Politicieni pe piaţa muncii

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 7 iunie 2011

Cătălin Avramescu

Zilele trecute a fost numit drept Ministru al Muncii un fost coleg, de profesie sociolog. În câteva minute de la aflarea ştirii au apărut comentariile "specialiştilor". Recordul derapajului de la logica elementară îl deţine, cred, o moderatoare care îşi întreba pe un ton indignat invitaţii: "Ce legătură este între sociologie şi Muncă?".

A apărut o nouă slujbă, aşadar, pe piaţa muncii. Personaje care sfidează evidenţa. Şi pentru că veni vorba, să vedem cum evidenţa a fost şi continuă să fie sfidată chiar cu referire la piaţa muncii.

Acum trei ani, la începutul crizei, politicieni şi comentatori, deopotrivă, ne asigurau că vine Apocalipsa şomajului. Titlurile de pe ecrane anunţau disponibilizări în masă. Reporterii căutau pe străzi oameni care cereau un loc de muncă.

Am mai spus-o şi am să o mai repet. Şomajul nu este, acum, principala problemă structurală în această ţară. Dimpotrivă. Unul dintre meritele actualului Executiv este ţinerea sub control sau chiar diminuarea şomajului în contextul crizei economice.

Să examinăm din nou cifrele. Ultimele date, în România, sunt de la sfârşitul lunii aprilie, când rata şomajului era de 5,4%, pe o tendinţă descrescătoare. Altfel spus, şomajul a ajuns aproape de cotele scăzute existente în România în perioada precedentă de creştere economică.

Pentru că există o înclinaţie, la unii, de a ne considera cei mai năpăs-tuiţi de istoria recentă, să examinăm acum ultimele cifre de la Eurostat. Spania a trecut de 20%. Irlanda a trecut de 14%. Ungaria se apropie de 12%. Portugalia a de-păşit acest prag. Bul-garia are 11,4%.

Chiar şi state despre care ni se spunea că au navigat cu bine pe oceanul Crizei s-au ales cu un şomaj monumental. Croaţia şi Slovacia au, fiecare, 13,9%. Polonia are 9,3%. Zona euro are o medie de asemenea mare (9,9%).

Pentru a ne lămuri cât de serioasă este această problemă, să observăm că ţări care în mod tradiţional aveau rate scăzute ale şomajului acum figurează în statistici la nivele considerabile. Statele Unite, cu 9%. Suedia 7,4%. Danemarca 7,2%.

Există câteva state, foarte puţine, care stau mai bine ca România. Aus-tria şi Olanda, cu 4,2%, şi Luxemburg, cu 4,5%.

Desigur, o slujbă medie în Franţa (şomaj 9,4%) este cu totul altceva decât o slujba medie în România. Însă eu mă refer acum strict la rata şomajului. Scăzută şi în scădere. Ceea ce pe unii pare să îi supere foarte tare.

Într-o ţară normală, politicienii care continuă să sfideze evidenţa ar trebui să plece în şomaj. La noi însă, dizertează în fiecare seară la televizor despre cât de rău este când ieşim din recesiune.

Unii vor spune că poate este ceva în neregulă cu statisticile. Eurostat nu afişează rata pe care, la noi, o afişează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Dar, Eurostat nu afişează cifrele la zi nici pentru Marea Britanie, Estonia, Norvegia şi Japonia.

Am stat de vorbă cu un cunoscut care lucrează în economia reală. Are un restaurant într-un cartier vechi din Bucureşti. Zilele trecute mi se plângea că nu vine nimeni să se angajeze pe două job-uri pe care le ţine afişate de o lună de zile. Îmi pare rău pentru el, dar nu cred că cineva îi va bate la uşă prea repede. În Bucureşti, şomajul este pe undeva în jur de 2%. Adică, practic vorbind, aproape zero.

Restaurantul cu pricina este într-o zonă pitorească a Bucureştilor, un amestec fascinant, cu vile frumoase şi grădini cu trandafiri alături de magherniţe care stau să cadă. Am observat că străzile şi curţile erau pline de oameni care, ca să mă exprim caritabil, trăgeau mâţa de coadă în după-amiaza aceea de iunie, la un şpriţ sau la o partidă de table, cu scaunele scoase pe trotuar. "Cazuri sociale", ar spune politicienii Stângii. Iar la o sută de metri mai încolo, patronul restaurantului aştepta de o lună de zile să vină cineva să ocupe cele două locuri de muncă...

Nu pretind că lucrurile sunt simple. Sociologii şi economiştii ştiu că există diferite categorii de şomeri. Spre exemplu, un gen de şomaj este şomajul fricţional, generat de angajaţii care se mută dintr-un loc de muncă în altul, un lucru de aşteptat în condiţiile în care domenii întregi ale economiei se restructurează. Şi că după o recesiune şomajul revine la un nivel mai scăzut cu o viteză mai scăzută decât aceea cu care a crescut în timpul recesiunii.

Problemele noastre nu sunt atât cu nivelul general al şomajului, cât cu distribuţia sa în teritoriu. Iar aceasta este o problemă care ţine şi de administraţia locală. Judeţele cele mai afectate de şomaj sunt conduse de Uniunea Socialistă: Vaslui (peste 10%), Dolj şi Teleorman (peste 9%). Cu rate ale şomajului aproape duble faţă de media naţională.

Abordările ideologice nu ne vor duce nicăieri. Sloganuri de genul "Un milion de noi locuri de muncă, dacă câştigăm alegerile!" nu au nici un suport în realitate, când numărul brut al şomerilor a ajuns la sub jumătate de milion. Este nevoie de o abordare tehnică, profesională, centrată nu pe numărul, ci pe calitatea locurilor de muncă.

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Da domnule Catalin; asa este. Necazul pentru tara ar fi daca, din nou, stanga va pacali Moldova (si nu numai), iar dupa aceea (din nou) moldovenii (mare parte) vor accepta sa continue in saracie si sa -si duca traiul -de azi pe maine, din subventiile primite pentru voturile date. 

    Pai Cataline, zici de moderatoare ca derapeaza de la logica, dar dumneata de la ce derapezi? Pai te pornishi cu manie proletara pe "specialistii care sfideaza realitatea" si mai departe ai mers printre uluci, sa'mi demonstrezi ce bine stam noi cu ocuparea fata de saracii spanioli gratie bravului guvern Boc. Sa deduc de aici ca stand asa bine n'o sa fie probleme cu colegul de la minister si deci poa sa fie sociolog mai departe... ca alta legatura nu vad intre cele doua idei...sau aia cu Lazaroiu era un pont nou si aveai pregatit deja articolu cu somajul si ai pus aia de kiki...

    auzi, da daca tot ai abordat'o, ... ce zici de derapajele de la consecventa? Ca dl Lazaroiu deunazi demisionase de la cotroceni cu pricini de fata mare, ca el e analist si ca sa nu'si denatureze analize clarvizionare cu scufite rosii si albe ca zapada a zis ca se duce sa predice din pustie, sa nu zica lumea c'ar fi cu cineva...si ups, a cazut in fund direct la un minister intr'un guvern cam politic...binenteles, el ca specialist, ca doar e sociolog... totusi cuvinte precum consecventa au ceva cu morala voastra pretinsa de dreapta? 

    1. Maestre Natafletz,corect se zice ,din cate stiu, : ce are Sura cu prefectura? raspunsul este :Sura este amanta prefectului ! Zicala nu precizeaza daca prefectul se afla sau nu la Cotroceni! In ce-l priveste pe Catalin,numit si ambasator undeva,nu stim inca unde, arde si d-sa gazul intr-un editorial partizan. In ce-l priveste pe noul ministru al muncii ,din dispozitia dlui V.Magureanu ,va fi numit ,spre toamna, zic gurile rele,primministru! Seful sau cotrocenist i-a promis 500 milioane dolari de la BERD.Nu e clar pentru ce! Vom vedea . Asa ,dl Boc devine neprihanit,printr-o microinterventie chirurgicala ,de tip politic iar dl Lazaroiu ajunge unde-l planteaza papusarii din umbra! Un personaj politic, important ,afirma ca dl Lazaroiu este o cartita bine amplasata de Cotroceni ! Vom trai si vom vedea pana in septembrie ,anul acesta 2011,cand locatarul temporar de la Cotroceni ,reamintesc,este chemat in fata unui tribunal federal new-yorkez,in calitate de martor in procesul lui Victor Bout! De la martor ,la complice, nu-i decat un pas !

    Dl. concilier prezidential nu doar derapeaza de la logica, ci face drifturi cu frana de mana ;)

    Oare de ce nu isi ia dansul un job de proba la restaurantul prietenului ? 

    Asa, ca sa vada cum e in economia reala... si as vrea sa-l vad apoi la medicul de familie, cand i se spune ca CNP-ul lui "nu figureaza asigurat" ;)  

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb