PLASAMENTE ALTERNATIVE Zilele culturale Eminescu

Dacă îţi place Eminescu, citeşte-i poezia, dacă nu îţi place şi ai argumente pentru asta, citeşte-i poezia, dacă nu îţi place pentru că aşa e moda, nu ne interesează, ce e modă, ca moda trece. Înainte de a fi poetul naţional, conştiinţa naţiunii, cel mai mare economist al ţării, haiduc al dreptăţii, filosof astrolog, singurul jurnalist de succes care nu va eşua în politică, înainte de toate acestea şi de multe altele, Eminescu este un poet, unul uriaş, probabil cel mai mare şi cu siguranţă poetul pe care trebuie să îl citim. Înainte de a spune ceva despre Eminescu, despre viaţa, bolile şi iubitele lui, despre lupta lui împotriva nedreptăţii, politicienilor şi a altor calamităţi sociale, citiţi o poezie scrisă de Mihai Eminescu.

Ştim "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?", autostrăzi, cum spun unii, şi multe altele, "La trecutu-ţi mare, mare viitor!", din tot sufletul. "Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă", ca-n "Împărat şi proletar", "Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentru-o ţigară, s-umplu norii de zăpadă. Cu himere!... Dar de unde?". Inevitabil, "Luceafărul", ca Lucifer sau ca astru, Luceafărul de dimineaţă, sau ca Venus, Luceafărul de Seară, sau Vega sau Sirius sau, pur şi simplu, "- Hyperion, ce din genuni/Răsai c-o-ntreagă lume". Ce vreţi, alte vremuri, "Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,/Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,/O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste/Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei".

Dar de ce vorbim noi acum de Eminescu, cam pe la Revelionul pe stil vechi, la o săptămână de Sfântul Ion Înaintemergătorul, când se termină sărbătorile de iarnă pe stil nou, şi ne întoarcem la muncă, pe stil vechi? Evident, datorită Zilei Culturii Naţionale, stabilită, prin lege, în 2010, ca fiind 15 ianuarie, ziua naşterii lui Mihai Eminescu. Ştim cu toţii că stabilirea zilei naşterii lui Eminescu ca Zi a Culturii Naţionale a urmat modelul stabilit de Spania şi de Cervantes. Miguel de Cervantes Saavedra, autorul lui Don Quijote, s-a născut în ziua de 29 septembrie a anului 1547, iar în Spania, 29 septembrie nu este ziua culturii naţionale. De fapt, nu apare nicăieri vreo Zi a Culturii Naţionale a Spaniei! Dacă nu este ziua de naştere, poate o fi ziua morţii lui Cervantes, 22 aprilie 1616. Acolo am avea ceva, dar pe 23 aprilie este Ziua Mondială a Cărţii, stabilită aşa pentru că în aceeaşi zi, 23 aprilie 1616, au murit Cervantes şi Shakespeare.

Atunci o fi după exemplul Portugaliei, care a stabilit o zi a culturii naţionale după naşterea marelui Camoes. Ar fi bine, doar că ziua naşterii lui Luís Vaz de Camtes este necunoscută, şi sunt ezitări şi cu anul, 1524 sau 1525. Ştim, însă, că a murit pe 10 iunie 1590, pentru că 10 iunie a devenit Ziua Naţională a Portugaliei, Ziua Comunităţii Portugheze, Ziua Camtes. Deci, stabilirea Zilei Culturii Naţionale în România de ziua de naştere a marelui său poet, Mihai Eminescu, nu se inspiră nici din Spania şi Cervantes, nici din Portugalia şi Camtes. Dar de unde vine această idee? Chiar din Expunerea de motive care a însoţit depunerea la Parlament a proiectului acestei legi. Astfel, chiar la primul punct, se menţionează că "mai multe ţări europene, printre care Spania şi Portugalia, au decis să aibă o zi a culturii lor; Spania a fixat-o în funcţie de data morţii lui Cervantes, iar Portugalia a stabilit ca data naşterii poetului lor naţional, Camtes, să fie ziua culturii portugheze". Informaţii greşite, aşadar, cel puţin în speţa portugheză, data naşterii lui Camtes nici măcar nu este cunoscută.

Dacă europenii nu au zile ale culturii naţionale, situaţia este mai răspândită în America Latină. Argentina, de exemplu, are o Día de la Cultura Nacional, pe 29 iulie, zi în care a murit, de asemenea, Ricardo Rojas, scriitor, publicist şi promotor al culturii din Argentina. Şi ONU a adoptat, în 2001, o rezoluţie care instituia, pe 21 mai, Ziua mondială pentru diversitate culturală, dialog şi dezvoltare.

Nu este absolut nimic rău în a avea o "zi a culturii naţionale", dimpotrivă, este foarte bine că s-a stabilit prin lege că într-o anumită zi ne vom mobiliza eforturile şi atenţia spre cultura naţională. Fără îndoială, problema vine din eficienţa stabilirii ei în ziua de naştere a lui Eminescu. Ziua lui Eminescu este o sărbătoare în sine, astfel că se suprapun mai multe elemente de interes şi, cum a fost în acest an, sărbătorirea a 170 de ani de la naşterea lui Eminescu a trecut în umbră alte momente culturale care nu se referă la Mihai Eminescu. Şi, să recunoaştem, mai este şi realitatea climatică, la noi este miezul iernii la 15 ianuarie, un pol de evenimente culturale cere temperaturi mai calde. Nici data de 15 iunie, când a murit Eminescu, nu era o idee mai bună pentru că, din nou, se suprapun şi se confundă temele. Cultura şi istoria culturii naţionale au multe date ce merită evidenţiate prin alegerea lor pentru a fi ziua naţională a sărbătorilor culturale ale românilor. Ungurii au ales drept zi naţională a culturii maghiare ziua de 22 ianuarie, deci tot de iarnă, ziua în care poetul Kölcsey Ferenc a încheiat, în 1823, poezia "Hymnus" care a devenit chiar textul imnului naţional al Ungariei.

Dintre memorabilia referitoare la Eminescu, fotografiile sunt cele mai importante şi mai preţioase. Este o adevărată epopee a fotografiilor poetului, începând cu legendarul cadrul surprins în 1869, când poetul avea 19 ani, în atelierul lui Jan Tamas din Praga. O fotografie despre care ni se spune că a fost făcută după acel clişeu a eşuat în încercarea de a fi vândută la licitaţia Historic dedicată lui Eminescu. Într-adevăr, casa Historic, care a debutat în mai trecut, a ţinut, pe 16 decembrie, licitaţia Mihai Eminescu - "Opere publicate şi cercetare critică" în care a propus această fotografie cu 500 de euro, dar nu a fost vândută. Oferta s-a axat masiv pe bibliofilie astfel că fotografiile au fost mai rare. Şi, totuşi, ultima sa imagine, cu mustaţa uriaşă, cu chipul pierdut, realizată cu vreo doi ani înainte morţii, a primit 1.600 de euro, prornind tot de la 500.

Cu câteva excepţii absolut notabile, volumele propuse nu au trecut de 200 de euro. Aşa cum am mai poves­tit, preţul cel mare a fost de 13 mii de euro, primiţi de colecţia primului sfert de secol al publicaţiei "Convorbiri literare". A urmat prima ediţie, cea de la Socec, a volumului "Poesii", de Mihail Eminescu, din 1884, care a primit 12 mii de euro. Ediţia Morţun din 1890, prima după moartea poetului, volumul "Proză şi versuri" a fost vândut cu o mie de euro iar prima ediţie, cea din 1887, a "Poesiilor" Veronicăi Micle, a primit 1.400 de euro.

Un exemplar din ediţia de exact acum 150 de ani a ziarului "Albina", apărut la Pesta, la 7/19 ianuarie 1870, conţinând debutul editorial al poetului, a fost vândut cu numai 1.800 de euro, probabil pentru că nu s-a sesizat importanţa sa. Mai mult, 2.250 de euro, pornind de la 600, a primit afişul filmului documentar din 1914 "Eminescu, Veronica, Creangă".