Politicieni pe piaţa muncii

Zilele trecute a fost numit drept Ministru al Muncii un fost coleg, de profesie sociolog. În câteva minute de la aflarea ştirii au apărut comentariile "specialiştilor". Recordul derapajului de la logica elementară îl deţine, cred, o moderatoare care îşi întreba pe un ton indignat invitaţii: "Ce legătură este între sociologie şi Muncă?".

A apărut o nouă slujbă, aşadar, pe piaţa muncii. Personaje care sfidează evidenţa. Şi pentru că veni vorba, să vedem cum evidenţa a fost şi continuă să fie sfidată chiar cu referire la piaţa muncii.

Acum trei ani, la începutul crizei, politicieni şi comentatori, deopotrivă, ne asigurau că vine Apocalipsa şomajului. Titlurile de pe ecrane anunţau disponibilizări în masă. Reporterii căutau pe străzi oameni care cereau un loc de muncă.

Am mai spus-o şi am să o mai repet. Şomajul nu este, acum, principala problemă structurală în această ţară. Dimpotrivă. Unul dintre meritele actualului Executiv este ţinerea sub control sau chiar diminuarea şomajului în contextul crizei economice.

Să examinăm din nou cifrele. Ultimele date, în România, sunt de la sfârşitul lunii aprilie, când rata şomajului era de 5,4%, pe o tendinţă descrescătoare. Altfel spus, şomajul a ajuns aproape de cotele scăzute existente în România în perioada precedentă de creştere economică.

Pentru că există o înclinaţie, la unii, de a ne considera cei mai năpăs-tuiţi de istoria recentă, să examinăm acum ultimele cifre de la Eurostat. Spania a trecut de 20%. Irlanda a trecut de 14%. Ungaria se apropie de 12%. Portugalia a de-păşit acest prag. Bul-garia are 11,4%.

Chiar şi state despre care ni se spunea că au navigat cu bine pe oceanul Crizei s-au ales cu un şomaj monumental. Croaţia şi Slovacia au, fiecare, 13,9%. Polonia are 9,3%. Zona euro are o medie de asemenea mare (9,9%).

Pentru a ne lămuri cât de serioasă este această problemă, să observăm că ţări care în mod tradiţional aveau rate scăzute ale şomajului acum figurează în statistici la nivele considerabile. Statele Unite, cu 9%. Suedia 7,4%. Danemarca 7,2%.

Există câteva state, foarte puţine, care stau mai bine ca România. Aus-tria şi Olanda, cu 4,2%, şi Luxemburg, cu 4,5%.

Desigur, o slujbă medie în Franţa (şomaj 9,4%) este cu totul altceva decât o slujba medie în România. Însă eu mă refer acum strict la rata şomajului. Scăzută şi în scădere. Ceea ce pe unii pare să îi supere foarte tare.

Într-o ţară normală, politicienii care continuă să sfideze evidenţa ar trebui să plece în şomaj. La noi însă, dizertează în fiecare seară la televizor despre cât de rău este când ieşim din recesiune.

Unii vor spune că poate este ceva în neregulă cu statisticile. Eurostat nu afişează rata pe care, la noi, o afişează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Dar, Eurostat nu afişează cifrele la zi nici pentru Marea Britanie, Estonia, Norvegia şi Japonia.

Am stat de vorbă cu un cunoscut care lucrează în economia reală. Are un restaurant într-un cartier vechi din Bucureşti. Zilele trecute mi se plângea că nu vine nimeni să se angajeze pe două job-uri pe care le ţine afişate de o lună de zile. Îmi pare rău pentru el, dar nu cred că cineva îi va bate la uşă prea repede. În Bucureşti, şomajul este pe undeva în jur de 2%. Adică, practic vorbind, aproape zero.

Restaurantul cu pricina este într-o zonă pitorească a Bucureştilor, un amestec fascinant, cu vile frumoase şi grădini cu trandafiri alături de magherniţe care stau să cadă. Am observat că străzile şi curţile erau pline de oameni care, ca să mă exprim caritabil, trăgeau mâţa de coadă în după-amiaza aceea de iunie, la un şpriţ sau la o partidă de table, cu scaunele scoase pe trotuar. "Cazuri sociale", ar spune politicienii Stângii. Iar la o sută de metri mai încolo, patronul restaurantului aştepta de o lună de zile să vină cineva să ocupe cele două locuri de muncă...

Nu pretind că lucrurile sunt simple. Sociologii şi economiştii ştiu că există diferite categorii de şomeri. Spre exemplu, un gen de şomaj este şomajul fricţional, generat de angajaţii care se mută dintr-un loc de muncă în altul, un lucru de aşteptat în condiţiile în care domenii întregi ale economiei se restructurează. Şi că după o recesiune şomajul revine la un nivel mai scăzut cu o viteză mai scăzută decât aceea cu care a crescut în timpul recesiunii.

Problemele noastre nu sunt atât cu nivelul general al şomajului, cât cu distribuţia sa în teritoriu. Iar aceasta este o problemă care ţine şi de administraţia locală. Judeţele cele mai afectate de şomaj sunt conduse de Uniunea Socialistă: Vaslui (peste 10%), Dolj şi Teleorman (peste 9%). Cu rate ale şomajului aproape duble faţă de media naţională.

Abordările ideologice nu ne vor duce nicăieri. Sloganuri de genul "Un milion de noi locuri de muncă, dacă câştigăm alegerile!" nu au nici un suport în realitate, când numărul brut al şomerilor a ajuns la sub jumătate de milion. Este nevoie de o abordare tehnică, profesională, centrată nu pe numărul, ci pe calitatea locurilor de muncă.