Firmele care au de recuperat mari sume de bani de la stat nu-şi pot finanţa activitatea, în contul creanţelor, cu ajutorul băncilor sau al companiilor de factoring pentru că statul plăteşte când vrea şi doar prin contul companiei din Trezorerie. Acest lucru îngreunează apoi recuperarea banilor de către bănci.
Numărul firmelor care au încercat să facă rost de lichidităţi prin cesiunea creanţelor faţă de stat a crescut exponenţial în ultima perioadă.
Liana Mirea, director general al companiei "Acces Financial Services IFN", ne-a declarat că societatea pe care o conduce nu a încheiat contracte de factoring şi nu a acordat credite pentru drepturile de creanţă pe care firmele le deţin asupra statului, pentru că nu poate controla banii viraţi de stat în trezorerie: "Până acum, nu am acordat finanţări pentru companiile care relaţionează cu statul, în principal pentru că dacă am încheia astfel de contracte (fie de factoring, fie de credit) ar rămâne la latitudinea firmelor pe care le-am finanţat dacă ne mai plătesc sau nu".
Cu alte cuvinte, firmele care au de recuperat bani de la stat riscă să intre în blocaj, pentru că statul plăteşte greu, mai ales în această perioadă, iar băncile sunt reticente să le finanţeze în contul contractelor cu statul.
Specialiştii susţin că o soluţie la îndemână ar fi ca, printr-o modificare a normelor actuale, statul să-şi achite obligaţiile către firmele cu care au contracte direct în contul lor de la bancă, iar nu în cel de la Trezorerie. Liana Mirea explică: "Dacă statul ar plăti sumele de pe facturi direct în contul creditorului la bănci, pe baza acceptării notificării cesiunii, atunci şi instituţiile care acordă finanţarea ar avea siguranţa că-şi recuperează banii".
Bogdan Roşu, director general al "Next Capital Factoring", este de aceeaşi părere: "Sistemul de plăţi efectuate prin trezorerie nu garantea-ză că banii pot fi încasaţi, în final, de societatea de factoring".
Domnia sa spune că băncile şi companiile de factoring sunt reticente în finanţarea companiilor care au de recuperat bani de la stat şi pentru că termenele de plată sunt uneori neclare: "În multe contracte de achiziţii cu statul, furnizorul este nevoit să accepte termene de plată care ajung şi la 180 de zile sau chiar mai mult, în condiţiile în care termenul acceptat de societate este de până la 90 de zile".
În alte situaţii, contractele firmelor cu statul au clauze de condiţionare a plăţilor sau chiar interdicţia de cesiune a creanţelor,
ceea ce lipseşte firmele de posibilitatea să facă rost rapid de lichidităţi, prin factoring, şi aşteaptă plata direct de la stat, pe un termen de multe ori nedefinit. Situaţia poate genera blocaj financiar, afectând, în lanţ, furnizorii.
Bogdan Roşu explică mecanismul greoi prin care firmele îşi recuperează banii de la stat de pe contractele de achiziţii sau de prestări servicii: "Când vorbim de stat, ne referim la un spectru foarte larg de instituţii, de la primării la spitale. Modul de funcţionare al acestor instituţii, capacitatea şi disponibilitatea lor de a respecta termenele contractuale de plată cu furnizorii sunt prea puţin controlabile şi prea puţin transparente pentru societăţile de factoring. În plus, relaţiile comerciale cu statul depind de un buget de venituri şi cheltuieli, întocmit la începutul anului. Plăţile depind de încasările bugetare şi tot aşa. Dacă încasările întârzie sau sunt insuficiente, atunci, pe cale de consecinţă, apar întârzieri la plata firmelor furnizoare".
O altă cauză pentru care băncile sau companiile de factoring nu acceptă, deocamdată, facturile cu statul este că ele nu pot estima termenul la care statul va plăti şi, ca urmare, nici nu pot anticipa când îşi vor recupera banii cu care au finanţat firma care a prestat sau a livrat produse către instituţiile statului.
Factoring-ul este un contract comercial de creditare la care participă o societate specializată (societate bancară sau o instituţie financiară specializată) în încasarea de facturi denumită factor şi o societate comercială furnizoare de produse sau servicii denumită aderent. Aderentul urmăreşte să-şi încaseze preţul facturilor înainte de termenul de scandenţă, iar factorul urmăreşte să obţină un beneficiu, de regulă un anumit procent din facturile pe care le decontează în avans.În activitatea de factoring ia parte şi beneficiarul (clientul) care va fi notificat că trebuie să plătească factura la scadenţă factorului.