Bogdan Constantin Stoica şi Vlad Neacsu au devenit înce-pînd cu 1 iulie 2005 avocaţi asociaţi în cadrul "Popovici & Asociaţii". În ultimii 10 ani, Bogdan Stoica şi Vlad Neacsu au activat în domenii precum fuziuni şi achiziţii, financiar-bancar, privatizare, corporativ, dreptul concurenţei sau gestiunea raporturilor de muncă.
"Popovici & Asociaţii" este unul din liderii pieţei avocaturii, cu o istorie de aproape 10 ani şi implicare în proiectele majore de consultanţă juridică. Popovici & Asociatii şi-a legat numele de formarea primelor instituţii economice româneşti, acordînd consultanţă legală în pregătirea primei legi a privatizării, transformarea fostelor FPP în SIF-uri, legea petrolului, dar şi în materia primelor investiţii străine semnificative precum World Trade Center Bucharest, Tenneco, Cernavodă I, Interbrew, RJ Reynods etc.
Într-o echipă de peste 30 de avocaţi, "Popovici & Asociaţii" este în prezent activ implicată în toate domeniile consultanţei legale, asistînd numeroase fonduri de investiţii, developări sau finanţatori, precum Trigranit, Immoeast sau Trination, acţionînd in calitate de consultant special al BVB în proiectul de reorganizare a Transelectrica în procesul de înscriere la cota BVB sau reprezentînd interesele a numeroase alte companii listate la BVB sau Rasdaq, mari companii în domeniul IT & Telecomunicaţii, precum Orange, Hewlett Packard sau Siveco, alte companii multinaţionale în diverse materii comerciale.