PONTA, DESPRE PENSIILE SPECIALE ALE SENATORILOR ŞI DEPUTAŢILOR: "Parlamentul poate să decidă singur în privinţa pensiilor speciale"

Ziarul BURSA #Politică / 21 aprilie 2015

"Parlamentul poate să decidă singur în privinţa pensiilor speciale"

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat ieri că Parlamentul poate să decidă în privinţa pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

"În ceea ce mă priveşte, mai am totuşi foarte mult până la încheierea mandatului", a afirmat Ponta, la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus recent la Parlament, după ce iniţiatorii au strâns 256 de semnături pentru susţinerea lui, atât din arcul majorităţii guvernamentale, cât şi de la opoziţie, a declarat unul dintre iniţiatori, deputatul PSD Petre Daea. Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari prevede că un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizaţie specială de 4.000 de lei, a mai spus Petre Daea.

Indemnizaţia de parlamentar ar urma să se actualizeze ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată.

Potrivit calculelor iniţiatorilor, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizaţie specială de 4.000 de lei, iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei.

POCORA(PNL): "Ponta să spună clar dacă susţine sau nu legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor"

Vicepreşedintele PNL Cristina Pocora îi cere premierului Victor Ponta să anunţe clar dacă susţine sau nu legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor şi să precizeze, totodată, dacă a demisionat din funcţia de deputat.

Cristina Pocora susţine într-un comunicat: "Îi solicit lui Victor Ponta, dacă are un minim respect pentru cei care l-au votat sau pentru cei care urmăresc cu atenţie declaraţiile sale publice, să anunţe oficial dacă a demisionat din calitatea de deputat sau să recunoască faptul că a minţit. Îi cer, totodată, lui Victor Ponta să dea dovadă de bărbăţie şi să spună clar dacă susţine sau nu această lege privind pensiile speciale, iniţiată de 180 de parlamentari PSD".

De asemenea, politicianul îl acuză pe premier că "şi-a dat adevărata măsură a modului în care înţelege să facă politică atunci când a spus că votează împotriva unui proiect controversat, ca deputat, deşi îl susţine, ca premier".

"Astăzi, fiind pus într-o situaţie similară şi întrebat despre un alt proiect controversat, cel privind pensiile speciale, Ponta a răspuns precizând nici mai mult nici mai puţin că nu este deputat, ci preşedinte al PSD şi prim-ministru. În aceste condiţii, există două variante logice: ori Ponta a demisionat din Camera Deputaţilor şi nu se ştie nimic oficial, ori minte atunci când spune că nu este deputat, negând evidenţa", mai afirmă Pocora.

Mircovici: Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari, trimis către Birourile permanente reunite

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost trimis către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, a anunţat ieri secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.

Oficialul a spus: "Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor a fost trimisă pentru a fi prezentată în şedinţa comună a Birourilor permanente ale celor două Camere".

El a adăugat că nu a avut loc nicio discuţie în Biroul permanent al Camerei referitoare la retragerea semnăturilor liberalilor de pe proiectul de lege.

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat ieri, potrivit Agerpres, că preşedintele Klaus Iohannis a fost informat despre faptul că sunt în curs de retragere semnăturile liberalilor de pe proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.

Senatorul Mihaela Popa cere parlamentarilor ieşeni să îşi retragă semnătura de pe proiectul privind pensiile speciale

Senatorul Mihaela Popa şi le solicită tuturor senatorilor şi deputaţilor de Iaşi să îşi retragă semnătura de pe propunerea legislativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Ea a declarat ieri că, în prezent, România nu îşi permite nici financiar, nici moral o propunere legislativă cu privire la majorarea pensiilor speciale.

Mihaela Popa a spus: "România are una dintre cele mai mici pensii medii din Europa, cea mai mare rată de abandon şcolar din cauza sărăciei, alocaţia pentru copii a rămas la cuantumul de 42 lei, sistemul medical din România ocupă penultimul loc, al 35-lea, în Indexul european al sistemelor medicale 2014, iar acordarea indemnizaţiei pentru mame încă întâmpină mari nedreptăţi. Când ne confruntăm cu atâtea probleme stringente ale societăţii, nu putem să avem ca prioritate pensiile speciale. Le cer colegilor mei parlamentari de Iaşi care au semnat iniţiativa să facă un gest de demnitate, să îşi retragă semnătura de pe acest proiect de lege şi să demonstreze că Iaşiul poate fi un model de profesionalism şi integritate, un model de Capitală Culturală Europeană".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Stati cuminti; Presedintele nostrum (doar noi l-am ales, nu?) care-si doreste o Romanie a lucrului bine facut, nu va promulga o asemenea ticalosie.

    Cum sa fie deacord ca cei care, cocotati la bucate, acumuland averi prin interpusi) sa mai ia si pensii nesimtite. Incet, incet o sa-l regretam pe Basescu. 

    Am auzit o motivare a pensilor nesimtite pe faptul ca ar compensa jignirile suportate de catre parlamentari pe perioada mandatului.

    Oare cine-i impiedica sa se comporte in asa fel incat sa ceara pensii speciale (pardon:nesimtite) motivate de "maretele realizari" din perioada mandatului? 

    Probabil ca presedintele va respinge legea pentru a arata ca nu o considera oportuna.

    Dar sa speram ca nu o va face doar pentru imaginea lui.

    Fiindca atunci parlamentul i-ar putea-o retrimite inapoi. Si atunci ar fi normal ca el sa ajute putin la destramarea actualului parlament socialist si sa declanseze alegeri anticipate. Atunci ar putea avea si guvernul "lui" si le-ar arata si celor din diaspora ca lucrurile trebuie facute intr-adevar pas cu pas si nu heirupist in stil romanesc, ar putea avea si o majoritate parlamentara, ar putea ajuta si DNA-ul sa creasca viteza cercetarii politicienilor corupti etc. Sa speram ca asa va face. 

    1. ....ar fi normal ca el sa ajute putin la destramarea actualului parlament socialist si sa declanseze alegeri anticipate.

      !? poti sa ne explici cum ar putea s-o faca? practic?

       

    Unde esti Traiane, Doamne?

    Bine ai spus: sistem ticalosit si pensii nesimtite. Deja, iti ducem dorul. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb