Deputatul PSD Victor Ponta a declarat astăzi, la Parlament, că a observat faptul că Liviu Dragnea este prieten cu Bogdan Diaconu, exprimându-şi speranţa că liderul social-democraţilor nu va dispărea precum Sebastian Ghiţă.
Întrebat dacă s-a pus problema înfiinţării unui partid naţionalist, Ponta a spus: "A pus problema domnul Dragnea şi o să îl întreb când vreau să fac altceva în politică. Am văzut că e prieten cu Bogdan Diaconu acum, am înţeles că a discutat dânsul cu Diaconu. Foarte bine".
Ponta şi-a exprimat speranţa că Liviu Dragnea nu va dispărea precum fostul deputat Sebastian Ghiţă, având în vedere prietenia acestuia cu Bogdan Diaconu, relatează News.ro.
Fostul premier a adăugat: "Important este că acum domnul Diaconu nu mai este prietenul lui Sebi Ghiţă, e prietenul lui Liviu Dragnea. Sper să nu dispară şi Liviu acum".
El a mai spus că Liviu Dragnea "îl tot trimite" la alte partide, deşi a fost doar în PSD, în comparaţie cu actualul lider al social-democraţilor. Ponta a conchis: "Am văzut că domnul Dragnea mă tot trimite la alte partide, eu nu am fost decât în PSD, nu am fost în alte partide. Dânsul a mai fost în alte partide".
Bogdan Diaconu a înfiinţat, după ce a părăsit PSD, Partidul România Unită (PRU), formaţiune naţionalistă, din care făcea parte şi Sebastian Ghiţă.
Liviu Dragnea a declarat duminică seara, la Antena 3, că Bogdan Diaconu l-a informat de faptul că Victor Ponta i-a sugerat să se implice într-un nou proiect politic. Liderul PSD a precizat că Diaconu l-a asigurat că nu se asociază cu nimeni, nici cu fostul premier, nici cu Daniel Constantin.