POLITICIENII OLANDEZI, NEMULŢUMIŢI DE MAJORAREA SALARIULUI DIRECTORULUI ING Şeful ING - salariu de aproape 3 milioane de euro, anual

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 martie 2018

Şeful ING - salariu de aproape 3 milioane de euro, anual

Liderul Partidului Ecologist: "Pe ce lume trăiesc şefii de la ING?"

Ministrul olandez de Finanţe: "Majorarea salariului directorului ING este «excesivă»"

În perioada crizei financiare, ING a fost susţinută cu banii contribuabililor

Consiliul de Administraţie de la banca olandeză ING a decis să majoreze salariul directorului general Ralph Hamers cu aproximativ 50%, până la trei milioane de euro anual, însă această decizie a fost criticată de politicienii olandezi, având în vedere că în perioada crizei financiare ING a fost susţinută cu banii contribuabililor, informează AP.

Conform detaliilor publicate ieri de ING, începând din 2018 CEO-ul Ralph Hamers va primi un salariu fix de 1,75 milioane euro, la care se vor adăuga acţiuni suplimentare în valoare de 50% din salariul său fix. Având în vedere că pentru majorare nu a fost fixat niciun obiectiv de performanţă, aceasta nu este afectată de reglementarea privind restricţionarea bonusurilor la 20% din salariul fix, în vigoare în instituţiile financiare olandeze.

Banca susţine că noul pachet de recompensare a directorului general "este complet în linie cu principiile codului de guvernanţă corporatistă din Olanda".

În replică, liderul Partidului Ecologist, Jesse Klaver, s-a întrebat retoric "pe ce lume trăiesc şefii de la ING?".

La rândul său, ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra, a apreciat că majorarea salariului directorului ING este una "excesivă", apreciind că aceasta nu va restabili încrederea opiniei publice în sectorul bancar.

Guvernul olandez a cheltuit miliarde de euro pentru a susţine ING în timpul crizei financiare mondiale din 2008, bani care au fost rambursaţi între timp de bancă.

ING Bank oferă servicii bancare unui număr de aproape 37 milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi - companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice, potrivit Agerpres. În 2017, ING Bank Româ­nia a înregistrat venituri totale de 1,433 miliarde lei în 2017, iar profitul net s-a ridicat la 493 milioane lei. ING Bank România se situează pe locul 6 în sistemul bancar românesc, după active.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. BT a fost salvata de la FALIMENT cu banii cetatenilor Romaniei , prin BNR ,

    iar acum isi impart intre ei profiturile , in timp ce Statul Roman si implicit cetatenii Romaniei au ramas cu buzele umflate !!! 

    1. Nu chiar , ing a dat banii...inapoi.

      In occident statele au nationalizat banci cu probleme , ulterior le revand actiuni si mai recup.din pierderi (rbs in uk de ex)

      Ing a imprumutat cu dob. Si nu modica. Pe vremea aia bce nu cumpara oblig.ale statului olandez ,ca sa zici ca ,indirect bce a pompat bani.

      Abn a fost nationalizata , parca. 

    Brut sau net?

    1. are diploma in IT, deci sunt apropiate ;)

    Ce destepti sunteti toti :) Faptul ca bancile de peste tot cumpara titluri de stat (adica "salveaza" statele) on a regular basis nu se pune, nu? Adica e OK ca bancile sa imprumute MEREU si FARA NUMAR statele, dar cand au si bancile nevoie o data la 100 de ani de injectii de capital, gata, e moarte de om :)) Sfanta mare prostie ...

    1. Si daca statele s-ar impru.uta de la cetateni ?

      Si nu ar mai garanta dwpozitele bancare, ci doar pe cele de la trzorerie? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb