Poporul şi democraţia

Multitudinea de activităţi publice pe care partidele, organizaţiile neguvernamentale, presa şi chiar cetăţenii liberi le desfăşoară, cu titlu de campanie electorală, în numele cauzei "Pro sau Contra Băsescu", a atins abisuri greu de imaginat în materie de aberaţii juridice şi politice.

Definiţia însăşi a conceptului de "campanie electorală" a fost radical schimbată, pentru a fi redusă la procedura simplă conform căreia orice este permis şi orice poate fi spus în faţa camerei de luat vederi şi a microfonului, a publicului adunat să-i asculte pe actorii noii telenovele politice "Suspendat pentru o vară"! Doar aerul cu care sunt pronunţate cuvintele trebuie să fie serios şi cît mai înflăcărat posibil, menit să transmită publicului încrîncenarea cauzei şi fiorul acela "mobilizator" capabil să-l determine a pune în urnă votul care se aşteaptă de la el.

Partizanii Preşedintelui sus­pendat au găsit că linia cea mai bună de construcţie a poziţiilor politice care-i vor asigura revenirea în triumf la Cotroceni este "opoziţia". În primul rînd cu "Parlamentul", apoi cu "Oligarhii", în sfîrşit, cu toţi şi cu orice i-ar sta împotrivă. Soluţia găsită de artizanii campaniei pro-Băsescu s-a bazat pe o logică directă: Parlamentul l-a suspendat pe Preşedinte - Parlamentul este inamicul! Cîteva ezitări între Parlament şi parlamentari nu fac mare diferenţă în desenul şi obiectivele acestei abordări. De unde înainte de a deveni Preşedinte, Traian Băsescu promitea să-i tragă în ţeapă pe liderii PSD, responsabili de alcătuirea, perfecţionarea şi exploatarea eficientă a "sistemului ticăloşit", azi sunt vizaţi, pentru odioasa pedeapsă, cei 322 de parlamentari care au votat decizia de suspendare a Preşedintelui. Aceiaşi în faţa cărora a jurat să apere şi deci să respecte Constituţia, aceiaşi pe care i-a pus la lucru pentru a-i detrona pe Năstase şi Văcăroiu din fotoliile de preşedinţi ai Camerei şi Senatului, aceiaşi pe care s-a bazat pentru promovarea legilor Alianţei DA, atît cît a funcţionat ea. Pentru a accentua credibilitatea formulei, "ţepele" au fost ridicate, simbolic desigur, într-unul din parcurile publice ale Bucureştilor, contribuind astfel la creşterea calităţii vizuale a cîmpului de civilizaţie citadin, realizînd, în sfîrşit, visul de a face din capitala României un loc al secolului XXI. Fără să ezite prea mult, Preşedintele a împins "opoziţia" cu Parlamentul la limită: ori-ori! Votul de la 19 mai este, în viziunea propusă de această abordare, unul care va prăbuşi legitimitatea juridică şi politică a uneia dintre cele două instituţii, Parlamentul sau Preşedintele. Cine mai are timp să observe că votul pe care sunt chemaţi să-l dea electorii la acest referendum nu se referă la instituţii, ci la persoane. Mai precis la o singură persoană, cea a lui Traian Băsescu. Întrebarea la care trebuie să răspundă electoratul nu este dacă desfiinţăm instituţia Preşedintelui sau pe cea a Parlamentului, dacă le reformăm pe vreuna dintre ele, dacă schimbăm Constituţia care reglementează atît de rău relaţiile dintre ele, ci dacă persoana Traian Băsescu, din punct de vedere politic, al credibilităţii personale, mai este sau nu aptă să exercite atribuţiile mandatului de Preşedinte. Cel de-al doilea arac pe care se sprijină poziţia pro-Băsescu este "întoarcere la popor"! În orice democraţie, de la Revoluţia Franceză încoace, subiectul politic deţinător unic şi inalienabil al atribuţiilor autorităţii şi suveranităţii, în numele cărora se exercită guvernarea, este "Naţiunea". Noţiune politică prin excelenţă, care în ipos­tază juridică echivalează cu aceea de "cetăţean colectiv", chemat să exprime prin vot, direct, secret, egal şi universal, "voinţa ei". Recursul la o noţiune pre-democratică este o greşeală, nu doar din perspectiva "teoriei politice", cît mai ales din perspectiva experimentelor anti-democratice din istoria recentă a României. Ieşirea din cadrul democraţiei a fost justificată de şi prin recursul la "popor" şi "voinţa populară" de toate regimurile dictatoriale care au parazitat societatea şi politica noastră în ultimii 100 de ani. Este imposibil să ocoleşti această circumstanţă istorică, iar faptul că un spirit lucid ca acela al regretatului O. Paler face referire la ea, în ultima sa intervenţie publică, nu poate fi considerată o simplă întîmplare.

De partea cealaltă a baricadei, partida anti-Băsescu a făcut aproape tot ceea ce putea să facă pentru a discredita exerciţiul democratic al autorităţii parlamentare. Excesele de legiferare "la persoană", care s-au rostogolit în cascadă după votul de suspendare a Preşedintelui, schimbarea fără niciun fel de reţinere a regulilor jocului, mult după ce partida fusese începută, nu fac decît să prăbuşească credibilitatea şi aşa scăzută a Parlamentului. Dacă utilizarea prerogativelor constituţionale ale Parlamentului, privind suspendarea Preşedintelui, este un lucru acceptabil, transformarea celei mai importante instituţii a Democraţiei într-o maşinărie de vot menită să decidă bătălia politică, înainte chiar de a fi fost dată pe terenul voinţei alegătorilor, este un abuz instituţional care erodează legitimitatea democratică a instituţiilor guvernării, tot atît de mult ca şi ieşirea în decor a celeilalte tabere.

În locul unui exerciţiu democratic, chiar dacă puţin forţat şi în cea mai mare parte inutil, Referendumul de la 19 mai a fost transformat, de clasa politică, într-un prilej de grave derapaje anti-democratice, care plasează România la periferia Europei.