Din cauza precipitaţiilor sub formă de aversă înregistrate, în perioada 23 - 24 iunie, pe râul Argeş s-a creat o viitură în aval de lacul de acumulare Curtea de Argeş care a dus la prăbuşirea unui pod al CFR, dezafectat, pe malul şi în albia râului Argeş, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Pentru a evita crearea unui blocaj în albie ce poate afecta zonele riverane la viitoarele viituri, Administraţia Bazinală de Apă Argeş -Vedea a cerut reprezentanţilor CFR să degajeze urgent albia râului Argeş şi să ia toate măsurile necesare pentru punerea în siguranţă a obiectivului pe care îl au în administrare.