Politica europeană

Pe măsură ce se ascute "lupta de clasă" dintre componentele politice ale alianţei de guvernare şi ale Alianţei DA, mesajele privind posibila întîrziere a integrării europene a României devin tot mai insistente. Tonul l-a dat, ca de obicei în ultima vreme, Germania. De data aceasta, nu un parlamentar oarecare, ci chiar actualul Cancelar, Gerhard Schroeder. "Integrarea României şi a Bulgariei ar putea fi amînată cu cîţiva ani", preia ecoul şi Financial Times, dovedindu-ne că, în lumea finanţelor britanice şi europene, cele două ţări nu sînt încă văzute cu ochi buni. Tot ca de obicei, scena politică românească pare oarbă şi surdă la aceste semnale, preocupată cum este de a scormoni în mizeria pe care singură o produce, zi de zi, în "proporţie de masă".

O primă interpretare, la suprafaţa evenimentelor, ne spune că aceste declaraţii nu fac decît să reflecte starea de fapt din cele două ţări. Bulgaria, deşi a avut alegeri, nu pare capabilă să instaleze o formulă stabilă de guvernare, balansînd între formule de compromis şi alegeri anticipate. România se căzneşte să facă alegeri anticipate, deşi are formule de guvernare la dispoziţie. Reziduurile de putere deţinute de PSD, în formula actualei puteri, par să genereze o reacţie de adversitate atît de profundă, mai ales la Cotroceni, încît alegerile anticipate sînt considerate singura soluţie de fond, acceptabilă. În aceste condiţii de turbulenţă politică şi concentrare exclusivă pe ţintele electorale, guvernarea devine inconsistentă, cînd este vorba de reformele necesare integrării. Concluzia vine de la sine, momentul decisiv trebuie amînat, atît cît permit procedurile prevăzute în tratate sau chiar mai mult, dacă este nevoie. Chiar dacă argumentele invocate de această abordare sînt reale şi destul de puternice, ea are o slăbiciune de fond: pune totul în cîrca noastră. Ca şi cînd mişcările Europei sînt dictate 100% de ceea ce facem sau spunem noi. Or, experienţa şi un minimum de considerente teoretice ne arată că o asemenea viziune este profund eronată. Europa se mişcă politic după interesele ei şi numai după aceea se uită la ceea ce fac sau spun alţii. Dacă nu ar fi fost aşa, România şi Bulgaria, dar şi o bună parte din ţările estice deja integrate, ar mai fi stat şi acum la coadă, aşteptînd să se întredeschidă măcar o fereastră către UE, necum să fie primite pe uşa din faţă!

O altă perspectivă de interpretare a acestor semnale, care ar trebui să preocupe şi să îngrijoreze Bucureştiul, se organi-zează în jurul argumentului electoral. Germania se află deja în plină campanie pentru alegeri. Temele celor doi candidaţi, Schroeder şi Merkle, se concentrează, în principal, în jurul problemelor interne, cu deosebire ale celor economice. Cu toate acestea, dosarul european nu poate fi cu totul ignorat. Electoratul german pare sensibil atît la chestiunea "extinderii forţate" a UE, pentru care are sentimentul că plăteşte o notă prea încărcată, cît şi la tema eşecului constituţiei europene, pe care parlamentul german a aprobat-o. În plus, extinderea a introdus problema, extrem de controversată, a aderării Turciei. Grăbiţi să tamponeze eventuale reacţii negative, atît liderul CDU cît şi al SPD, au tăbărît pe aderarea României şi Bulgariei, cerînd amînarea. Totul pare, din această perspectivă, o manevră electorală. Chiar dacă lucrurile stau aşa, nu se explică de ce atît de influentul FT s-a grăbit să reia pe o pagină de maximă vizibilitate tema. Cu atît mai mult cu cît premierul Blair pare mai degrabă înclinat pentru varianta respectării termenelor "naturale" ale actualei extinderi cu Bulgaria şi România.

Întrebarea ne aduce mai aproape de o perspectivă ceva mai puţin convenţională. România s-ar putea afla, în continuare, în centrul unei confruntări de interese financiare şi economice, la nivel european, care nu a fost tranşată. Amînarea integrării este doar o mutare, menită să creeze timpul necesar obţinerii "victoriei finale". Care ar putea fi aceste interese? Un prim nucleu, nu tocmai neglijabil, ca cifră de afaceri şi influenţă politică, este cel legat de petrol! Chiar dacă nu la nivelul unui membru OPEC, România continuă să fie un mare operator în această zonă de afaceri, mai ales pe partea de prelucrare şi distribuţie. "Scandalurile" în mijlocul cărora s-au aflat în ultimul an cele mai importante personaje din lumea afacerilor petroliere de la noi, implicarea la cel mai înalt nivel politic, devin episoade ale confruntării care se dă pentru controlul "zonei de afaceri petroliere" din România. Miza este uriaşă, mai ales că ea se joacă nu doar pe relaţia Vest, ci are un impact masiv şi pentru Rusia, pentru politica ei de recîştigare a influenţei economico-politice în spaţiul european. În afara petrolului, piaţa românească mai conţine două "geme": energetica şi transporturile. În ambele domenii, nevoia de restructurare şi retehnologizare, adică de investiţii masive, este semnificativă. La orizontul viitoarelor decenii se profilează afaceri substanţiale cu statul Român. Sigure şi exprimate în cifre din zona miliardelor de euro. Un balon de oxigen pentru economii aflate în quasi-stagnare, cum sînt cele Germaniei sau Franţei. Ce politician ar putea să ignore un asemenea potenţial!

Dacă această din urmă interpretare economico-politică este mai apropiată de realitate, atunci, inclusiv celebrele remarci ale Preşedintelui Băsescu privind "grupurile de interese" din jurul Primului Ministru, capătă o semnificaţie mult mai clară şi mai cuprinzătoare. Nu de interese ale unor grupuri interne este vorba, ci de unele mult mai mari, de anvergură europeană. Din această perspectivă, chiar competiţia politică din România poate fi citită ca o cursă pentru obţinerea "acreditării" de garant al acestor interese europene, care se exprimă fără echivoc faţă de România.