PLASAMENTE ALTERNATIVE Vineri, 13 septembrie

Privesc cu uimire capul în bronz realizat de Gheorghe D. Anghel, propus la licitaţie, şi mă minunez ce cool era acest compozitor, Gheorghe Dumitrescu, despre care, recunosc, nu ştiam nimic. Seamănă terifiant cu Tudor Vladimirescu şi se poartă exact ca el, cu celebrul potcap şi pletele în vânt. Să fi fost compozitorul Gheorghe Dumitres-cu un original, un nonconformist? Nimic nu indică asta, iar Internetul ne arată că numitul compozitor apare mai mereu la costum şi cravată, niciodată cu potcap sau altceva pe cap şi niciodată cu plete. Gheorghe D., la fel ca sculptorul, compozitorul Dumitrescu s-a năs-cut în 1914, la Oteşani, în judeţul Vâlcea, şi avea un frate mai mare, Ion Dumitrescu, tot compozitor. Avea şi un fiu, Tudor Dumitres-cu, un promiţător talent de compozitor şi el, dar dispărut tragic, la cutremurul din 1977, la numai 19 ani.

Deci, în mod evident, sculptura de Anghel propusă de renumita casă de licitaţii nu îl reprezintă pe compozitorul Gheorghe Dumitres-cu, ci chiar pe Tudor Vladimirescu. Şi, totuşi, care este elementul comun al celor două personalităţi atât de diferite, care au trăit la distanţă de un secol? Este filmul "Tudor", din 1962, pentru care Gheorghe D. Dumitrescu a scris muzica. A luat şi premiu la Festivalul de la Mamaia, pentru această compoziţie. Fără a fi convins că de aici vine confuzia, îmi amintesc că un cap de bronz al "compozitorului" Vladimirescu am văzut şi la Craiova, dar în muzeu.

Ce nu mai ştiaţi, cu siguranţă, este că un renumit pictor, atunci la vârsta preşcolarităţii, a jucat în filmul "Tudor", alături de unchiul său şi calul alb al acestuia, probabil cel mai important "actor" dintre cei trei. Trio-ul poate fi zărit într-o scenă în care toată lumea, cu excepţia calului, îl aclamă pe Emanoil Petruţ, sub numele de Tudor. Ca să eliminăm tensiunea aşteptării, vom afla numele pictorului, dar după o pauză de publicitate. Am revenit şi putem dezvălui că este vorba de Emil Ciocoiu, cunoscutul pictor român stabilit de decenii în Germania, şi care a deschis numeroase şi frumoase expoziţii, peste tot în lume.

Emil Ciocoiu s-a născut la Saşa, lângă Târgu Jiu, în 1948, într-o zi de azi, 13 septembrie. Tatăl său era pictorul Alexandru Ciocoiu, colaborator al lui Costin Petrescu la câteva fresce celebre şi pe care detaliile vieţii la mijlocul secolului trecut l-au împiedicat să ne ofere mai multe fapte de simeză şi şevalet cu semnătura sa.

Fiul, în schimb, Emil Ciocoiu, a absolvit Pictura la "Grigorescu", cu profesorul Gheorghe Şaru, în 1974. Pe vremea aceea se făceau şase ani la Arte şi se lucra intens, aproape mereu cot la cot cu profesorul. Se impune încă din studenţie ca un artist de mare viitor, iar în 1978 câştigă prestigioasa bursă Aman. De la Amman, însă, a venit, odată, în Ro-mânia, o vizită regească, haşemită, în timpul căreia, în vitrina GAMB-ului, regretata galerie de peste drum de Arhitectură, au fost remarcate şi cumpărate două picturi ale tânărului Emil Ciocoiu. Se adunaseră, astfel, numeroase fapte importante care se cereau "pedepsite" de regimul de atunci. În 1980, Emil Ciocoiu şi soţia sa, violonista Rodica Daniela Ciocoiu, decid să nu revină în România lui Ceauşescu de unde era posibil să nu mai fi ieşit vreodată. Este anul în care se stabilesc la Aachen, unde locuiesc şi astăzi, şi unde a fost aşternută pe pânză marea operă a pictorului. Libertatea hrăneşte geniul, astfel că pictura lui Emil Ciocoiu abordează marile teme ale omenirii, în serii tematice de mare anvergură şi profunzime. Marele colecţionar şi creator de muzee, Peter Ludwig, l-a apreciat mult pe Emil Ciocoiu, astfel că a pus o pictură a acestuia, "Cvartetul Sharon", în donaţia sa cu mulţi Picasso, destinată Muzeului de artă din Beijing. Un Muzeu Ludwig la Bucureşti era în calcul atunci, şi în strădania pictorului Emil Ciocoiu, alături de marele colecţionar, profesorul universitar Ionel Constantinescu. Inevitabil, forţe de tranziţie, puternice şi haotice, au împiedicat înfiinţarea unui muzeu de nivel internaţional la Bucureşti.

Tot într-o zi de 13 septembrie, dar cu doi ani înaintea lui Emil Ciocoiu, s-a născut şi pictorul Horea Paştina. Legenda spune că a descoperit pictura când fratele său, cu 12 ani mai mare, pictorul Ovidiu Paştina, a intrat la facultatea de profil din Cluj. Horea a studiat la Bucureşti, absolvind în 1973, la Ciucurencu. Artist de mare sensibilitate, cu o atmosferă subtilă şi de amplitudine, Horea Paştina se numără printre membrii fondatori ai grupului Prolog, din care mai făceau parte regretatul Paul Gherasim, Constantin Flondor, Constantin Paraschiv, Mihai Sârbulescu.

Mai spre zilele noastre, vorbim despre sculptoriţa Reka Csapo Dup, născută, desigur, într-o zi de 13 septembrie. A început studii de sensibilă grafică la Cluj-Napoca şi a absolvit mult mai trainica sculp-tură, la Bucureşti. Unde, în prezent, îşi împarte efortul între creaţia proprie şi catedra de sculptură de la UNArte.

Într-o zi de 13 septembrie s-a născut şi Spiru Vergulescu, pictorul citadinelor aparte, venite din lumi ideale. S-a născut în 1934 şi, acum, dacă nu s-ar fi grăbit să ne părăseas-că în 2007, ar fi împlinit 85 de ani. În Slatina natală a lăsat o casă-muzeu, iar la Bucureşti, pe Câmpineanu, o placă comemorativă a fost aşezată pe blocul unde a trăit o viaţă de lumină şi culoare alături de Gunka, frumoasa bulgăroaică care i-a însoţit viaţa şi opera şi care i-a "văzut" arta mai bine ca nimeni altcineva. În 2016, la Artmark, a apărut o întreagă colecţie Spiru Vergulescu. Am recunoscut lucrările adunate o viaţă întreagă, cu preţul unei adevărate averi, de pasionata colecţionară exclusiv Spiru Vergulescu care a fost Pompilia Dumitrescu. Printre ele se afla şi o pânză mai degrabă mică, cu un tânăr muzician aşezat la pian, cu ochii închişi. Este portretul postum, pictat după cutremurul din 1977, al tragicului pianist Tudor Dumitres-cu, nepot al colecţionarei şi fiul despre care pomeneam mai sus, al compozitorului Gheorghe Dumitrescu pe care serii întregi de specialişti l-au văzut în capul în bronz al lui Tudor Vladimirescu modelat de Gheorghe D. Anghel.

Şi acum, la încheiere, urez "La mulţi ani!", special, şi nu tradiţional, artiştilor sărbătoriţi astăzi, le garantez că sunt mari şi unici şi promit solemn că nu o să îi confund cu nimeni!