Premierul Victor Ponta a anunţat că alegerile europarlamentare şi referendumul pentru revizuirea Constituţiei se vor desfăşura pe 24 şi 25 mai, având baza legală prin OU 103/2009 aprobată de Guvernul Boc.
El a arătat că Ordonanţa de Urgenţă 103/2009, avizată inclusiv de prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, atunci în calitate de ministru al Justiţiei, prevede posibilitatea cumulării referendumului cu alte tipuri de alegeri.
"Înainte de şedinţa de Guvern am avut o discuţie cu ministrul de Interne, cu celelalte instituţii, în vederea pregătirii tuturor procedurilor pentru desfăşurarea alegerilor europarlamentare şi pentru desfăşurarea referendumului privind modificarea Constituţiei. Aceste proceduri trebuie să fie adoptate la nivel de lege, de Hotărâre de Guvern, de norme, cu 90 de zile înainte de data de 25 mai", a precizat Ponta.