PLASAMENTE ALTERNATIVE Tricoul lui Ştefan cel Mare nu mai este de vânzare

Măi, cum să îi spui tu lui Răducioiu, "Minunea blondă"?! Cum, cum?! A intrat în zestrea culturală a omenirii că "Minunea blondă" era numit Balaci, inegalabilul Ilie Balaci, olteanul, craioveanul, imensul talent fotbalistic, legendarul Ilie Balaci. Răducioiu este cel cu guma de mestecat de care i se lipise limba română, când venea prin ţară, după ce începuse să joace în Italia, de nu mai ştia como si dice pe la noi. Chiar dacă te-ai născut foarte recent, ceea ce nu este o vină, nu poţi face astfel de confuzii, verifici, întrebi!

Am întrebat şi noi şi am aflat că, înaintea chiar şi a lui Balaci, "Minunea blondă" i s-ar fi spus jucătorului Rapidului Iuliu Baratky, adică Gyula, în maghiară, de unde i se trage şi numele de alint "Giussy". Se născuse în 1910, la Oradea, şi era de origine maghiară. Copil precoce al fotbalului, se afirmă în oraşul natal, la echipa Stăruinţa, dar destul de repede pleacă în Ungaria, la Budapesta, la echipa Hungaria Budapesta. La 20 de ani a debutat în naţionala ţării vecine. La 26 de ani ajunge la Rapid, trecând niţel şi pe la Oradea. A fost un talent de excepţie, a jucat pentru naţionala Ungariei, dar mai ales pentru cea a României, căreia i-a fost şi antrenor o scurtă perioadă. A antrenat mai multe echipe, inclusiv pe Dinamo, dar a murit la numai 52 de ani.

Deci, să venim în zilele noastre, "Minunea blondă" i se spunea lui Balaci şi niciodată până la filmuleţul de reclamă, lui Florin Răducioiu "Ciungă". Tot în zilele noastre a început Campionatul European de Fotbal 2024, în Germania, ediţie la care, în sfârşit, s-a calificat şi România.

De fapt, echipa naţională de fotbal a României, cu tot cu Burleanul, de zece ani, încă de pe vremea Băsescului, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Incredibil, dar adevărat! În acest timp, ceea ce se joacă în forurile de fotbal cu greu poate fi numit astfel şi, dacă nu mă întreabă nimeni, nu ştiu cum de s-au calificat. Vorba unei glumiţe cu imagine, cu jucătorii naţionalei române de fotbal la autocar: aşteaptă pe avarii, că nu stăm mult!

Tot în zilele noastre s-au vândut la licitaţie tricourile unor fotbalişti. Sau aşa cred, că numele vehiculate la vânzarea Artmark de dinainte Zilei copilului le-am văzut prin alte cărţi şi almanahe. Portarul, cu numărul 1, cică îl cheamă Luchian, tricoul lui s-a dat cu 250 de euro, dar după preţ cred că nu era fotbalist, ci profesor. Şi asta după greva de acum un an, când le-au explodat salariile. Atunci ameninţau să blocheze anul şcolar şi examenele, acum nu. Unde sunt grevele când ai nevoie de ele, se întreabă nişte elevi.

Cu numărul 8 îl avem pe Cioran, dat cu 175 de euro. Dacă este fotbalist, sigur a jucat la o echipă mică, la Coasta Boacii, gen, de se plânge mereu că a părăsit-o. Cică a plecat la Paris, dar nu cred că a mai jucat fotbal, poate a trecut antrenor, că edita perfect mai multe fraze, vorba celebrei EBA.

Lui Blaga Lucian i-au dat 9, adică a ştiut el ceva dar nu a spus tot. Cred că nu l-au lăsat să spună tot şi nici nu l-au înţeles prea bine. Se credea lebădă mută şi avea grijă să nu facă praf corola de minuni a lumii. Ca Cioran, a luat 175 pe tricou.

Numărul 13, cu ghinion, i-a revenit lui Eliade, nea Mircea, după numele mic. Nu zic nimic despre el că poate fi interpretat şi îl cam confundă lumea cu tipul de la Universitate. Statuia. Dar cică a şi plecat de tânăr să joace în străinătate, că de aia a ajuns celebru. Ar fi jucat la Maitreyi, dar sezonier. A debutat la 3 mai! Cam veche glumiţa, dar simpatică. Tot 175 de euro.

La 15 ştiu răspunsul, e Eminescu, patronul de la Luceafărul. Înainte de Revoluţie, era, pentru fotbalişti, cam ce fusese Şcoala de literatură "Mihai Eminescu" pentru scriitori, pe la începutul anilor "50. E clar că e boss, a luat 400 pe tricou. Unii zic că s-a născut şi a murit într-o zi de 15, că de aia i-au dat acest număr. Cert este că s-a născut de Ziua Culturii Naţionale.

Cu numărul 19, de vedetă, este Brâncuşi. Măiastru, nu alta! Se mişcă precum peştele în apă şi pasărea în zbor, în rest e cuminţenia pământului, nu alta. S-a întors la Paris, după ce a jucat la Timişoara, ca să le salveze sezonul. E mare, foarte mare, imens, infinit. 400 de euro.

Cantemir are 26 pe tricoul cu numele lui. Cam ieftină metoda de a da numărul de la data naşterii, de aia s-a întors la 175 de euro. Avea părul lung şi numai cârlionţi, dar cârcotaşii zic că era perucă. De aia a jucat puţin şi a plecat la ruşi.

N. Grigorescu are 38. Născut într-o zi de 15, s-a pomenit că numărul era luat, de Eminescu. 38 este anul, din secolul al XIX-lea, în care s-a născut. Şi această idee este cam slăbuţă, de aia a scos 250 de euro, şi aceia pentru că dă numele unei străzi şi unui "cartier". Este singurul care a primit şi un număr de ordine înainte, al n-lea...

Inutil să spunem că Enescu s-a născut în 81, 1881. Are acest număr pe tricou. 18, nu 1881. Nu are un G înainte, nu ştiu de ce nu vrea lumea să îl asculte că este divin. 200 de euro. Modelat de Baraschi şi turnat în bronz, stă pe bulevard, nemişcat, şi priveşte foşgăiala de pe acolo.

Ultimul, al unşpelea, poartă numărul 86 şi scrie Tonitza pe el. Este vorba de liceul cu acest nume, care este la numărul 86 pe strada Berthelot, care a jucat la Steaua. Acesta din urmă era tot erou, dar nu în cultură şi spirit, ci pe câmpul de luptă al marilor idealuri şi momente istorice. Nu purta tricou, ci veston. Şi nici Liceul Tonitza nu este la numărul 86, ci 56-58. Liceul este de artă şi Tonitza era un mare pictor român. 250 de euro, tricoul.

Ideea este a casei Artmark, de a scoate la licitaţie tricourile "naţionalei" culturii naţionale, tricouri identice cu cele pe care le va purta naţionala de fotbal la Campionatul european din Germania, din aceste zile. Ni se subliniază că tricourile - de fapt, seria excepţională "Naţionala Culturii" - au fost realizate de Federaţia Română de Fotbal. Spre deosebire de cea de fotbal, naţionala culturii este foarte bine aleasă şi este ştiut că băieţii ştiu cu creaţia spirituală, sunt adevăraţi artişti, fiecare în terenul lui.

Preţuri mai mari s-au obţinut pe tricourile "Generaţiei de aur", cele din ultimul meci, petrecut cu mai puţin de o săptămână înainte de licitaţie. Cel mai scump, 600 de euro, a fost tricoul lui Adrian Ilie. Cele cu 750 nu s-au dat, iar altele au plecat la 500 de euro.

Au fost oferite şi tricouri cu autograf de-ale fotbalişti celebri. Tricoul naţionalei Braziliei, cu numărul 10, numele şi semnătura lui Pele, inegalabilul Edson Arantes do Nascimento, a plecat de la 500 de euro şi s-a dat cu două mii. Toate tricourile de care vorbisem până în acest moment erau galbene. Pe albastru avem tot un decar, de la Napoli, nimeni altul decât Maradona, semnat în autentic. Cifrele sunt aceleaşi: plecare de la 500, sosire la două mii. Cu 500 de euro, plecând de la 150 de euro, s-a dat un al decar, roşu, al lui Hagi, cu semnătura lui. Un alt tricou roşu, al echipei naţionale a României, cu semnăturile tuturor membrilor echipei, de-abia a scos 400 de euro, plecând de la 200.

Şi, un tricou Tottenham Hotspur FC, ce a aparţinut "scumpului" Radu Drăguşin, fotbalistul, nu talentatul sculptor, s-a dat cu 500 de euro. Un Ronaldinho, tot de la naţionala Braziliei, a luat 600 de euro. Pentru că Ronaldinho de la FC Barcelona a fost o mie. În ambele cazuri, fotbalistul brazilian a semnat pe lung, pe prima cifră 1 a numărului său, 11.

Un maieu, de baschet, desigur, cu numărul 34 şi semnătura lui Shaquille O'Neal, uriaşul simpatic, a primit 600 de euro.

Vine vara, tricourile acestea vor fi bune! Cum suntem între alegeri, vă amintesc că tricourile erau şi galbene, şi roşii, şi albastre şi verzi. De aur, nu.