu pot fi decît la modă în zilele astea lipicioase. Următorul preţ în top, de 450 de euro, a fost realizat de un peisaj dobrogean cu un minaret ce aminteşte de cel vîndut acum o săptămînă şi semnat de, aţi ghicit, Gheorghe Petraşcu. Acuarela de duminica asta fost propusă cu un preţ mai mic cu o sută de euro decît cel de adjudecare şi este semnată, dreapta jos cu brun, de Gustav Kollar. Artistul este puţin sau deloc cunoscut, dar cel puţin este uşor de citit şi chiar de scris. Dar ce ziceţi de Riza Propst Kraid, cel sau cea care semnează un alt răcoros de iarnă vîndut pe caniculă cu preţul de pornire, 385 de euro? Dacă s-ar fi vîndut, cu 320 de euro, "Iarnă în sat" de Ion Ţarălungă aş fi fost convins că s-au înmulţit adepţii răcoririi prin autosugestie care dau preţul unei instalaţii de aer condiţionat pentru picturi cu zăpadă, ca să le producă frisoane mult mai sănătoase ca jetul de aer răcit de figiderul pus pe perete, aprope de tavan.

Un alt puţin cunoscut lansat de Monavissa, ca Titina Călugăru, nu ca domnul Kollar sau, mi se încurcă degetele cînd să-l pronunţ, Riza şi aşa mai departe, de care, de altfel, nu ştim nimic, este Radu Drăgoescu, trăitor între 1914 şi 1999. După ce ne-a încîntat cîteva şedinţe cu străzi patriarhale bucureştene toropite de soare sau cu faleze de Costineşti, artistul vine acum cu flori direct în glastră. Primul buchet, în vas albastru, a fost adjudecat cu preţul de pornire, 320 de euro, iar al doilea, în vas popular verde, a rămas neadjudecat, la acelaşi preţ. Organizatorii licitaţiei ar trebui să ştie că nu îi iei soţiei două buchete de flori şi cel pentru amantă nu se cumpără imediat după ce l-ai luat pe cel pentru nevastă. Mai laşi o Titina Călugăru, nişte flori de Zoe Vermont sau chiar un kimono de Utagawa Kunisada the Second, la fel ca preşedintele SUA şi noul ambasador american la Bucureşti, şi atunci îl scoţi şi pe al doilea buchet de Radu Drăgoescu, cu nimic mai prejos decît cel vîndut şi decît uimitoarele picturi ale acestui artist.

Cu 5 euro mai mult s-a obţinut pentru o natură statică cu cărţi şi flori galbene, dar pentru că autorul, Theodor Pallady este mult mai cunoscut, nu l-am putut încadra la cei al căror nume se aude doar la sala GalAteCa, cînd e vînzare cu ciocănaş. Acuarela provine din colecţia Ilie Mirea şi a urcat niţel, de la 280 de euro, pînă la cei 325, cu care a fost vîndut. De fapt, prin jurul lui 300 de euro găsim mai multe achiziţii. Chiar cu 300 s-a dat o natură statică cu, mmmm!, prăjitură, dar parcă era ceva şi prin sticlă, pictată în ulei pe carton de M. Hubert şi tot cu atît un buchet de irişi de Eugenia Filotti Atanasiu. Trandafirii sînt mai ieftini, chiar dacă par din import. Exact înaintea adjudecării irişilor s-a dat cu 260 de euro un peisaj cu mult verde şi culori, cele roşii provenind de la un arbore de trandafir crescut chiar în mijlocul compoziţiei. Autorul se intitulează M. Nemethy şi istoria nu l-a reţinut în baza sa de date. Dar noi, da!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb