"Posco" şi "BHP Billiton" negociază construcţia unui complex siderurgic în India

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 august 2004

Investiţia ar depăşi 8 miliarde de dolari

Cel mai mare producător de oţel din Coreea de Sud, "Posco", şi cea mai importantă companie minieră din lume, "BHP Billiton" Australia, negociază cu guvernul indian construcţia unui complex siderurgic şi de minereu de fier în statul federal Orissa. Investiţia s-ar ridica la 390 miliarde de rupii, respectiv 8 miliarde de dolari. "Posco" şi BHP ar putea construi o uzină siderurgică cu o capacitate de 3 milioane de tone pe an, care să fie extinsă ulterior la 10 milioane de tone pe an, potrivit afirmaţiilor ministrului energiei din Orissa, Suryanarayan Patro. Planul mai include o mină de fier cu o capacitate anuală de 1,2 milioane de tone şi un port. Proiectul a fost prezentat în întregime de cele două companii autorităţilor indiene.

"Negocierile sînt într-o fază incipientă şi ele se derulează cu reprezentanţi ai diferitelor departamente din Guvernul indian şi cu oficiali ai administraţiei din Orissa", afirmă Han Dong Hee, purtător de cuvînt al "Posco", adăugînd că părţile ar putea să ajungă la un acord de principiu pînă la finele acestui an. În ceea ce-i priveşte, reprezentanţii BHP nu comentează pe marginea acestui proiect, spunînd doar că firma analizează oportunităţile de pretutindeni şi, dat fiind că discuţiile cu autorităţile indiene sînt în fază iniţială, comentariile nu sînt justificate.

"Extinderea peste graniţe, pe cont propriu sau alături de un partener, este singura cale prin care «Posco» îşi poate administra sursele financiare şi poate rămîne o societate competitivă", afirmă Oh Sung Sik, director de investiţii la "Franklin Templeton Investment Trust Management" din Seul. Acesta apreciază că "mişcarea" la care s-a gîndit conducerea companiei "Posco" este una potrivită.

Cererea de oţel creşte pe piaţa Indiei, stat cu o creştere economică puternică. Autoritatea Naţională a Oţelului din India estimează că, pînă în anul 2012, consumul de oţel din această ţară va fi aproape dublu faţă de anul trecut, urmînd să ajungă la 60 milioane de tone/an. În prezent, India are o capacitate de producţie de 34 milioane de tone/an şi este al optulea producător mondial de oţel. Pe de altă parte, India deţine al patrulea minereu de fier din lume.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb